Bunul prost gust

Ce legatura mai are astazi moda cu bunul gust? La prima vedere, nici una, si-a spus Ioana Ulmeanu, pina si-a dat seama ca gustul este o chestiune alunecoasa si relativa – cel putin pina se transforma din prost in bun.

Daca ai rasfoit in ultima vreme site-urile de street style si ti se pare ca personajele pe care le-ai vazut date drept exemple de bun gust si creativitate nu sint intr-un acord cu ceea ce ai crezut pina acum ca ar fi bunul gust, nu te ingrijora. Avem toti aceeasi dilema. Pina la urma, chiar daca vechile dictoane spun ca despre gusturi nu se discuta, trebuie sa fim sinceri pina la capat. Caci din ce ratiuni am mai dezbate despre moda daca nu ar fi vorba de distinctia continua dintre bun si prost gust?

Orice conversatie la cafea in care te pui de acord impreuna cu prietenele despre cine a fost cea mai bine imbracata persoana la cine stie ce ceremonie, orice cautare pe Internet imediat dupa noaptea Oscarurilor ca sa vezi ce a purtat actrita ta preferata se duce, pina la urma, in aceeasi directie: aceea in care iti stabilesti reperele in legatura cu ceea ce inseamna bine imbracat sau mai putin bine, caci despre dezastre nu ai prea multe de discutat. Sau asta credeai pina acum.

Dar revenind la aceleasi mult accesate site-uri, ce ai de vazut atunci cind vrei sa stii cum s-au imbracat invitatii la Saptaminile Modei? In afara de citeva personaje foarte cuminti, care isi poarta aproape intotdeauna aceleasi haine monocrome, in croieli clasice, cu doar cite un accesoriu mai evident care sa le scoata outfit-urile discrete din anonimat (printre ele, Carine Roitfeld, Emmanuelle Alt, Tilda Swinton, Caroline de Maigret, Kate Lanphear), restul multimii de fanatici ai modei arata de parca ar fi poposit alaturi de o trupa de circ in Tuileries. Paiete purtate inca de la orele diminetii, franjuri, culori tari, blanuri neon, accesorii supradimensionate, taieturi senzuale, alaturari indraznete de imprimeuri, toate fac parte din arsenalul fashionistelor venite sa vada, sa fie vazute si mai cu seama sa fie fotografiate.

Asta pentru ca orele intregi petrecute in fata oglinzii, in incercarea de a construi cele mai nebunesti outfit-uri, sint deseori rasplatite chiar cu acele fotografii de pe site-uri, care apoi fac inconjurul lumii si le transforma pe doamnele purtatoare de excesiv de multe haine, culori, sclipiri in vedete ale lumii modei. Anna dello Russo, neobosita purtatoare a tinutelor preluate in intregime de pe podium, este cel mai bun exemplu in acest sens. Pe Dello Russo nu o deranjeaza defel sa apara dis-de-dimineata imbracata in hainele in care au defilat modelele in prezentarea Balenciaga, cu palaria pescareasca captusita cu paiete cu tot, pe strazile Parisului, la fel cum poate sa poarte o rochie verde Jil Sander cu voaleta aferenta, trenciul batut in pietre multicolore de la Prada impreuna cu un colier somptuos decorat cu aceleasi pietre si cu ochelari de soare colorati de la Prada cind soarele straluceste pe cer. Iar blana ei verde semnata Tom Ford, care a facut furori in urma cu doua luni la Paris, alaturi de o sapca, un guler din blana gri, bijuterii opulente si pantofi cu virful ascutit, inlantuiti cu sireturi pina la jumatatea gambei, nu seamana defel cu definitia de bun gust pe care mamele noastre ne-au dat-o inca din copilarie, cind nu aveam siguranta ca stim in ce fel se impart binele si raul in moda. Totusi, tinutele respective au facut din Dello Russo o vedeta urmarita, ascultata si foarte imitata. Si atunci nu putem sa nu ne intrebam daca indrazneala ei se mai poate numi prost gust, ci mai degraba excentricitate cautata care nu face altceva decit sa impinga inainte limitele modei.

