Amal Clooney, apariție rară pe covorul roșu alături de soțul ei

Amal Clooney a povestit cum își petrec timpul George Clooney și gemenii cuplului.

Amal Clooney, apariție rară pe covorul roșu alături de soțul ei

Au trecut doi ani de la ultima apariție împreună pe covorul roșu a lui Amal și George Clooney, făcută în 2019, cu ocazia premierei filmului Catch-22. Cei doi sunt văzuți rareori împreună în public, în parte pentru că preferă să rămână discreți și în parte pentru că programul fiecăruia dintre ei este extrem de încărcat.

De aceea apariția cuplului de zilele trecute la premiera filmului The Tender Bar în Los Angeles, a fost motiv de bucurie pentru fani. Regizat de George Clooney, filmul îl are în rol principal pe nimeni altul decât Ben Affleck.

Mereu un exemplu de eleganță și stil, Amal Clooney a purtat cercei-candelabru și o rochie asimetrică de la brand-ul londonez 16Arlington, în timp ce Clooney a optat pentru un costum negru de la Armani.

La 43 de ani, Amal Clooney este o avocată de succes în domeniul drepturilor omului, dar este și mama unora dintre cei mai celebri gemeni de pe planetă.

Soția lui George Clooney a dezvăluit că actorul de 60 de ani i-a învățat pe copiii lor de 4 ani, Alexander și Ella, cum să le facă farse oamenilor. Obligați să stea în casă în timpul carantinelor impuse de COVID-19, gemenii au aflat de la tatăl lor cum să fie mai amuzanți, amuzându-se în același timp.

„Deocamdată predă farse”, a declarat Amal pentru Entertainment Tonight, cu ocazia premierei. „Dar vom vedea înspre ce evoluează.”

CONȚINUT VIDEO ELLE

George, aflat alături de ea, a replicat: „Ei bine, cred că lucrurile astea chiar pot da roade în timp”.

„A fost bine”, a mai spus George despre perioada petrecută în familie, retrași, din cauza pandemiei. „Îți pare rău pentru lume și tot ce se întâmplă, știi? Dar copiii noștri au 4 ani și aveau 2 ani și jumătate când a început, așa că știți, nu pierdeau mare lucru. Nu e ca și cum au fost nevoiți să învețe trigonometria acasă.”

Farsele sunt ceva la care Clooney se pricepe foarte bine, ceva ce poate fi confirmat și de colegii săi de platou. Mai demult, George a lipit pe mașina lui Brad Pitt un autocolant în formă de frunze de marijuana pe care scria „F – k Cops”, ceea ce i-a determinat pe polițiști să-l tragă pe dreapta pe Pitt.

Citește și:

Prințul William și Kate Middleton, acuzați că au încălcat din neatenție regulile de carantină

Foto: Arhiva ELLE, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video