Irina Simion, creatoare de conținut pe stream, gameriță – „Studiile arată că sunt foarte multe fete care se joacă, așa că eu cred că le trebuie doar câteva modele care să le inspire și care să le arate că și fetele pot avea succes“

Într-o eră digitală, dominată de tehnologie, progres și viteză, în care accesul la informație e la un click distanță, succesul poate veni la orice vârstă. Atât timp cât ai capacitatea de a învăța, dorința de a evolua și de a produce o schimbare semnificativă în societate, că ai 17 sau 50 de ani e absolut irelevant. Iar cea mai bună dovadă în acest sens sunt protagoniștii acestui material.

Irina Simion, creatoare de conținut pe stream, gameriță - „Studiile arată că sunt foarte multe fete care se joacă, așa că eu cred că le trebuie doar câteva modele care să le inspire și care să le arate că și fetele pot avea succes“

„Avem multe exemple care arată că succesul depinde de nivelul de implicare și pasiune pentru un joc, nu de gen. – Irina Simion (reddysh)

Irina Simion sau Reddysh este una dintre cele mai populare gamerițe din țară, cu o comunitate impresionantă pe platformele digitale. De patru ani este creatoare de conținut pe stream cu normă întreagă, demonstrând că disciplina și consecvența pot transforma pasiunea într-o carieră.
Totul a-nceput din copilărie, când a descoperit „joculețele de pe CD-uri din revistele educaționale (Tarzan, Hercule, Asterix și Obelix etc.). Atunci obișnuia să se joace des Fifa cu fratele ei, iar de la șase ani și până a intrat la liceu a fost pasionată de Counter-Strike Source.
„Mă jucam împreună cu tatăl tău, cu fratele meu, cu unchiul meu și cu trei verișori. Nu exista Discord pe-atunci, așa că ne întâlneam toți pe Skype și era super fun, povestește Irina. În perioada liceului și a facultății nu-și aduce aminte „să fi jucat vreun joc, fiind implicată în multe proiecte, ONG-uri, și începând și un internship la Google în anul trei de facultate.

În 2018, „totul s-a schimbat. Am descoperit Fortnite pe YouTube și am început să mă joc cu prietenul meu și cu frații lui. Ne-a prins tare de tot. Fortnite este special pentru că, deși e un shooter game, are elementul de construit, care l-a și făcut popular. Ce îmi place cel mai tare e că poți să joci arena, care e modul lor ranked, și e mai greuț, poți să joci squads cu prietenii, poți să joci zero builds (modul fără construit), builds, și altele. Sunt multe de făcut și avem mereu update-uri care țin jocul fresh. Iar după șase luni de jucat, am decis să îmi iau un PC și să fac stream for fun. A început să facă asta în fiecare zi după job, ore întregi, de multe ori până dimineață. Mărturisește că nu era „neapărat dificil, însă începusem să mă întreb ce s-ar întâmpla dacă m-aș dedica full-time carierei de streamer-iță. Pentru că potențialul era uriaș. În 2020 a decis să își dea demisia de la Google. „Mi-am dat seama că pot face din asta o carieră, nu pentru că eram eu prea talentată la Fortnite pe vremea aceea, dar pentru că pur și simplu stream-ul a mers bine încă de la început. Comunitatea mea creștea organic de la lună la lună (și încă o face) și am ajuns astăzi, la 26 de ani, în punctul în care sunt cunoscută ca una dintre streamer-ițele de top din lume când vine vorba de Fortnite, pentru că am fost consecventă încă din primele săptămâni, zice Irina.

VODAFONE ÎȘI PROPUNE SĂ CONSTRUIASCĂ O SOCIETATE DIGITALĂ SUSTENABILĂ ȘI INCLUZIVĂ PENTRU TOȚI, ÎN CARE TEHNOLOGIA ȘI CONECTIVITATEA ÎMBUNĂTĂȚESC VIITORUL ȘI VIAȚA OAMENILOR. VODAFONE CREDE ÎNTR-O SOCIETATE DIGITALĂ, ÎN CARE CONECTIVITATEA NE AJUTĂ SĂ DEVENIM MAI BUNI, SĂ NE CULTIVĂM TALENTUL ȘI SĂ ÎI INSPIRĂM PE CEI DIN JUR.

În prezent, chiar dacă face cam șase ore de streaming zilnic, se joacă cu același entuziasm ca la-nceput și găsește resurse pentru a crea conținut de calitate, care să o ajute să-și dezvolte comunitatea. Iar asta se datorează în primul rând faptului că „Fortnite este un joc cu update-uri aproape săptămânale. Mereu se întâmplă ceva nou în joc și content-ul vine natural. Chiar dacă pur și simplu mă joc, fără o idee de content anume, tot e fun de urmărit. Sau dacă mă joc cu un streamer, de exemplu cu Loeya, comunitatea se bucură dacă se uită cum ne jucăm și interacționăm timp de trei ore. Dar ideile speciale vin chiar de la comunitatea mea, de multe ori facem tot felul de challenges amuzante. Sau sunt invitată la turnee și le arăt și partea competitivă pe stream.

Îmi spune că nu este un pro player și că în turnee joacă „doar de plăcere. Ca să fii pro player trebuie să ai un anumit ritual de antrenament, ore în șir de pregătire pe zi, dar eu nu vreau asta de la cariera mea. Mie îmi place să interacționez cu oamenii, cu chat-ul, să fac stream-urile să fie fun, iar dacă mergi pe direcția pro nu prea poți să faci asta. Dar sunt suficient de bună la joc încât să mă distrez în timp ce joc un turneu, mărturisește Irina.
Deși face stream în engleză și se concentrează mai mult pe piața internațională, observă o diferență între ce se întâmplă în România și în afară, în special la categoria girls in gaming. „Nu prea avem fete în această zonă. Sper să se schimbe asta. Am observat că sunt din ce în ce mai multe inițiative și brand-uri implicate care promovează fetele în gaming și mă bucură enorm. Studiile arată că sunt foarte multe fete care se joacă, eu cred că le trebuie doar câteva modele care să le inspire să pornească pe acest drum și care să le arate că și fetele pot avea succes. Am multe fete în comunitate care s-au apucat la rândul lor de stream/content datorită mie. Cred că ține doar de timp. Recunoaște că există preconcepții „că fetele nu-s bune la jocuri. Dar avem multe exemple care arată că succesul depinde de nivelul de implicare și pasiune pentru un joc, nu de gen. Din fericire, mediul în care fac eu content și comunitatea pe care mi-am format-o nu sunt toxice, pentru mine este o plăcere să intru live și să stau acolo ore în șir și să mă joc. Dacă apare câteodată cineva care zice ceva de rău de mine doar pentru că sunt fată, îmi place să dovedesc contrariul, fără să mă supăr.

Crede că nici vârsta nu contează, totul „depinde doar de cât de pasionat ești, cât timp ești dispus să aloci și cât de consistent și disciplinat poți să fii. Sunt copii care încearcă și nu reușesc. Sunt adulți de 30+ care încearcă și reușesc.
Sfatul ei pentru cei la-nceput de drum este „să aibă câțiva moderatori de încredere, să baneze cuvintele care îi deranjează, ca să nu vadă mesaje dubioase în chat, și să nu asculte de hateri.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din together we can