Teoria jocurilor

Recesiunea a venit cu multe peste noi. Cu mai putini bani, mai mult timp si, surprinzator, cu o nou descoperita pasiune pentru jocuri. Ioana Ulmeanu a aflat ce jocuri ii pasioneaza pe romani si cum au reusit unii dintre ei sa construiasca afaceri dintr-o astfel de slabiciune.

Teoria jocurilor

O seara de luni la sfirsit de iarna, cu cani de ceai fierbinte si co­­zo­nac in bu­catarie nu ar parea cea mai adecvata vre­me pentru o batalie epica. Si, totusi, in fata noastra stau ali­ni­ate frumos pe masa corabii pregatite sa se atace reciproc cu cite sa­­se tunuri, comori care trebuie cucerite sau descarcate pe o insula in schim­­bul unor nepretuite puncte de faima, pirati negri cu puteri greu de infruntat si o flota regala pusa pe urmele fiecaruia dintre noi, gata sa ne strice toate socotelile. In fapt, nu este altceva decit inca o seara de jocuri – asa-numitele boardgames cu care ne trecem vremea de ce­­va timp, care ne fac sa cautam avizi informatii, strategii si trucuri ca­re sa ne ajute sa invingem adversarii si care ne-au determinat, cel putin in grupul meu de prieteni, sa ne vedem mai des, mai mult si mai organi­zat.

Si, desigur, sa ne credem pirati. Toata povestea aceasta dureaza deja de aproape doua luni, timp in care fiecare dintre noi a elaborat strategii complexe pentru a ajunge cistigator si in care ne-am dedicat ceva energie jocului in sine si, uneori, documentarii despre el.

Inainte de acest joc, Pirate’s Cove, a fost unul si mai complicat, A Game of Thrones, pe care am decis sa il cumparam, fascinati de complexitatea lui, de multitudinea scenariilor si de gramajoarele de piese colorate cu care ne puteam amuza. Toate acestea pot sa para un pic bizare, dat fiind faptul ca cei mai multi dintre noi am trecut deja de virsta de 30 de ani, dar, cumva, am fost prinsi in fenomenul tot mai extins al boardgame-urilor.

Cei mai multi dintre cei care au ajuns sa joace au facut-o in aproa­pe acelasi fel ca si noi: au auzit mai intii de la prieteni, au povestit de­s­pre asta si in cele din urma au decis sa incerce un joc, deseori luat cu ti­tlu de imprumut. „Am inceput cu Ticket to Ride, pe care l-am vazut la pri­e­teni, iar apoi ne-am cumparat si noi unul”, spune Ra­du, care joaca in prezent de doua ori pe saptamina intr-un grup mai ma­re si merge une­ori si la se­rile speciale de jocuri organizate in Ceai­naria Tabiet sau la Lente&Cafea.

Boardgame-urile au venit ca o completare ferici­ta sau ca un substitut la serile de canasta sau rentz pe ca­re, ocazio­nal, multi dintre noi le jucau, dar mai cu seama ca o mo­dalitate le­jera de a mai petrece niste timp fara sa ne plictisim foarte ta­re. In schimb, noile jocuri au venit si cu o disciplina noua – in parte, da­­torita no­u­tatii lor. Fiind recente, iar variantele foarte multe, toa­te aceste jocuri necesita o perioada, fie ea si scurta, de invatare si de acomodare, inainte de a se ajunge la strategii si ie­rarhii bine puse la punct. Cit despre oamenii care joaca acum, ei ar putea fi oricine.

Mi­hai Lalu, proprietarul magazi­nului online Taraba de jocuri, spune ca nu ar putea sa isi dea neaparat cu parerea despre un profil al ju­ca­torului. Comenzile ii vin de la tot soiul de oameni, iar la serile speciale or­ga­nizate in cafenele vin de la copii la oameni in virsta, care sint in vreun fel interesati de fenomen si dornici de distractie. Tudor Tes­coveanu, care lucreaza la Red Goblin, un mic magazin adorabil situat in Piata Romana, in spatele Academiei de Stiinte Economice, spu­ne, asezat intr-un fotoliu printre sutele de jocuri insirate pe rafturile ca­re aco­pera peretii, ca „cei mai multi dintre clienti au intre 25 si 35 de ani. Sint si mai tineri, dar pentru ei exista impedimentul financiar, asa ca nu reprezinta masa de clienti. Iar cei peste 35 de ani sint putini pentru ca ei nu stiu ca exista aceste jocuri, iar unii, cum sint si prietenii mei, au cas­nicii, copii, rate si cred ca sint prea mari sau prea obositi ca sa mai joa­ce. Dar este clar ca toti cei care joaca isi permit aceste lucruri si rea­lizeaza ca trebuie sa se si distreze cumva, altfel decit in club sau bar”.

