De la elasticele de par neon la ritmurile produse de sintetizator, anii ’80 ne-au invatat cum excentricul poate deveni normalitate. Si a venit vremea sa ii celebram pentru asta!
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2013/08/80s-IUL-1.jpg)
Ador anii ‘80! Atat de tare iubesc muzica, hainele, culorile, fixativul si extravaganta anilor pe care nu am apucat sa ii traiesc, incat chiar in momentul in care scriu aceste randuri bat din picior sub birou ritmul de la Enola Gay, piesa inconfundabila a celor de la OMD, unul dintre imnurile electro-pop-ului care se nastea chiar atunci. Mai mult de atat, prima melodie de care imi aduc aminte este un alt hit absolut al celor mai kitschosi ani imaginabili. Este, desigur, Take on Me a celor de la A-HA, una dintre acele melodii pe care nu ai cum sa le uiti vreodata, la cei 170 bpm si cu videoclipul ei atat de fresh si acum, la aproape 30 de ani de cand a fost animat in atat de revolutionarul, la vremea aceea, rotoscop. Este ceva in ritmurile atat de entuziaste produse de primele sintetizatoare care ma face sa ma ridic de pe scaun la orice petrecere la care se aude vreo piesa optzecista.
Si nu sunt numai eu. Pentru ca mi-am petrecut adolescenta intr-un club numit Wave ‘84, am fost inconjurata, din momentul in care am avut voie sa ma intorc acasa mai tarziu de 12 noaptea, de pasionati ai anilor nebuni, alaturi de care dansam tot week-end-ul, saptamana de saptamana, si care isi tapetau camerele cu postere ale unor figuri iconice ale perioadei la vremea cand altii traiau la maxima intensitate conflictul atat de binecunoscut intre depesari si metalisti.
Poate ca au fost primele piese care au patruns la radio dupa 1989, poate ca parintii nostri aveau deja casete sau benzi de magnetofon inregistrate teribil de prost cu cele mai dansante slagare ale vremii sau poate ca visam doar la lipsa de griji si culoarea intruchipata in mintile noastre de atat de vijeliosii ani 80, dar am crescut cu impresia ca muzica de club este cea de atunci si nimic nu mi-a mai zdruncinat, pana azi, convingerea asta.
Tocmai de aceea vestea ca Victoria & Albert Museum din Londra isi va dedica marea expozitie de vara erei mele preferate m-a inveselit peste poate. Pentru ca, dincolo de pasiunea personala pentru aceste vremuri atat de glorioase pentru muzica, am trait mereu cu frustrarea ca anii ‘80 au fost ignorati de moda sau, inca mai rau, considerati de un prost gust la care nu mai are sens sa ne intoarcem prea curand.
Si este adevarat: poate ca niciodata kitsch-ul nu a fost la mai mare cautare. Dar daca moda anilor ‘80 poate fi considerata kitsch, atunci ea poate la fel de bine sa fie si o celebrare a creativitatii si mai cu seama extrem de apropiata de subiectul nostru initial – muzica vremii. Pentru ca artificialul omniprezent in dulapurile clubber-ilor mergea mana in mana cu muzica produsa, pentru prima data atunci, de sintetizatoarele Yamaha, fabricate in premiera la scara larga, care aveau sa schimbe pentru totdeauna fata muzicii.
Acesta este numele sub care unul dintre cele mai mari si mai relevante muzee din lume isi incepe incursiunea in moda anilor ‘80, pornita din cluburi si aterizata mai apoi pe podiumuri, unde avea sa se furiseze pana astazi. Expozitia, pe care nu aveti nici o scuza sa o ratati daca ajungeti la Londra, vorbeste despre tinutele dramatice ale vremii, asa cum au fost ele lansate de figuri legendare ca Boy George sau Leigh Bowery in cluburile londoneze, si cum au fost mai tarziu reprezentate in reviste precum i-D, The Face sau Blitz.
Caci, chiar daca credinta populara asociaza deseori muzica si moda anilor ‘80 cu celebrul Studio 54, de altfel inchis in 1981, faptele spun ca moda optzecista s-a nascut la Londra. Cluburi ca Blitz, Heaven, Kinky Gerlinky sau Taboo faceau legea in materie de vestimentatie creativa & ostentativa, iar cei care le frecventau, intrati in legendele urbane sub numele de The Blitz Kids, au fost eroii unor vremuri in care distractia si creativitatea mergeau mana in mana.
