ELLE de noiembrie este o pledoarie pentru moda apreciată așa cum se cuvine. Alege dintre sugestiile noastre de sezon piesele care te vor însoți întreaga viață și intră în culisele prezentării Ami Amalia, prin intermediul unui editorial spectaculos. Plus: află totul despre mania proteinelor și vezi ce au de spus specialiștii despre cum ne va afecta inteligența artificială viața de zi cu zi.
În aceste zile agitate, astrele te ajută să îți menții încrederea în tot ceea ce reprezintă frumos. Pentru tine, sistemul de valori morale după care te ghidezi este foarte important. Nu faci concesii în acest sens. Chiar dacă inițial nu ai crezut că este vorba de acest lucru, unele situații de la birou te forțează să îți pătezi integritatea.