ELLE FASHION: Sex, Scandal, MUGLER o rețetă de succes pentru moda din vremea pandemiei

Casey Cadwallader, designerul casei Mugler, este sexy (el însuși), face haine sexy și caută scandal (prin haine, desigur!) – iar asta nu ar trebui să mire pe nimeni, având în vedere identitatea unui nume ca Mugler și istoricul său drapat în blazere obraznice, corsete anatomice și alte situații despicate până sus de tot.

ELLE FASHION: Sex, Scandal, MUGLER o rețetă de succes pentru moda din vremea pandemiei

Un lucru e sigur – Cadwallader a găsit rețeta perfectă – Beyoncé, Cardi B, Miley Cyrus, Dua Lipa ori Kylie Jenner, toate au făcut fixații pe salopetele din ciorap, pe rochiile despre care nu îți dai seama cum se țin pe corp și pentru senzația acea unică, marca Mugler, care te face să pari goală, fără să fii.

Nu-mi dau seama dacă pandemia a scos la iveală anumite chestiuni și mai intens sexuale în modă, cert este că am o prietenă care remarca o activitate ciudată pe Instagram în sensul acesta – din ce în ce mai multe fete renunță la haine. Sau, în fine, transmit mesaje senzuale, prin intermediul unui styling care virează mai degrabă către budoar.

Indiferent care ar fi motivele, era momentul pentru Mugler în modă, așa că domnul Casey Cadwallader a venit la timp, exact ca într-un film noir cu Lana Turner. Să nu vă întrebați prea mult dacă piesele Mugler pot fi considerate investiții, pentru că răspunsul e relativ și variază de la cetățeană la cetățeană – eu cred că ele reprezintă investiții, mai ales pentru cineva pasionat de documentarea modei contemporane și dispus să-și transforme dulapul într-un fel de muzeu al dorințelor.

Dar iată că s-a mai întâmplat ceva în industria serios zguduită de pandemie – Piotrek Panszczyk & Beckett Fogg continuă seria mesajelor sexuale prin intermediul ultimului capitol semnat Area, care m-a dus cu gândul la Berlinul anilor 20, la epoca Weimar și la cluburile de o decadență inimaginabilă, cum ar fi Kit Kat Klub sau misteriosul Moka Efti, care apare în serialul deja cult Babylon Berlin. Dacă la Mugler intenția este una explicită, în sensul parizian, la Area ne lovim de un tip de umor dadaist, presărat cu secvențe BDSM, dar într-o manieră light – un fel de BDSM mai mult indus decât arătat.

Citește continuarea în ELLE MAI 2021!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle