ELLE de noiembrie este o pledoarie pentru moda apreciată așa cum se cuvine. Alege dintre sugestiile noastre de sezon piesele care te vor însoți întreaga viață și intră în culisele prezentării Ami Amalia, prin intermediul unui editorial spectaculos. Plus: află totul despre mania proteinelor și vezi ce au de spus specialiștii despre cum ne va afecta inteligența artificială viața de zi cu zi.
Alegerile în materie de relații și conexiuni interpersonale sunt de obicei greșite în ceea ce te privește. Acestea te duc mereu spre apogeul stărilor de vinovăție și te dezechilibrează chiar și din punct de vedere psihic. Familia este și va fi pentru tine o sursă de energie pozitivă. Cu toate astea, în această săptămână te vei afla în mijlocul unor situații care te vor 'obliga' să cedezi în fața nevoilor celor din jur.