Care-i treaba cu Lena Dunham si acuzatiile de abuz?

O scena din cartea autobiografica a Lenei Dunham i-a adus acesteia acuzatii de abuz sexual. Care-i treaba cu ele?

Care-i treaba cu Lena Dunham si acuzatiile de abuz?

Dintre toate figurile culturale care domina scena de azi, probabil ca pentru noi, femeile curioase si deschise din toate colturile lumii, Lena Dunham este cea mai relevanta. Nu inseamna ca o iubim si nici macar ca ne place prea mult personajul pe care si l-a conturat cu o dezinhibare sora cu exhibitionismul. Nu. Dar ne intereseaza.

Cred ca oricare dintre noi ar trebui sa se uite la serialul scris si produs de ea, Girls, ca sa isi reconsidere visurile pastelate despre viata fetelor de douazeci si ceva de ani. Mai cred ca este o sinceritate in serialul acesta, in replicile personajelor, pe care rareori o vedem la TV. Si este, desigur, si fronda, pe care nu putem sa nu o intelegem. Daca am trecut de varsta personajelor, cum se intampla in cazul meu, atitudinea aceasta pare amuzanta si o privesc cu nostalgie. Dar imi dau seama ca, daca esti chiar la acea varsta, Dunham trebuie sa te fi nimerit acolo unde te doare mai tare.

Cu un film, Tiny Furniture, un serial – Girls, si acum si o carte de memorii publicata in urma unui contract colosal (cateva milioane de dolari avans oferite de Random House pentru Not That Kind of Girl) – Dunham a gasit o varietate de forme prin care vorbeste despre ea. Si, facand asta, vorbeste despre noi toate.

Stiu, o sa va revoltati si sa spuneti ca nu semanati nici pe departe cu personajul obsedat de propria persoana si pe alocuri dezgustator din serial. Dar asa se intampla cu astfel de personaje. Daca stati bine sa va ganditi, poate o sa va dati seama ca ati avut aceleasi probleme si cu Carrie Bradshaw sau cu Liz Lemon. V-au amuzat, dar nu v-ati inghesuit sa va identificati cu ele decat pe alocuri. Iar faptul ca Lena Dunham se pozitioneaza, din start, drept vocea unei generatii nu cred ca ne poate trezi decat sentimente de negare. Nu, Lena nu poate vorbi in numele nostru, mai ales atunci cand isi exhiba sexualitatea, cand vorbeste in continuu despre propriile defecte pe care le justifica pana la absurd.

Dar, daca stam sa ne gandim mai mult, poate ca autoarea chiar asta face. Iar fiecare dintre formele ei de manifestare nu e decat o oglinda pusa in fata conturilor noastre de Facebook, Instagram, Pinterest sau Twitter, care urla zilnic, in gura mare, ca peste tot este vorba doar despre noi. Sigur, nu toate avem curajul sa spunem ceea ce spune ea. Si aici intervine problema ei.

Trebuie sa fi auzit pana acum de pasajul acela catalogat drept odios din cartea de memorii a Lenei. Este vorba despre o intamplare relatata taios in care Lena, in varsta de 7 ani, observa ca sora ei si-a introdus cateva pietricele in vagin. In pasajul cu pricina, micuta Lena se uita si atinge partile intime ale surorii in varsta de un an, fapt ce i-a facut pe detractorii ei sa o acuze imediat de abuz sexual. Cateva site-uri conservatoare, deranjate oricum de atitudinea feminista a Lenei Dunham, au gasit nodul perfect din papura, calcaiul vulnerabil al scriitoarei. Iar acesta, deloc intamplator, este o acuzatie de abuz impotriva unui copil – probabil cea mai detestata si de neiertat forma de abuz. Asa sa face ca autoarea s-a trezit peste noapte in mijlocul unui scandal in care a trebuit sa isi apere povestea pe care ea insasi a dezvaluit-o.

Dar sunt cateva probleme aici. Una dintre ele vine chiar din interpretarile site-urilor care au facut acuzatia, si care au relatat ca varsta autoarei la momentul intamplarii despre care va povesteam era 17 ani. Ei bine, sigur ca o adolescenta de 17 ani care atinge partile private ale unui copil este vazuta complet diferit de un copil de 7 ani – varsta reala la vremea intamplarii. Doar ca informatia nu este corecta.

Si corecta nu este nici relatarea autoarei. Desi pana acum Lena Dunham a tot repetat ca este o povestitoare careia ii plac infloriturile si efectele de dragul povestii, aproape nimeni nu a luat in considerare faptul ca situatia pe care ea a descris-o in carte este foarte putin probabila. Dupa cum remarcau alte jurnaliste – mame si mai avizate, deci, decat mine – , e foarte greu de crezut ca un copil de un an ar umbla nestingherit, fara scutece, prin curte, dar si mai greu de crezut ar fi ca ar avea abilitatile motorii sa faca astfel de pozne – introducerea unor pietricele in vagin cere aptitudini mai complexe decat cele pe care le au chiar si cei mai dezvoltati copii la acea varsta.

Deci e mai probabil sa credem ca Lena a vrut sa impartaseasca o istorie care sa nasca intrebari si discutii despre curiozitatile copiilor legate de organele lor sexuale decat sa relateze in detaliu o intamplare.

Deci in tot acest scandal despre abuzurile Lenei Dunham asupra surorii ei mai mici, adevarul nu se afla in nici o parte. Nici ea nu a relatat corect ceea ce s-a intamplat – si nici nu era acesta scopul ei. Iar detractorii care au acuzat-o au inteles fix ceea ce aveau de gand sa inteleaga de la bun inceput. Si anume ca Dunham este un personaj de care vor sa scape cu orice pret. Da, chiar cu pretul unei acuzatii de abuz. Pentru ca a avut indrazneala sa vorbeasca despre curiozitatile copiilor asa cum a indraznit si sa portretizeze femeile departe de idealurile conservatoare. Adica asa cum sunt in realitate, atat de complexe si de pline de defecte incat nici noi, celelalte femei, nu vrem sa recunoastem ca suntem.

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle