Ce dezvăluie abia acum chirurgul care a încercat să salveze viața Prințesei Diana în noaptea în care aceasta a murit

The Daily Mail l-a intervievat în premieră pe MonSef Dahman, unul dintre chirurgii care au încercat să o resusciteze pe Prințesa Diana după accidentul de mașină care i-a fost fatal.

Ce dezvăluie abia acum chirurgul care a încercat să salveze viața Prințesei Diana în noaptea în care aceasta a murit

Prințesa Diana ar fi împlinit 60 de ani anul acesta. Cu ocazia acestei aniversări, o statuie dedicată ei, comandată de Prințul William și de Prințul Harry în 2017, va fi dezvelită pe 1 iulie. Harry va reveni în Marea Britanie, tot fără soția sa, Meghan Markle, și tot fără să fi făcut pace cu fratele său în urma conflictului iscat de interviul incendiar acordat primăvara asta de Ducii de Sussex lui Oprah Winfrey.

Distanțarea celor doi frați este cu atât mai importantă în contextul comemorării mamei lor, cu cât ei erau cele mai importante ființe pentru Diana, iar relația minunată dintre ei o înduioșa profund.

Au trecut aproape 24 de ani de când aceasta a murit la Paris, într-un accident de mașină. Unul dintre medicii care era pe tură la urgențe în acea noapte a fost chirurgul MonSef Dahman, care lucrează în prezent în Antibes și are 56 de ani. The Daily Mail l-a intervievat de curând pe Dahman, care a acceptat să povestească în premieră cum a fost pentru el să încerce să o salveze pe Diana în zorii zilei de 31 august 1997.

Medicul a spus că el și echipa sa de la spitalul Pitié-Salpêtrière au făcut toate eforturile posibile să evite sfârșitul tragic.

Dahman nu era în vacanță, așa cum sunt majoritatea parizienilor care își permit să părăsească orașul în august, din simplul motiv că soția mea era însărcinată cu fiul meu (aveau deja o fiică). Drept urmare, am lucrat toată vara.'

La aproximativ 12:23 AM, Mercedes-ul în care era Diana s-a ciocnit în tunelul Alma. Prințesa a ajuns la spital la 2:06 AM, după ce suferise deja un stop cardiac în timp ce era transportată de la locul impactului spre ambulanță.

Dahman își amintește că era în camera de odihnă a medicilor de gardă când a primit un telefon de la Bruno Riou, anestezistul-șef, care îi cerea să se prezinte urgent la datorie. Dahman a ajuns imediat pe secție, și, de cum a intrat, și-a dat seama că femeia întinsă pe targă era nu numai un caz foarte grav, ci și unul de maximă importanță. Confirmarea a venit când i s-a spus că femeia este Diana, Prințesă de Wales.Pentru orice medic, orice chirurg, este de mare impact să ai de-a face cu o femeie atât de tânără care se află într-o astfel de stare. Cu atât mai mult dacă este o prințesă.”

O radiografie care i se făcuse prințesei la sosirea în spital arăta că aceasta suferea de o hemoragie internă. Pe la 2:15 AM, Diana a suferit un nou stop cardiac, lucru care l-a obligat pe Dahman să intervină chirurgical pentru a o ajuta să respire. În timpul procedurii, medicul a descoperit că pericardul prințesei, care protejează inima, fusese lezat. O altă leziune, a unei vene, a fost descoperită și reparată ulterior, în timp ce medicii luptau contra-timp să repornească inima prințesei.

„Am încercat șocuri electrice de mai multe ori și, așa cum făcusem în camera de urgență, masaj cardiac,” spune Dahman. „Profesorul Riou administrase adrenalină, iar echipa a continuat eforturile de resuscitare timp de o oră, dar nimic nu a funcționat.”

„Am luptat din greu, am încercat multe, o groază chiar. Sincer, atunci când lucrezi în aceste condiții, nu observi trecerea timpului,” spune Dahman. „Singurul lucru care contează este să facem tot posibilul pentru această tânără femeie.”

La 4AM, echipa de medici a acceptat trista realitate – nimic nu mai putea fi făcut pentru a o readuce la viață pe Diana. La ieșirea din sala de operații, Dahman era epuizat. „Este întotdeauna o mare dezamăgire să vezi pe cineva tânăr părăsindu-ne,” spune el.

Citește și:

Primele reacții ale familiei regale după nașterea fiicei Ducilor de Sussex

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video