Investigațiile medicale care te vizează

Fă-ți testele și analizele corecte, în funcție de vârstă, bagaj genetic și stil de viață, și află ce drepturi ai și ce gratuități poți accesa prin medicul de familie sau angajator.

Investigațiile medicale care te vizează

Preventiv, există o serie de analize pe care trebuie să le faci regulat, în funcție de vârstă, dar la noi există încă prejudecata că la medic se merge doar când ești bolnav. Este o mentalitate care trebuie schimbată și adaptată vremurilor noastre, care ne îmbătrânesc prematur și care ne îmbolnăvesc de tineri – în ultimii ani, tot mai multe tipuri de cancere apar la vârste fragede, iar incidența accidentului vascular cerebral a crescut în rândul categoriei de vârstă sub 30 de ani (de exemplu, am fost surprinși să aflăm, conform Asociației Române de Comunicare în Sănătate ARCIS EDU, că în prezent peste 31% din numărul total de pacienţi cu AVC au vârsta cuprinsă între 20-64 de ani, comparativ cu 25%, în 1990).

Însă, deși suntem mai longevivi decât eram în urmă cu câteva decenii, ne confruntăm cu un cu totul alt stil de viață, care ne impune să avem un plan de prevenire medicală. Pe scurt, trebuie să mergem la doctor, să ne monitorizăm sănătatea și să ne planificăm vizitele la medicul de familie cu același elan ca atunci când ne organizăm vacanțele.

Categorii de vârstă: Cele mai importante investigații

În timpul documentării pentru acest articol, medicii ne-au transmis și semnale bune, dar și atenționări care ar trebui să ne corecteze conduita de prevenție a sănătății. De exemplu, mulți părinți nu știu că primul control stomatologic al copiilor se face la vârsta de un an, odată cu dinții de lapte, pentru depistarea eventualelor probleme ale arcadelor dentare, în timp ce primul control ortodontic trebuie realizat nu mai târziu de vârsta de șapte ani, pentru a se interveni prompt asupra unei mușcături greșite sau alinieri problematice a dinților. Primul test de tensiune arterială și primul examen testicular, în cazul băieților, se face la 12 ani; prea puțini părinți recurg la aceste investigații pentru copii, atenționează medicii. Pe de altă parte, este îmbucurător că tot mai multe tinere au început să recurgă la controale anuale, din proprie inițiativă, ecografia mamară fiind un test care crește în popularitate, de la an la an, și care salvează vieți.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, sunt recomandate anumite teste medicale specifice, cu rol de prevenție. Până în 30 de ani, se recurge la un set de analize de sânge și urină, anual, prin care se pot depista eventuale probleme renale, hepatice, carențe, anemii, disfuncții tiroidiene, tulburări ale profilului lipidic sau screening-ul de diabet. Pe lângă analizele de laborator, se recomandă o ecografie mamară, o ecografie abdominală totală, un examen ginecologic, care să includă testul Babeș-Papanicolau și analiza secreției vaginale, unul oftalmologic, o vizită pe an la stomatologie și o vizită la dermatolog, fie că observi sau nu apariția vreunei alunițe.

După vârsta de 30 de ani, pe lângă cele de mai sus, mai trebuie avute în vedere o ecografie tiroidiană și monitorizarea tensiunii arteriale. La 40 de ani, investigațiile medicale devin mai ample: setul clasic de analize trebuie să includă și controlul vitaminei D, ecografia mamară trebuie înlocuită cu mamografia, trebuie făcută o electrocardiogramă (în special dacă fumezi) și, în plus, se mai recomandă și un test de osteodensitometrie, la fiecare doi ani. Dacă există factori de risc crescut și nu ai un stil de viață cu care să te lauzi sau moștenești genetic anumite boli – consumi prea mult alcool, ești fumătoare înrăită, diabet, obezitate – se indică investigații amănunțite specifice.

Teste oncologice: 20 de ani; 30, 40 și 50 de ani

Cancerul de sân, cel pulmonar, afecțiunile maligne ale colului, dar și cele colorectale sunt cele mai frecvente în rândul femeilor din România. Diagnosticul de cancer a devenit o realitate care nu ne permite să fim ignorante în ceea ce privește prevenția, iar pentru că vârsta este corelată cu apariția anumitor tipuri de cancer, se impun investigații oncologice anuale, în funcție de decadă. „Depistate în stadiu incipient, multe dintre tipurile de cancer sunt tratabile în 90% din cazuri. Tocmai de aceea toate femeile trebuie să știe că prevenția primară, adică reducerea factorilor de risc, trebuie însoțită de cea secundară, adică efectuarea regulată a unor teste și analize care pot detecta precoce afecțiunile maligne. Acest program complex începe de la 20 de ani și trebuie să continue toată viața, dacă ne dorim sănătate și longevitate”, spune Izabela Condei, medic primar imagistică medicală în cadrul spitalului Onco Card.

