ELLE INTERVIU: Marius Copil vede lumina

După ce a bătut insistent la ușa tenisului mare, la 28 de ani, lui Marius Copil i s-a deschis în față drumul care duce spre vârf. L-am surprins într-un moment de pauză, când cel mai bun sezon al său de până acum abia se încheiase și când anticipa ceea ce avea să vină.

L-am intervievat pentru prima dată pe tenismanul Marius Copil cu vreo zece ani în urmă, când abia își făcea loc în tenis și arăta că promite pe teren, cu serviciul său încă de pe atunci fulgerător și cu un joc cu multe plusuri, care părea că abia așteaptă să fie șlefuit ca să poată deranja jocul celor mari. Și asta a tot așteptat tenisul masculin românesc de atunci, mai cu seamă că succesele au venit doar din zona de dublu.

Între timp, în România s-a vorbit mai ales despre tenisul practicat de fete. Până ce, cu puțin timp în urmă, la final de octombrie, Marius Copil a avut parte de o săptămână de vis. Se întâmpla la Basel, în competiția indoor cunoscută drept turneul de casă al lui Roger Federer. În acest turneu, după ani în care a muncit să răzbată, depunând ceea ce, de pe ecranul dreptunghiular al televizorului, păreau a fi eforturi fizice și mentale greu de imaginat, Marius i-a învins pe Marin Cilic și Alexander Zverev, jucători de Top 10 ATP. Să străbați distanța de zeci de locuri în clasament ca să poți, la răstimpuri atât de scurte, să legi două astfel de victorii sună a noroc curat. Doar că nu era astfel. Marius vedea, în cele din urmă, lumina. Adică recompensa pentru ani mulți și complicați de muncă, în forma unei finale (prima lui finală de ATP 500) împotriva lui Roger Federer, idolul copilăriei sale… și omul care întruchipează, în mințile fanilor tenisului, conceptul acela de nediscutat și aproape de neatins – GOAT (greatest of all time).

Câți români se vor fi uitat la acea finală nu știu, la fel cum e greu de spus câți s-ar fi așteptat ca Marius să îl învingă pe Federer la începutul partidei. Însă, odată ce jocul s-a pus în mișcare, Marius a arătat că sorții puteau să îi favorizeze pe oricare dintre cei doi. A servit cumplit de rapid (de așteptat pentru unul dintre jucătorii care, încă de la începutul carierei, arătaseră că pot să trimită mingi năucitoare în terenul advers), dar a și stăpânit reverul cu o mână cu o eleganță și cu un soi de certitudine care l-au bulversat pe Federer. După primul break, cei care pariaseră pe experiența și abilitățile extraordinare ale elvețianului puteau începe să se îndoiască de soarta partidei. Marius Copil, eterna tânără speranță a României, amenința piedestalul unui jucător de top. Nu, nu al unui jucător de top, ci al jucătorului de top. Meciul a continuat alert, cu presiune multă, cu veniri la fileu, cu puncte spectaculoase omagiate instantaneu de comunitatea de fani de pe Twitter, cu răbufniri ale publicului, cu pasiune și cu suspans. Victoria, în cele din urmă, a venit pentru Federer, dar meciul a fost incontestabil al lui Copil. Arătase curaj, asumare și un tenis nou, solid, pe care fanii de aici s-ar putea să îl fi presimțit, dar pe care publicul din Basel și din lumea întreagă l-a descoperit abia atunci. Finala aceea pierdută a cântărit cât o victorie. Marius a urcat între primii 60 de jucători ai lumii. Despre drumul lung care l-a adus aici și despre cel și mai complicat care urmează am vorbit la finalul lui noiembrie, când Marius se afla în pauză (cu trei antrenamente pe zi, totuși).

ELLE: Vii dintr-o familie de sportivi, ai mai povestit despre asta. Ai spus și că ai jucat și fotbal înainte de a te concentra pe tenis, după ce ai prins gustul pentru el de la fratele tău. Dar cum a fost copilăria ta înainte de tenis?
Marius Copil: Pot spune că am avut parte de o copilărie foarte frumoasă, până când ai mei au ales să mă ducă în Germania, pentru a mă antrena acolo. Am prins, cred, ultimul val de copii care ieșeau afară să se joace și se strângeau cu zecile în spatele blocului.

ELLE: Ai plecat de acasă la o vârstă foarte mică. Cum e copilăria unui sportiv care joacă serios și vrea să facă performanță? Sunt lucruri despre care ai zice că ți-au lipsit în acele vremuri?
M.C.: Este o copilărie frumoasă, acum, dacă stau să mă gândesc, dar grea la acel moment, pentru că trebuie să renunți la multe lucruri. Partea frumoasă este că ajungi să vezi multe țări, orașe, călătorești mult, descoperi oameni de la o vârstă foarte fragedă. Pot să spun însă că mi-au lipsit cei mai frumoși ani ai adolescenței. Aceia în care trebuia să mă întâlnesc cu prietenii, să ieșim în oraș, să facem lucruri împreună. La sportivii de performanță nu există adolescență. Se sare această etapă, pentru că sunt antrenamente multe.

ELLE: Sunt și lucruri pe care le-ai considera câștiguri din punctul de vedere al unui copil? E adevărată expresia aceea care spune că e nevoie de sacrificii enorme pentru a performa? Cum se vedeau aceste lucruri când erai mic?
M.C.: Am crescut mult ca om. De mic am fost nevoit să mă descurc singur prin lume. Să călătoresc, să joc turnee, să pierd, să o iau de la capăt și tot așa. Astea m-au făcut să fiu puternic ca om.

ELLE: S-a vorbit în multe rânduri în presă despre faptul că ai fost un caz fericit, care a beneficiat de resursele de acasă pentru a putea face performanță. În schimb, tu însuți ai povestit despre cât de complicat e să joci tenis fără susținere. Poți să îmi spui mai multe despre asta? De ce ar avea nevoie un tânăr din România ca să joace tenis la un nivel înalt?
M.C.: Este clar că cel mai mult ai nevoie de o susținere financiară, fără bani este imposibil să faci performanță în tenis, este un sport scump. Mai e nevoie de o susținere necondiționată din partea familiei, fără a pune presiune pe copil. Și asta ți-o spune chiar un Copil! (râde) Și cel mai important lucru este pasiunea și cât de mult își dorește persoana respectivă să facă performanță, să se sacrifice pentru performanță.