Comportamente pe care le consideri dovezi de iubire, dar de fapt indică un partener foarte subjugat

Poate crezi că există o linie fină între iubirea autentică și comportamentele de subjugare, care la un moment dat încep să te deranjeze, dar lucrurile sunt mult mai clare de atât.

Inițial aceste comportamente ale partenerului tău par romantice, încărcate de iubire, dar ele ascund dezechilibru, dependență, lipsă de autonomie, o modalitate de a face față temerilor pe care a antrenat-o încă din copilărie. Ironic, o vreme poți idealiza o parte din aceste gesturi, ca apoi să îl acuzi că își pierde identitatea sau că nu a avut niciodată una. Iar cum i-ai întreținut aceste mecanisme flatante și convenabile pentru tine e un alt aspect important, inclusiv ce poți face pentru a nu cădea în această capcană care-ți întreține și ție propriile tipare nesănătoase de comportament.

Își schimbă constant opiniile…

… ca să fie de acord cu tine, iar tu să fii mulțumită de deciziile luate (tot de tine) și de cum merg lucrurile mai departe. La început poate că ai spune că sunteți pe aceeași lungime de undă. În realitate, această lipsă dezacordului nu e neapărat compatibilitate, ci o formă de evitare. Un partener subjugat nu-și exprimă autentic punctul de vedere deoarece se teme foarte tare să nu-l respingi, să nu-l părăsești, să nu-l critici, jignești, să nu creeze tensiune în cuplu. Așa că îți face pe plac astfel încât tu să fii mulțumită, iar el, aparent, în afara oricărui pericol.

Își sacrifică nevoile

Și nu, acestea nu sunt gesturi de compromis normale într-o relație în care cei doi negociază sau stabilesc să facă pe rând lucruri care le aduc plăcere. De exemplu, într-o duminică să mergeți la tenis că așa își dorește partenerul, iar următoarea duminică la o plimbare și prânz la o terasă simpatică, adică programul agreat de tine. Când cineva renunță sistematic la ce își dorește, iar aici poți include timp personal, hobby-uri, prieteni, aplică o formă de autoanulare, nu manifestă devotament.

Piedestalizarea

Te pune constant pe primul loc, indiferent de context, ceea ce sună ideal în teorie. Dar în practică ajungi să te simți singură pe piedestal, plus în timp să-l privești pe celălalt de sus, de la înălțimea la care te-a pus. Poate chiar s-a minimizat el ca să te maximizeze pe tine. Să nu uităm că o relație sănătoasă funcționează pe reciprocitate și echilibru. Dacă tu devii centrul absolut al universului său, inevitabil apare un dezechilibru de putere.

Îți cere constant validare și aprobare

Când fiecare decizie, chiar minoră, trece prin tine, nu mai vorbim despre un parteneriat egal, ci despre o dinamică de dependență. Relația devine mai degrabă una de validare decât de conexiune, iar autonomia și independența partenerului sunt autolimitate. Își cere scuze excesiv? Chiar și când nu e cazul? Asta poate semnala anxietate relațională, teamă de abandon, iar ceea ce ar fi un gest autentic, devine un mecanism de a menține liniștea. Lesne de dedus, nu-ți oferă feedback real sau critică constructivă. Nu îți spune niciodată ce îl deranjează sau ce ai putea îmbunătăți, nu e pentru că totul e perfect, ci pentru că evită orice risc de conflict sau respingere.

Tolerează comportamente care îl rănesc

Te iubește atât de mult încât acceptă orice? O perspectivă la fel de nesănătoasă pentru amândoi. Este necesar ca și tu să ai un filtru al atitudinilor și vorbelor tale, partenerul să pună limite care în acest context sunt slabe sau inexistente. Iubirea sănătoasă include și capacitatea de a spune nu. Avem nevoie să și primim, să și punem limite.