Cum va arăta turismul în Grecia în vara lui 2020 din cauza pandemiei de coronavirus

Autoritățile din Grecia au făcut public un proiect prin care să se stabilească regulile foarte stricte pe care trebuie să le respecte în această vară furnizorii de servici turistice din Grecia.

Cum va arăta turismul în Grecia în vara lui 2020 din cauza pandemiei de coronavirus

Prima versiune a acestui proiect intitulat „Protocolul Unităţilor Turistice” a fost făcută public, iar informațiile prevăzute indică condiţiile stricte de funcţionare pe care trebuie să le respecte în sezonul estival hotelurile și alte locații turistice, precizează ethnis.gr, potrivit Rador, citat de Hotnews.

Protocolul promovat de Ministerul Turismului din Grecia va fi revizuit în funcţie de recomandările Autorităţii Naţionale de Sănătate Publică din Grecia, dar prima versiune, de 16 pagini, cuprinde detaliat planurile de acţiuni: măsurile care trebuie luate de personal, la serviciul de recepţie, servicii de luare a mesei (restaurante, baruri etc.), dar și la măsuri cu privire la funcţionarea piscinei şi la serviciile de transportare a clienţilor către obiectivele turistice. Însă, fiecare unitate turistică, indiferent de dimensiune şi caracteristici, trebuie să-şi stabilească propriul protocol pe baza directivelor generale ale ministerului.

Iată doar câteva dintre aceste prevederi, conform Hotnews:

Panouri / Marcaje / Informații esențiale în hoteluri

Conform surselor citate de Hotnews, conducerea hotelurilor din Grecia trebuie să specifice când şi cum a fost efectuată curăţenia în cameră, dar şi să ofere dezinfectanţi sau un aparat pentru dezinfecţie în fiecare cameră. Personalul de la curăţenie va utiliza o mască chirurgicală (sau în cazul în care aceasta nu este disponibilă, va fi utilizată o mască de pânză), mănuşi şi halate impermeabile de unică folosinţă. Pe perioada lucrului, personalul de curăţenie nu trebuie să-şi atingă gura, nasul sau ochii cu mâna, nu trebuie să fumeze şi nici să mănânce.

De asemenea se va păstra o evidenţă atât a angajaţilor, cât şi a tuturor persoanelor care au stat în hotel (nume, naţionalitate, data sosirii şi plecării, date de contact, precum adresa, telefon şi e-mail) pentru facilitarea comunicării cu contacţii apropiaţi în eventualitatea unui caz de Covid-19 ce ar putea fi depistat ulterior.

Pentru primirea clienţilor se recomandă, printre altele, utilizarea unui panou de plexiglas la recepţie în cazul unităţilor turistice de peste 60 de paturi, precum şi marcaje pe pardoseală la distanţă de doi metri pentru a-i indica turistului unde să stea.

Proiectul mai propune dezvoltarea unor alternative la check-in-ul tradiţional, prin utilizarea unor aparte portabile care pot fi dezinfectate mai uşor după fiecare utilizare sau a altor aparate automate, cum ar fi montarea unor terminale POS într-un punct din apropierea locului în care stă clientul cu scopul utilizării exclusive a cardurilor pentru plată. Se propune să se examineze şi posibilitatea ca check-in-ul să se realizeze în aer liber. Va fi interzisă intrarea în unitate a celor care nu sunt cazaţi acolo.

Pentru funcţionarea restaurantelor se propune spălarea intensivă a prosoapelor, feţelor de masă şi a tacâmurilor, chiar şi a celor care nu au fost folosite sau, alternativ, utilizarea unor tacâmuri şi feţe de masă ambalate de unică folosinţă, a alimentelor ambalate în porţii individuale, acolo unde este posibil.

În plus, în ceea ce priveşte dispunerea meselor (cu excepţia familiilor) se recomandă o distanţă mai mare de 1,5 metri („spate în spate”) a scaunelor, iar clienţii care vor sta faţă în faţă vor sta de asemenea la o distanţă de 1,5 metri. Pentru evitarea aglomerării se recomandă prelungirea perioadei în care restaurantele sunt deschise, clienţii urmând să vină la masă în serii.

De asemenea, hotelurile vor pune accent şi vor încuraja folosirea room service-ului fără o taxare suplimentară. Nu se recomandă funcţionarea bufetelor, ci servirea directă a mâncărurilor. Pentru consumul de băuturi vor fi utilizate doar accesorii individuale ambalate. În privinţa locurilor de joacă şi alte instalaţii pentru copii, se propune să se analizeze suspendarea funcţionării lor, după caz. În cazul în care vor funcţiona, va exista o prevedere de limitare a numărului de copii aflaţi în structurile locurilor de joacă.

Măsuri concrete sunt prevăzute şi pentru piscine, unde dispunerea scaunelor /şezlongurilor trebuie să respecte o distanţă suficientă încât punctele extreme dintre şezlongurile a doua persoane aflate sub umbrele diferite sau a două persoane care locuiesc în camere diferite să fie de cel puţin doi metri, în orice direcţie. În plus, trebuie oferite prosoape care vor acoperi şezlongul pe toată suprafaţa lui, iar după fiecare utilizare şezlongurile vor fi dezinfectate, sau se va pune un material textil special de unică folosinţă peste şezlong înainte de întinderea prosopului. Va exista o „stabilire strictă” a numărului de oameni care vor fi în piscină în acelaşi timp. În orice caz „numărul maxim total al persoanelor aflate în bazin în orice moment nu va fi mai mare de o persoană la 2,5 metri cubi de apă”, iar în bazinele de înot închise vor fi 2 persoane la 20 de metri pătraţi”.

Transportul

Condiții speciale se vor aplica și în ceea ce privește serviciile de transportare de care beneficiază clienţii hotelului, mai precizează Hotnews. Mai exact, în vehiculele de până la 5 locuri se prevede transportarea unui singur pasager, plus şoferul. Ca excepţie se permite transportarea unui al doilea pasager, dacă acesta este însoţitorul unei persoane care are nevoie de ajutor. În autovehiculele de 6 sau 7 locuri se prevede transportarea a doi pasageri plus şoferul, iar în vehiculele de 8 sau 9 locuri se vor transporta trei pasageri plus şoferul. Se permite depăşirea numărului limită de pasageri dacă în vehicul intră – în afară de şofer – doar părinţi cu copii minori. Este obligatorie utilizarea unei măşti chirurgicale de protecţie atât de către pasageri, cât şi de către şofer.

Tot pe baza unor protocoale speciale vor funcţiona şi porturile şi ambarcaţiunile de agrement, precum şi ambarcaţiunile care organizează excursii zilnice. Proiectul prevede că „pe fiecare ambarcaţiune de agrement este permis numărul maxim de pasageri stabilit de legislaţia în vigoare”, iar distanţa minimă dintre pasageri va fi de 1,5 metri.

Citește și:
Cum vor arăta plajele din Grecia în această vară, în condițiile pandemiei de coronavirus (VIDEO)

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video