Masa jucatorilor, dincolo de limitele de virsta sau de alte bariere la ca­re se poate opri uneori, este in crestere. Asta pentru ca oamenii vor sa se distreze si cauta variante noi, caci cultura jocurilor nu exista in Ro­mâania, unde am invatat de mici doar Piticot, Bunul gospodar sau Mono­poly. Tudor Tescoveanu spune ca in timpul jocurilor stii ca poti sa fii orice sau sa faci orice, lucru care te face sa te simti mai puter­nic. |n plus, nu ai nevoie de foarte multe lucruri ca sa joci. Mihai La­lu crede ca nici unul dintre jocuri nu necesita vreun talent special, ele se pot dobindi toate odata cu invatarea jocurilor. Iar cel mai important lucru la aceste jocuri, dincolo de faptul ca te poti distra foarte bine, es­te elementul social.

„Daca te uiti si la termen”, spune Tudor, „board­game se traduce cel mai bine prin joc de societate. Asta desi un board­game are mai degraba un caracter ad-hoc. La canasta sau rentz sau alte jocuri clasice toata lumea stie tot, toate re­gulile, iar jocul devi­ne mai degraba o problema de management si nu neaparat una de fun.” Dar dincolo de faptul ca un joc este o metoda agreabila de socializare si un prilej bun de a te intilni cu prietenii, ramin totusi si obsta­cole.

Unul dintre cele mai greu de trecut este timpul pe care trebuie sa il aloci unui astfel de joc, dar care poate fi depasit, mai ales daca te intereseaza sa te amuzi si in afara calculatorului. La Taraba de jocuri, spune Mihai Lalu, au venit chiar mame „care incercau sa isi con­vinga copiii sa nu mai stea atit in fata computerului. La unii a functionat, la altii nu”. Iar timpul se poate gasi pina la urma, mai ales daca cei care joaca acum in jurul mesei o faceau pina acum pe PlayStation sau la calculator.
 

O alta problema, insa, o pot reprezenta costurile. Jocurile de masa nu sint foarte ieftine – preturile de pornire sint de 100 de lei, iar jocurile mai complexe ajung pina la 500 de lei. „Stii cum e?”, ma intreaba Tudor. „Cine are bani nu are timp, iar cine are timp nu are bani. Dar mai exista o marja – cei care aveau acum trei ani doar 27 de ani si au prins gustul, iar acum, ca au 30 de ani, au mai multe responsabilitati, dar si-au format reflexul de a juca.”

Paradoxal, insa, chiar recesiunea a fost unul dintre factorii importanti care au condus la popularitatea boardgame-urilor in Romania. Tudor continua: „Cred ca asta este motivul pentru care multi s-au intors catre jocuri. Nu sint ieftine, dar lumea le trateaza ca pe o investitie, iar partea buna este ca poti sa gasesti ce vrei tu. Exista jocuri pentru doi, trei sau zace player-i. Poti sa fii orice, pictor, investigator, zombie”. Aceasta in conditiile in care, de cele mai multe ori, costurile unui joc se impart intre cei care decid sa joace impreuna, iar intre pasionati s-au format deja retele de oameni care isi imprumuta jocurile si schimba pareri despre preferatele lor.

Acum, comunitatea de jucatori din tara are multe locuri de unde sa isi cumpere jocurile si extensiile care sa ii faca serile mai interesante, plus mul­te localuri unde se organizeaza seri speciale. Dar lucrurile nu sta­teau deloc la fel cu doi-trei ani in urma. Mihai Lalu povesteste cum a de­cis sa incerce o afacere in zona aceasta, complet neacoperita pe atunci, acum doi ani. „Inceputul a fost din pasiune. Am descoperit jo­cu­rile din facultate, cind pierdeam foarte multe nopti jucind. Cum la noi nu erau pe atunci prea multe, ni le cumparam in concedii sau cind mai pleca cineva in strainatate. Asta se intimpla acum vreo 14 ani. Apoi, acum doi ani, am cautat furnizori si am pornit. Existau deja doua-trei magazine pe care le gaseai foarte greu. Acum sint deja cinci in Bucuresti si altele in Cluj, Timisoara, Brasov si Iasi.”

