Leonard Doroftei a împlinit 55 de ani și a sărbătorit alături de familie.
Leonard Doroftei a împlinit 55 de ani pe data de 10 aprilie, marcând momentul alături de familie și câțiva prieteni apropiați. Campionul s-a bucurat de o zi plină de emoții și de dragostea celor dragi, iar soția sa, Monica Doroftei, i-a transmis un mesaj emoționant prin intermediul rețelelor de socializare.
Fostul concurent de la Power Couple a fost în centrul atenției de ziua lui de naștere. Leonard Doroftei a sărbătorit împreună cu familia și prietenii, iar soția lui a profitat de această ocazie pentru a-și exprima dragostea față de partenerul ei de viață, cu care formează un cuplu de peste 30 de ani.
„La mulți ani, iubitul meu❤️ Sweet 55🎂 Te iubim și aștept să petrecem cât mai multe aniversări împreună💕 @leonarddorofteioficial”, a scris Monica Doroftei alături de câteva fotografii de familie, în care apare împreună cu Leonard și copiii lor.
Ziua de naștere din acest an a venit cu o dublă bucurie pentru Leonard Doroftei. Pe lângă faptul că a împlinit 55 de ani, fostul campion trăiește o emoție specială: așteptarea de a deveni bunic. Fiul său mijlociu, Alex, în vârstă de 26 de ani, urmează să devină tată, iar familia Doroftei așteaptă cu sufletul la gură venirea pe lume a celui mai tânăr membru.
Cu puțin înainte de nașterea bebelușului, Leonard a vorbit despre emoțiile intense pe care le trăiește și despre cât de mult înseamnă pentru el această zi:
„Sunt în așteptarea celui mai frumos cadou pe care mi-l oferă băiatul meu, Alex: un nepoțel. Din punctul meu de vedere este cel mai frumos cadou pe care îl poate primi un părinte, cu atât mai mult cu cât azi este și ziua mea de naștere. Nu sunt nici prea tânăr nici prea bătrân, sunt la vârsta potrivită pentru a mă juca cu nepoțelul. Am pus șampania la rece, o să o desfacem! Mă pregătesc să plec la spital! O să fim toată familia la spital și o să petrecem mai târziu. Cu siguranță o să îl învăț să și boxeze!”, a spus Leonard Doroftei pentru Click.
Leonard și Monica Doroftei formează un cuplu de peste 30 de ani. S-au întâlnit în 1992, într-un cadru familial, când el avea 20 de ani, iar ea doar 16. A fost o legătură instantanee, după cum a povestit Monica într-un interviu acordat în trecut.
„Ne-am cunoscut în primăvara anului 1992, la mătușa lui, respectiv nașa părinților mei. Cred că a fost destinul, pentru că inițial nu am vrut să-i însoțesc pe ai mei în acea vizită. Aveam 16 ani și nu exagerez când spun că a fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu am rezonat! Era un tip vesel, interesant și…mai ales curios! În timp am descoperit la el o grămadă de calități: inteligență, inventivitate, blândețe, curaj , iubire necondiționată și lista poate să continue”, a povestit Monica pentru femeide10.
Foto: Instagram