Am citit materialele din acest număr aproape detașată de rolul meu de redactor șef și mai mult în papucii de mamă, adică rolul cel mai important și mai greu al vieții mele.
Citeam și parcă aveam senzația că articolele acestea sunt scrise pentru mine. Îmi răspundeau la multe dintre întrebările care mă chinuie și la care nu am răspuns. Primul material citit a fost interviul cu Mihaela Noroc (realizat de Denisa Coman), care și-a lansat de curând cartea Lumea fetelor – portrete și povești din jurul pământului, la editura Humanitas, o incursiune pe care a făcut-o pe mapamond alături de fiica ei.
Cartea adună portrete de fete din diferite țări, evident cu tipologii & fizionomii diferite, culturi diferite, dar și copilării diferite, iar mesajul ei către toate fetele din lume e unul foarte important: frumusețea nu trebuie să se încadreze într-un tipar prestabilit, suntem diferiți, așadar interesanți prin unicitatea noastră și așa trebuie să rămânem, autentici.
Un preludiu bun, pentru că a urmat lectura următorului articol, Mini Beauty Influencers, în care Gabriela Calițoiu trage un semnal de alarmă despre acest fenomen îngrijorător: fete de 8, 9, 10 ani obsedate de industria de beauty cu care au luat contact pe social media. Ele au deja rutine zilnice de beauty care nu se rezumă la o hidratare și curățare, ci la tratamente antiaging, creme pe bază de retinol etc.! Un fenomen despre care știu că se întâmplă din povestirile copiilor mei sau ale prietenelor lor (am un băiat de 13 ani și o fată de 8). Întrebarea pe care am primit-o într-o zi de la fiica mea: „mama, tu îți faci contouring?” m-a șocat atât de tare – și nu pentru că nu știu și nu-mi fac contouring – ci pentru că acest termen a ajuns deja la urechile ei.
Evident că există probleme transgeneraționale pe care oricât te-ai strădui să le topești, oricât de modern ai fi ca adult, nu le poți accepta cu ușurință, dar în acest caz vorbim deja de sănătate și nu de comportamente neadecvate. Asta ca să nu intrăm în problema vape-urilor, snus-urilor cu nicotină… care au devenit niște obiecte prezente în mai toate buzunarele adolescenților. Într-adevăr, impactul social media este dăunător, dar nici situația politică, economică, războaie, pandemii, genocid, nu ajută aceste noi generații pentru a-și croi ușor drumul, a face pasul către responsabilități și „viață adultă”, un alt subiect și articol scris de Gabriela Calițoiu, Millennials, generația forever young (o generație care pare că a căzut examenul maturității).
Și nu pot să închei fără a aminti de interviul cu Erika Isak (scris de Iulia Alexandra Brăslașu), o tânără artistă care a fost subiectul unor discuții aprinse datorită Macarena, o piesă trap cu un mesaj profund feminist și care vorbește cu curaj despre violențele și abuzurile asupra femeilor, misoginism, stereotipuri…
Nu e ușor să fii părinte azi.
Instagram: @roxanavoloseniuc