România nu mai e „departe”

Chiar și după 25 de ani de interviuri și acces în culise la tot ce înseamnă industrie, există momente în care te trezești din nou în postura de fan.

Mă aflam la Paris la invitația Dior, la un eveniment organizat sub egida Miss Dior, unde timp de două zile am inhalat acest parfum delicat în toate formele lui posibile, puse în scenă în cele mai elaborate spații, alături de Jenna Ortega și Jennifer Lawrence, două figuri care reprezintă, fiecare în felul ei, noile definiții ale influenței în modă.

În mijlocul acestui decor perfect regizat, primesc vestea: ședința foto cu Priscilla Presley pentru ediția noastră de revistă are loc chiar acum, în același oraș. Decizia a fost instantanee: merg eu. Nu pentru că „trebuia” să fiu acolo, ci dintr-un impuls foarte personal. Pentru că, înainte de toate pozițiile oficiale, am fost fană Elvis. Fană Michael Jackson. Fană Dallas. Fană a acelei mitologii pop pe care o consumam pe fragmente, în anii în care România nu avea încă acces real la cultura pop globală, ci doar ecouri.

Interviul cu Priscilla Presley (pe care îl poți descoperi la pagina 74) nu a fost o bifă profesională, ci un contact direct cu un personaj care a trăit în centrul acelei lumi la care noi aveam acces doar prin intermediul casetelor, discurilor, revistelor aduse în valiză, micilor acte de contrabandă culturală. Și, exact în mijlocul discuției, aflu că fiul ei va lansa o colecție de modă împreună cu un designer român. Am notat informația dar, interior, am zâmbit. Lumea e mică. Sau, mai corect spus, România nu mai e „departe”.

Între timp, am revenit în București, unde începe Bucharest Fashion Week. Orașul are alt ritm, se vede în felul în care oamenii se mișcă, e o formă de energie recognoscibilă: orașul se îmbracă altfel, respiră altfel, devine atent la sine. Și în tot acest zgomot controlat, interviul cu Priscilla Presley funcționează ca o buclă între adolescența mea culturală și prezentul în care Bucureștiul e deja pe harta internațională a modei, a filmului, muzicii, culturii.