ELLE de noiembrie este o pledoarie pentru moda apreciată așa cum se cuvine. Alege dintre sugestiile noastre de sezon piesele care te vor însoți întreaga viață și intră în culisele prezentării Ami Amalia, prin intermediul unui editorial spectaculos. Plus: află totul despre mania proteinelor și vezi ce au de spus specialiștii despre cum ne va afecta inteligența artificială viața de zi cu zi.
Toată „revoluția” pe care o trăiești în plan emoțional are drept scop recâștigarea încrederii în sine, dar și în cei din jur. Atunci când vine vorba de carieră și de propriile valori, îți dai seama că anturajul de care ești înconjurată la birou te face să te „anulezi”. Încearcă să ieși puțin din context și să riști mai mult. Nu vei avea decât de câștigat.