La Red Goblin lucrurile au demarat cam in aceeasi perioada si din aceleasi motive. „Magazinul este al unui prieten si a fost deschis prin 2008. El e game designer, ca si mine. Sintem arhitecti, de fapt, dar nici unul nu practicam. Eu m-am implicat mai mult in ultimul an. Acum trei ani nu exista nimic, doi-trei oameni mai aduceau citeva jocuri si le vindeau pe net, dar noi nu am vrut sa facem asta. Nu incercam deloc sa concuram cu cei care vind doar online, pentru ca nu facem acelasi lucru. Prefer sa adaug cinci lei la un produs si sa dau ceva in plus decit sa-l vind cu cinci lei mai ieftin si sa scot ceva. Acesta este motivul pentru care exista magazinul.”

Cumparatorii de jocuri s-au impartit intre cele doua medii de unde isi pot achizitiona jucariile preferate si fiecare dintre acestea a reusit sa devina o mica afacere, daca nu neaparat de mare succes, cel putin de­centa si profitabila, pina in acest moment. Cei de la Taraba de jo­curi spun ca au pornit de la zero ca interes, „mai ales ca nu exista o cul­tura a jocului. Am zis sa le promovam si uite ca interesul creste de la an la an. In plus, un boardgame poate fi oricind un cadou excelent. In noiembrie si decembrie, cind toti vor cadouri, vinzarile au crescut mult”. Si daca, acum doi ani, Mihai era cel care se ocupa de livrarea co­­menzilor, acum acestea au cres­­cut si au fost nevoiti sa contrac­teze curieri si sa angajeze oa­meni, pentru ca vind intre 100 si 150 de jocuri intr-o luna normala, iar in lunile in care se fac cadouri, vin­zarile se tripleaza. I-a ajutat mult si promovarea pe care si-au facut-o, in parte online, cu bloggeri, cu site-uri partenere, si mai ales la tir­guri, ca Gaudeamus sau Book­fest, unde s-au gindit ca target-ul e si­milar celui pe care si-l doreau si ei.

Si la Red Goblin lucrurile merg bine. „Noi traim din afacere si este OK. Oarecum invers asteptarilor, in perioada asta oamenii au realizat ca nu mai au banii pe care ii aveau in 2007 si nu mai arunca banii in cluburi. Asa ca revin la jocuri”, spune Tudor. Iar oamenii care vin acolo, continua el, sint de mai multe feluri. „Poate doar 10% din ei sint cei care prefera sa nu astepte comanda, stiu ce vor, cit costa, pe ce raft se gaseste si pot sa vina, sa ia si sa plece in doua minute. Restul sint impartiti: cei care intra, au o idee destul de clara despre ce vor, dar isi doresc si o opinie. De cele mai multe ori isi iau jocul pentru care au venit si mai stau doua ore la povesti cu noi despre alte jocuri. Restul sint cei care vin si nu au nici macar cea mai vaga idee. Spun doua-trei jocuri pe care le-au vazut, te intreaba, ii sfatuiesti, aleg ceva si apreciaza ceea ce le spunem. Ideea e ca, indiferent ce joc vor, aici isi aleg in cunostinta de cauza. Partea draguta nu e doar ca pleaca cu ceva, dar ca pleaca multumiti.”

Una peste alta, cert este ca jo­curile amuza din ce in cei mai multi oameni. Exista mai multe tipuri de astfel de jocuri si, fie ca alegi dintre cele germane, mai abstracte, ba­za­te pe strategii complicate, sau ca iti plac cele americane, tematice, care au si multe elemente de noroc, ai in mod sigur de unde alege. Pina acum, cei mai multi dintre jucatori aleg boardgame-uri mai simple, ca acelea produse de compania Days of Wonder, in care au parte atit de strategie, cit si de elemente de noroc, si care dureaza rareori mai mult de 90 de minute. Dar jocuri sint destule si pentru impatimitii care pot sa dedice si pina la 12 ore unei sesiuni. Si, chiar daca printre cele mai vindute jocuri de la noi sint cele de familie, pe care le pot juca si copiii, adica Carcassonne, Catan, Ticket to Ride, Dixit, Cleopatra sau Saboteur, varietatea este mult mai mare si vei avea, cu siguranta, de unde sa alegi un joc pentru tine.

Foto: Guliver
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle