Designerul Clare Waight Keller povestește despre experiența de a crea rochia de mireasă a lui Meghan Markle

Clare Waight Keller, fostul designer Givenchy, i-a descris pe Prințul Harry și Meghan Markle ca fiind „incredibil de deschiși, autentici și generoși”.

Designerul Clare Waight Keller povestește despre experiența de a crea rochia de mireasă a lui Meghan Markle

Clare Waight Keller a renunțat, la începutul acestei luni, la funcția de director artistic al brandului Givenchy, dar a recunoscut că a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei, astfel încât a început pe Instagram o recapitulare a celor mai importante momente pe care le-a trăit în această funcție. Unul dintre ele a fost fără doar și poate experiența de a-i crea lui Meghan Markle rochia de mireasă. Designerul a povestit ieri, pe larg, într-o postare, despre întregul proces, cum s-au derulat lucrurile și emoțiile pe care le-a avut, atât ca femeie, cât și ca designer în crearea rochiei iconice a ducesei.

„În urmă cu doi ani, în acea zi, făceam probe finale pentru o rochie foarte secretă. Am fost cuprinsă de atâtea emoții în lunile acelea care duceau către ziua cea mare”, a scris ea. Waight Keller a continuat spunând că, știind din proprie experiență ce înseamnă să fii mireasă, a înțeles pe deplin semnificația ceremoniei și a rochiei precum și importanța realizării viziunii lui Meghan.

„Am învățat pe parcursul timpului că, renunțând la emoțiile mele și îmbrățișând sentimentele persoanei pentru care creez, iau naștere relații incredibil de frumoase de încredere și intimitate”, a adăugat ea. „După ore întregi de conversații, întâlniri și research, povestea a început încet încet să se contureze.”

Povestea finală a avut ca punct central „puritatea și simplitatea” și dorința lui Meghan de „frumusețe clasică atemporală”. Flora celor 53 de națiuni ale comunității Commonwealth a fost brodată pe marginile vălului „pentru a aduce lumea în călătoria ceremoniei”.

Ea a concluzionat: „Era evident că semnificația acestui eveniment avea să fie mai mare decât al oricărui altul, că urma să fie o ceremonie foarte personală, cu atât de multe alegeri care reflectau atât moștenirea miresei și a mirelui, cât și modul lor unic de a fi incredibil de incluzivi, autentici și generoși.”

 

View this post on Instagram

 

The Royal Wedding Dress – Two years ago today I was in the final fittings for a very secret dress. So many emotions were running through me during those months leading up to the big day. A wedding dress is one of the most exquisite and beautiful moments for a designer, but also personally as an woman artist, creator there is a lot of sensitivity that flows through the process from the knowledge and understanding of the feelings that you have as a bride. Its a unique point of view when you have been through it yourself, as I did at my wedding to my beloved husband 20 years ago, you remember every moment so clearly and realise the significance of every detail and decision. In so many ways you are capturing dreams, that as a girl and as you become a woman you will have been thinking about for years. Learning to let go of my emotions and embrace the feelings of someone you are designing for brings about an incredibly beautiful relationship of trust and intimacy. Through hours of conversation, meetings together, and research, slowly all the pieces of that story came together. Purity and simplicity were the guiding principles, a narrative of nature through the 53 florals of the Commonwealth to bring the world into the journey of the ceremony and subtlety bringing the lines of Givenchy and the history of the Maison to capture the classical timeless beauty i knew she wanted to achieve. It was obvious the significance of this occasion was more than any other, it would be a very personal ceremony with so many choices that would reflect both the bride and grooms heritage and their unique way of being incredibly inclusive, genuine and generous. Here are some of those moments from the day. @givenchyofficial #hautecouture #sussexroyal #meghanmarkle #royalwedding

A post shared by Clare Waight Keller (@clarewaightkeller) on

Descrierea făcută de Waight Keller a procesului de creare a rochiei este în acord cu ceea ce și Meghan a spus despre colaborarea lor. „Am avut o viziune foarte clară despre ceea ce îmi doream pentru acea zi și cum îmi doream să arate rochia”, a explicat Ducesa. „Ceea ce a fost minunat în colaborarea cu Clare a fost faptul că unii designeri încearcă să te îndrume într-o direcție diferită, dar ea a respectat în totalitatea ceea ce îmi doream pentru ziua respectivă și a vrut să creeze asta pentru mine.”

Citește și:
Prima apariție TV a lui Meghan Markle după renunțarea la titlul regal

Text: Daria Georgescu
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video