ELLE de noiembrie este o pledoarie pentru moda apreciată așa cum se cuvine. Alege dintre sugestiile noastre de sezon piesele care te vor însoți întreaga viață și intră în culisele prezentării Ami Amalia, prin intermediul unui editorial spectaculos. Plus: află totul despre mania proteinelor și vezi ce au de spus specialiștii despre cum ne va afecta inteligența artificială viața de zi cu zi.
Pauzele organizate și proiectate pe care le iei pe parcursul acestei săptămâni te ajută să îți refaci sistemul energetic. Mercur retrograd își finalizează ascensiunea și astfel reușești să duci la împlinire un proiect de suflet în care ai investit energie și mult timp. Îți dorești să poți vorbi deschis cu o anumită persoană despre emoțiile tale, însă ceva te înfrânează.