Dar, pina la personaje ca ea, care poarta tinutele direct de pe catwalk, putem oricind sa vorbim despre designerii care creeaza astfel de haine. Propunerile lor pentru aceasta primavara sint dintre cele mai diverse, mai colorate si mai obraznice. Duo-ul de designeri Meadham Kirchhoff a creat una dintre cele mai frumoase fantezii ale sezonului, cu spectacolul lor colorat fondant, decorat cu baloane, inspirat de zilele de glorie ale lui Courtney Love, cind aceasta era solista trupei Hole, in care manechinele au defilat ca niste mici balerine in rochite babydoll, cu personaje desprinse din desenele animate aplicate pe piept, cu platforme aurii, sosete colorate mai sus de genunchi, pantalonasi scurti potriviti mai degraba pentru copile, cravate in carouri colorate, fustite minuscule din pene si broderii englezesti.

Si, chiar daca copilele din noi au suspinat un pic a bucurie in amintirea vremurilor in care astfel de haine erau norma – desi pe atunci aveam putin peste 5 ani –, nu putem spune ca povestea fondanta a designerilor a excelat la capitolul bun gust. Ce sa mai vorbim, atunci, despre colectia americana a Miucciei Prada, in care trenciurile brodate cu flori au stat alaturi de fuste plisate, de topuri minuscule care nu acopera nici jumatate din torsurile modelelor, de bijuteriile supradimensionate, de imprimeurile cu masini din anii ’50, de flacarile stilizate de pe pliseurile fustelor sau de cele sprijinite de tocurile pantofilor? Drept sa spunem, nici trandafirii in relief alaturi de automobile sport desenate pe piele si aplicate pe posete si aceiasi trandafiri transformati in bijuterii din strasuri nu se apropie de ceea ce vedeam drept bun gust.

Dar, chiar daca dulcegariile jucause propuse de doamna Prada sau de Marc Jacobs sau de Christopher Kane ne socheaza la o prima vedere, la urmatoarele lucrurile incep sa se schimbe – iar viziunea noastra despre bun si prost gust incepe sa se clatine. Asa ca invatam sa ne placa tinutele aurii opulente si animal print-urile obsesive ale lui Roberto Cavalli, esarfele decorate cu tigri de la Ferragamo, pantofii mult prea impodobiti de la Charlotte Olympia, tintele aurii de la Versace, aplicatiile din plastic transparent de la Richard Nicoll.
 

Desigur, la acest lucru contribuie mult si revistele precum cea pe care o aveti in mina, in care, timp de citeva luni de la prezentarea colectiilor si pina la aparitia lor in magazine, sint prezentate in forma celor mai apetisante campanii publicitare sau in cele mai inventive dintre styling-uri, astfel ca socul initial este inlocuit de un soi de dependenta fata de indraznetele piese de care ne temeam pina atunci. Dar nici toate editorialele foto si nici macar campaniile caselor de moda nu sint mereu exemple de eleganta si bun gust.

Pentru ca, uneori, artistii vizuali care se ocupa de identitatile brand-urilor sint mai degraba preocupati de mesajul puternic pe care trebuie sa il transmita imaginile si nu de cit de retinute trebuie sa fie fotografiile lor. Asa se face ca Marc Jacobs, unul dintre cei mai indrazneti designeri si cu siguranta unul care stie foarte bine ce vrea publicul sau, a pus in miinile fotografului Juergen Teller intreaga parte de comunicare vizuala a brand-ului pe care il conduce. Iar imaginile create de Teller – vi le amintiti, poate, pe cele in care fotograful insusi, usor supraponderal, imbracat doar intr-un sort de matase este trintit intr-un pat alaturi de actrita Charlotte Rampling goala, la vremea aceea in virsta de aproape 60 de ani – sint mai degraba neasteptate decit de bun gust. Dar au capatat, totusi, un statut de imagini de arta, ceea ce spune multe despre felul in care lucrurile considerate la inceput ca fiind de prost gust devin iconice odata cu trecerea timpului.

Iar acelasi lucru se intimpla, in moda, si cind ne uitam la muzele excentrice care inspira, pe rind, sentimente care trec de la dezgust la veneratie. Vivienne Westwood, spre exemplu, nu mai este de multa vreme considerata doar o venerabila excentrica care nu poarta, nici la 70 de ani, lenjerie intima in timp ce merge cu bicicleta la atelierul ei. Ea este mult mai mult de atit – cea care a creat si a popularizat curentul punk in moda, cea care a reusit sa surprinda un public din ce in ce mai larg decenii la rind si cea care indrazneste in continuare, demonstrind ca inovatia in moda nu tine cont de virsta. Asa se face ca Westwood este astazi singurul designer care isi permite sa puna in campaniile publicitare o vedeta semi-porno, precum Pamela Anderson, fotografiata intr-un parc de rulote, si sa fie totusi luata in serios.