Expozitia gazduita de Victoria & Albert Museum se concentreaza pe cateva dintre cele mai influente nume ale designului de la acea vreme, de la Betty Jackson la Timney Fowler, Wendy Dagworthy, Helen David, Rifat Ozbek, Pam Hogg, Katharine Hamnett, Stephen Jones, Vivienne Westwood, Richard Cornejo, Zandra Rhodes, Paul Smith sau John Galliano, care era pe atunci doar un student la Central Saint Martins. De altfel, istoria consacratului colegiu britanic se impleteste cu cea a clubbing-ului londonez, dat fiind ca studentii isi petreceau timpul in locatiile despre care vorbeam mai sus, iar una dintre cele mai influente reviste – biblia stilului optzecist, The Blitz – a fost creata de aceiasi studenti.
The Blitz Kids erau noii romantici, imbracati scandalos si machiati pentru a sterge granitele dintre genuri, si erau de asemenea cei care aveau sa atinga mai tarziu o faima mai mare decat cea a unei miscari studentesti. Dintre cei care si-au petrecut anii de scoala intre Central Saint Martins si The Blitz, John Galliano, Stephen Jones sau Boy George aveau sa castige o notorietate internationala, desi au debutat pe scena de clubbing in cautarea noutatii, purtand costume ciudate realizate acasa si cantitati remarcabile de machiaj. In aceeasi zona s-au nascut si unele dintre cele mai notabile succese muzicale ale vremii, de la Visage, in al caror videoclip pentru Fade to Grey apareau cei care frecventau clubul, dar si Spandau Ballet sau Culture Club, fondat de Boy George. Acelasi Boy George avea sa creeze, in 2002, musicalul Taboo, in care isi celebra colegii de generatie.
Buretii pentru umeri, parul tapat si impregnat cu cantitati semnificative de fixativ si poliesterul neon din care erau croiti colantii care faceau moda strazii in acea vreme au ramas in memoria colectiva drept lucruri de un gust indoielnic – iar anii ‘80 au devenit curand o era pe care moda a evitat-o cu orice pret. Numai ca, din cand in cand, fabulosii ani ‘80 se intorc.
Daca ne uitam astazi pe strada sau, mai comod, pe blog-urile de streetstyle, vedem aceleasi forme geometrice, aceleasi fuste mini, salopete, haine supradimensionate, sandale din cauciuc sau pantaloni suflecati consacrate atunci. Sunt trend-uri care s-au nascut in ‘80 si nu au mai vrut sa plece. Dar revenirea anilor ‘80 se vede si in noul interes pentru cluburile si muzica perioadei.
Dincolo de expozitia de la V&A, o carte despre Kinky Gerlinky a fost lansata de curand, iar colectia Balenciaga pre-fall de anul trecut putea sa stea foarte bine pe oricare dintre Blitz Kids. In vara aceasta, de la salopetele propuse de Balmain la rochiile cu umeri intariti de la Lanvin sau jachetele cu aceiasi umeri iconici propuse de Christopher Bailey de la Burberry, anii 80 se reinstaureaza in moda.
Ca sa nu mai vorbim de colectia lui Jean Paul Gaultier, care celebreaza nu doar moda, ci si personajele vremii – randuri intregi de modele deghizate in Boy George in perioada Karma Chameleon, Madonne oarecum Like a Virgin sau Grace Jones au defilat pe podium. Iceberg si Versus au mizat pe puloverele colorate si supradimensionate, in timp ce Jeremy Scott a readus la viata jachetele bomber in nuante tehnicolor.
Iar dincolo de inspiratia pe care au adus-o in randurile designerilor, anii 80 revin printre noi si in alt fel, mult mai aproape decat am fi crezut. Nu trebuie decat sa aruncati o privire hipsterilor bucuresteni care salasluiesc permanent in cteva dintre cluburile si terasele Capitalei ca sa vedeti cum mom jeans, puloverele maxi, rochiile de bal de absolvire, sosetele colorate purtate cu pantofi cu toc, colantii in dungi si culorile neon s-au intors si nu au de gand sa mai plece.
De Ioana Ulmeanu
Foto: Victoria & Albert Museum