În 2023, mi-ar plăcea să fim mai empatici, mai deschiși să ajutăm și să sprijinim cauze nobile, să ne informăm și documentăm.
Trăim într-o perioadă atât de complicată, ce pare a fi desprinsă dintr-un scenariu distopic, din multe puncte de vedere, încât cred că e important să ne păstrăm optimismul și încrederea că putem schimba lucruri, aspecte profesionale ori personale.
Ca Director al Departamentului Modă-design vestimentar UAD Cluj-Napoca e important să coordonez buna desfășurare a unor proiecte naționale și internaționale care vizează internship-uri, practică în fabrici, workshop-uri cu experți din industria modei. Astfel de proiecte sunt esențiale pentru studenți și masteranzi. Voi continua demersurile creative legate de branding-ul meu personal, cu extensii atât în modă cât și curatorie, costume de teatru, operă.
În 2023, mi-ar plăcea să fim mai empatici, mai deschiși să ajutăm și să sprijinim cauze nobile, să ne informăm și documentăm, din surse credibile, despre orice aspect. Comunicarea ar trebui să stea la baza oricăror situații tensionate, pentru a se găsi soluțiile contextuale cele mai bune.
Mi-ar plăcea, de asemenea, ca industria modei să devină mult mai responsabilă, să se inoveze și mai mult la nivel de comunicare. Relevanță, consistență și emoție sunt cele trei cuvinte-cheie prin care se pot genera proiecte adaptate la Zeitgeist.