La fel si regretata Isabella Blow, care, dincolo de excentricitatile personale, nu a fost doar o persoana care purta palarii fistichii, ci aceea care a descoperit si a crescut unii dintre cei mai importanti designeri ai ultimei perioade. Cit despre Daphne Guinness, mostenitoarea care poarta cu nonsalanta couture in viata de zi cu zi, asociind piesele de colectie cu unele basic si fiind mereu mai slaba, mai operata si mai machiata, nimeni nu ii poate reprosa lipsa de gust.

Dincolo de ele sint si vedetele din showbiz care sint, poate, cele mai constante surse de inspiratie pentru mase, cu styling-urile lor indraznete si cu atitudinile nepasatoare. Dar despre cite dintre ele se poate spune ca au excelat in ceea ce priveste gustul? Madonna a reusit sa schimbe felul in care s-au imbracat generatii intregi, de la colantii ei gauriti, manusile de piele, bluzele din plastic si bijuteriile de inspiratie crestina din anii ’80 la sutienele conice si corsetele din anii ’90 si apoi la toate celelalte transformari pe care le-a mai suferit pina acum. Si, culmea, cea mai cuminte perioada a ei, cea britanica, in care cintareata purta tweed-uri relaxate, a fost cea in care a fost numita cel mai des plictisitoare.

Asta pentru ca, pina la urma, fanii nu isi doresc lectii de bun gust de la aceste vedete – ci vor, mai degraba, parul platinat al lui Debbie Harry din perioada ei de virf, tinutele extravagante si atitudinea razboinica a lui Grace Jones, costumele colorate ale lui Prince, sacourile lui Michael Jackson. Cit despre vedetele si style icon-urile de astazi, ele nu se lasa mai prejos. Lady Gaga este o vedeta tocmai pentru ca hainele ei spun o poveste despre indrazneala si soc, Nicki Minaj ii calca pe urme, transformindu-si insa corpul, cu totul, intr-un instrument de performance, fara sa se ajute doar de garderoba, iar Jessie J sau Roisin Murphy se incadreaza in acelasi tipar al vedetelor cu imagini memorabile – dar fara legaturi cu ceea ce bunul simt si bunul gust au de spus.

La fel sta treaba si in arta, mai cu seama cind vine vorba despre artistii care au o legatura mai mult sau mai putin strinsa cu lumea modei. Una dintre cele mai importante expozitii ale anului, retrospectiva Cindy Sherman de la MoMA, se concentreaza pe lucrarile pe care artista le-a facut de-a lungul timpului, care o reprezinta chiar pe ea in cele mai felurite dintre ipostaze in care, cu ajutorul styling-ului, machiajului si coafurii, Sherman devine o varietate de personaje care oscileaza intre grotesc si infricosator. Desigur, lucrarile ei vorbesc despre identitati si despre societatile care ni le construiesc, dar imaginile in sine, fara explicatiile aferente, scandalizeaza chiar si acum. La fel se intimpla si cu lucrarile Marinei Abramovic, care prezinta in aceasta primavara, la Milano, show-ul The Abramovic Method. Instalatiile si performance-urile artistei, desi puternic graitoare, au fost rareori caracterizate ca fiind de bun gust. Iar retrospectiva lui Damien Hirst de la Tate Modern nu este doar o privire asupra carierei unui artist remarcabil, ci si asupra muncii scandaloase a unui om care a indraznit de fiecare data sa se joace cu ceea ce restul lumii privea drept arta. Si sa ne convinga, pina la urma, ca el este cel care are dreptate. Asa ca diferentele intre bun si prost gust se ingusteaza si se modifica, iar ceea ce astazi pare exagerat poate sa fie, miine, un standard. Pentru ca, pina la urma, bunul gust nu e decit un lucru care se construieste pe drumul dintre relativul prost gust al celor care impun trend-uri si acceptarea lui de catre ceilalti.

Foto: Imaxtree

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle