Cea mai influentă prezență din blogosfera românească de modă, Alina Ceușan, jonglează perfect cu dualitatea feminin-masculin din cea mai recentă colecție Motivi.
Fotografii: Tibi Clenci
Realizatoare: Domnica Mărgescu și Cristina Crăciun
Interviu de Ioana Ulmeanu
Cu aproape o jumătate de milion de oameni care îi urmăresc fiecare mișcare pe conturile ei de pe rețelele sociale, Alina Ceușan este un fenomen în România. Dar lucrul acesta se întâmplă pentru că are o imagine – și o voce – care a devenit de neignorat. ELLE a vorbit cu Alina despre ce înseamnă să trăiești astăzi în (și din) online. O conversație care a avut loc, firește, pe Internet.
ELLE: Salut, Alina! Ce faci, cum ești? Știu că de-abia te-ai întors de la Săptămâna Modei de la Milano.
Alina Ceușan: Bună, sunt bine – lucrez, ca de obicei. Nu am apucat să iau o pauză după Milano și încă avem lucruri de postat de acolo. We never stop!
ELLE: Cum a fost? Ai văzut ceva care ți-a plăcut în mod deosebit? E diferit vibe-ul în lumea modei azi față de cum era în anii trecuți? Simți vreun vânt de schimbare?
A.C.: Ca de fiecare dată, Săptămâna Modei la Milano e una foarte agitată, însă plină de inspirație la tot pasul. În calitate de trend forecaster, m-am bucurat să văd câteva dintre micro-trend-urile din trend book-ul meu de la Marangoni (Institute) pe podium: nuanțele fluo, look-uri de inspirație moto-sport combinate cu power suits. Mă inspiră îndeosebi moda anilor 80, care continuă să apară prin diverse elemente pe runway.
ELLE: Și, apropo de modă. Ești unul dintre cei mai proeminenți influencers „de modă” din România. Cum te raportezi tu, personal, la modă? Ce îți place la ea? Ce îți displace? După atâția ani lucrând în zona asta, mai sunt lucruri pe care le aștepți cu nerăbdare?
A.C.: Pentru mine moda a fost întotdeauna un mod de a mă exprima, de a mă diferenția de alții, încă de când nu aveam acces la piese de brand sau o paletă atât de largă – atât de multe opțiuni. Din seria never say never, îmi place (acum) estetica urâtului și nostalgia post-sovietică din modă, simplitatea aparentă și modul în care se îmbracă acum, în 2019, femeia modernă.
ELLE: Care ți se pare că este azi preocuparea pentru modă a femeilor din România? În ce fel ai zice că se raportează la modă femeile tinere (în majoritate) care te urmăresc pe tine?
A.C.: Tind să cred că există un interes către sustenabilitate, către a utiliza și reutiliza. Asta facem și noi, prin faptul că încurajăm femeile să investească în piese esențiale pentru garderoba lor, pentru ca mai apoi să aleagă – dacă simt nevoia – ceea ce li se potrivește din trend-urile actuale. Care, și ele, răscolesc trecutul până la urmă. Eu asta încerc să le transmit mereu și prin episoadele de Fashion de pe YouTube. Stilul nu ține de a avea bani, ci de a avea un simț estetic dezvoltat și o cultură vizuală vastă. Și cred că femeile din România înțeleg asta foarte bine.
ELLE: Ai mai spune despre prezența ta în online că este una care se referă strict la modă? Mai e posibil pentru un creator de content/influencer de azi să se rezume la un singur tip de conținut?
A.C.: Cu siguranță, nu. A fi content creator online în 2019 înseamnă și o mare responsabilitate offline. Eu, personal, m-am implicat mai activ în ultima vreme în diverse campanii de CSR și încet-încet mă îndrept și către partea de art directing pe video – un domeniu care mă atrage enorm.
ELLE: Și, dacă ar fi să îți analizezi brand-ul personal, despre ce ai spune că vorbește cel mai des, mai elocvent și cu mai mare plăcere Alina Ceușan?
A.C.: Self-love, sustenabilitate, despre ce înseamnă a avea o voce în online și despre cum ne putem implica la un nivel micro pentru a participa în final la un nivel macro. Totul ține de cum sunt influențate tendințele de evenimentele globale, trebuie să fiu mereu conectată, și din acest punct de vedere am dezvoltat pe blog și secțiunea de NEWS, unde avem o echipă stabilă de jurnaliști (și interni) care scanează tot și aduc informații de interes pe alinaceusan.net, pentru comunitatea noastră online.
Machiaj: Genny Matea.
Coafură: Adonis Enache.
Fotografiile au fost realizate la Palatul Noblesse. Mulţumim pentru sprijin. www.palatulnoblesse.ro