Jennifer Garner este încântată de relația dintre Ben Affleck și Jennifer Lopez

Ce crede Jennifer Garner despre decizia lui Ben Affleck și Jennifer Lopez de a-și relua relația, potrivit unei surse din anturajul cuplului.

Jennifer Garner este încântată de relația dintre Ben Affleck și Jennifer Lopez

Relația reînnodată dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck pare să se îndrepte spre o căsătorie, lucru dovedit și de fotografiile recente cu Ben în căutarea de inel de logodnă.

Cei doi și-au confirmat public relația prin apariția la Festivalul de Film de la Veneția, unde au participat la premiera filmului The Last Duel, regizat de Ridley Scott, în care Affleck joacă alături de Matt Damon, Adam Driver și Jodie Comer.

O sursă Entertainment Tonight a declarat că nu ar putea fi mai îndrăgostiți de atât. E ca și cum nu s-ar fi despărțit niciodată, dar de data aceasta totul este mult mai bine”, susține sursa. „Își arată afecțiunea în fiecare zi, prietenii chiar glumesc pe seama lor.”

Potrivit aceleiași surse, cei doi se gândesc deja la cum își vor petrece sărbătorile de toamnă și iarnă. „Intenționează să petreacă sărbătorile împreună cu copiii și să facă și câteva excursii solo. Vor să fie împreună tot timpul, așa că următoarele momente importante sunt Ziua Recunoștinței și Crăciunul, cu toți copiii. Au multe de coordonat, așa că s-au pus pe treabă.'

CONȚINUT VIDEO ELLE

Generoasa sursă de informații a fost întrebată și despre părerea lui Jennifer Garner despre viitoarea mamă vitregă a copiilor ei. „Copiii ei o iubesc pe J.Lo și J.Lo îi iubește pe ei. Totul este pe pozitiv. Când Ben este fericit și copiii sunt fericiți, Jen [Garner] simte că nu are motive de supărare. Jen mai spune că Ben arată mai bine ca niciodată. Ea și Ben se înțeleg atât de bine în calitate de părinți și totul e bine.”

Și Gwyneth Paltrow, care a avut o relație de un an cu Affleck la finalul anilor 1990 se bucură pentru noua relație a lui Affleck. Fotografiile cu Bennifer pe covorul roșu de la Veneția au cucerit nu doar Internetul, ci și pe actrița devenită antreprenoare în wellness. „Okay, treaba asta e simpatică”, a comentat Paltrow la una dintre imaginile cu Ben și J.Lo.

Citește și:
Jennifer Lopez și Ben Affleck, lecție de romantism la Veneția

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video