Între 20 și 30 de ani, cele mai frecvente tipuri de cancere sunt tumorile germinale, leucemiile și melanomul. Astfel că, dacă apare orice suspiciune de boală malignă, investigațiile clasice menționate trebuie completate cu cu consult oncologic dermatologic sau hematologic, investigație senologică amănunțită, o tomografie sau un examen RMN. După vârsta de 30 de ani, la femei, sunt mai frecvente cancerele de sân, de col și de piele, și pe lângă investigațiile din pachetul 20-30 de ani, specialiștii pot recomanda, în cazul unei suspiciuni, efectuarea markerilor tumorali, a celor hepatici, dar și un EKG. „Cu cât înaintăm în vârstă, numărul analizelor care pot pune în evidență o eventuală afecțiune malignă crește. Astfel, între 41 și 50 de ani, mamografia, consultul gastroenterologic, cel cardiologic și EKG-ul devin obligatorii și completează tabloul investigațiilor de până la această vârstă. În plus, orice suspiciune de boală poate orienta medicul și pacienta către o ecocardiografie, un test de efort, o endoscopie, o colonoscopie virtuală și o testare pentru tipul de tulpină de HPV”, recomandă dr. Izabela Condei.

După vârsta de 50 de ani, medicii diagnostichează frecvent la femei cancere de sân, de colon și de col, pachetul de testări devenind mai amplu, după caz. Deși „nu există metode de depistare precoce pentru fiecare tip de cancer, există însă un set de investigații standard recomandate pentru depistarea unora dintre cele mai frecvente forme. Acestea sunt implementate la nivel european în programe naționale de screening, rezultând o creștere a supraviețuirii în cancerul mamar, de col uterin și în cele colorectale. În România, în prezent, pacienții nu au acces la programe gratuite de screening, dar există posibilitatea de a le efectua la cerere. Așadar sunt anumite tipuri de cancer care pot fi depistate precoce şi atunci este păcat să nu facem investigaţii. La vârsta tânără, de 30 de ani, în ultimul timp, văd o creştere foarte mare a incidenţei cancerelor colorectal şi de sân”, spune medicul primar oncolog Bogdan Gozman.

Analize gratuite

Există două pachete medicale, conform Hotărârii Guvernului nr. 16/2016: pachetul minimal de servicii, adresat persoanelor neasigurate în sistemul sanitar național, şi pachetul de servicii de bază, pentru cei asigurați. Pachetul minimal conține asistență de urgență și câteva consultații gratuite la medicul de familie (de exemplu, o situație de urgență, o consultație pentru fiecare boală cu risc endemoepidemic, monitorizarea evoluției sarcinii și lăuziei, două consultații pe an pentru planificare familială etc.). În baza contribuţiei la fondul CNAS, se poate beneficia de analizele de laborator gratuite, decontate de CNAS, efectuate la solicitarea medicului de familie şi/sau a medicului de specialitate, prin completarea unui bilet de trimitere. Cei asigurați în sistemul public de sănătate au mult mai multe servicii prin medicul de familie, printre care o ecografie, un câmp vizual, un test Babeș-Papanicolau sau un EKG, pe an.

Conform CNAS, analizele gratuite sunt disponibile pentru plătitorii la fond național, indiferent de statutul lor – angajaţi, liber profesionişti, pensionarii cu venituri din pensii ce depăşesc 740 de lei sau persoane care contribuie din proprie iniţiativă.

Dacă ai un angajator generos, există pachete medicale agreate cu rețelele private de sănătate, de care este bine să ai habar încă de la angajare, pentru a profita de servicii medicale gratuite în plus, cum ar fi vizitele la stomatolog. Dar, indiferent de ce este sau nu gratuit, important este să recurgi la investigațiile medicale impuse de vârstă, bagaj genetic sau stil de viață, și să le faci constant. Rețelele de sănătate privată, de la Sanador, Regina Maria, Medsana, MedLife la spitalele specializate ca Onco Card, au pachete de prevenție pe care te invităm să le analizezi, cu prima ocazie. Un set anual de investigații oncologice îți poate salva viața, știi, nu?

Citește și:
Tot ce trebuie să știi despre migrenele menstruale

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din health & diet