De ce numirea corectă a emoțiilor e importantă pentru rezolvarea adecvată a problemelor în cuplu

Alfabetizarea emoțională nu înseamnă să ai mereu control asupra emoțiilor. Ci să poți spune cât mai exact ce simți, de ce simți și ce ai nevoie.

În cuplu, numirea corectă a emoțiilor este mult mai importantă decât pare. Asta deoarece de multe ori conflictul nu se prelungește pentru că problema ar fi imposibil de rezolvat, ci pentru că încercați să rezolvați ceea ce se vede la suprafață, fără să identificați emoția care alimentează reacția și nevoia emoțională din spatele emoției respective. Care nevoie se traduce prin comportamente cât se poate de concrete.

Emoția greșit identificată duce la o problemă greșit formulată

Sunt furioasă pentru că nu m-ai sunat poate ascunde, de fapt, teamă, nesiguranță, dezamăgire sau tristețe, sentimentul că nu ești importantă pentru partener, că nu te prioritizează. Dacă partenerul răspunde doar la furie (Nu ai niciun motiv să te enervezi, am fost ocupat) problema rămâne nerezolvată. El explică situația, și nici nu contează cine are dreptate, ci ce emoție avem aici. Emoția vine și cu dobândă din spate, din alte situații asemănătoare? Și dacă ai nevoie să te simți importantă, ce poate face practic partenerul pentru a-ți arăta asta? Dacă este nesiguranță, ce poate face partenerul pentru a te reasigura într-o manieră rezonabilă?

Furia nu înseamnă întotdeauna furie

Și o numești poate pentru că este mai simplu de identificat. Dar furia este adesea o emoție secundară, iar în spatele ei se află tristețea sau frica. M-am simțit respinsă, ignorată, și mi-a fost frică de eventualitatea despărțirii. Mi-a fost teamă că nu mai contez pentru tine. M-am simțit singură. M-am simțit nedreptățită. Deci, iată că lucrurile sunt mult mai complexe decât furia cea zgomotoasă. În plus, dacă rămâi doar la acel sunt nervoasă, e foarte ușor să intri pe un mod de atac, de evitare, să (re)acționezi dintr-un coping, adică mod de a face față dezadaptativ. Dar când zici că te-ai simțit neimportantă, conversația se schimbă radical prin prisma vulnerabilizării. Iar partenerul are acces la tine, nu se mai lovește de un zid de apărare.

Comunicare mai precisă, fără interpretare

M-ai făcut să mă simt prost versus M-am simțit nerespectată când ai schimbat planurile fără să discutăm asta împreună. A doua formulare oferă informație. Spune ce s-a întâmplat, ce ai simțit și ce semnificație a avut pentru tine. În felul acesta, partenerul înțelege mai ușor ce trebuie reparat. Într-un alt exemplu, sunt furioasă pentru că nu mă iubești conține două lucruri diferite, o emoție și o concluzie despre relație/partener. Acum iată reformularea: m-am simțit rănită și nesigură când ai făcut x lucru, iar mintea mea a interpretat comportamentul tău ca pe un semn că nu mai sunt importantă pentru tine, iar relația în pericol. Această diferențiere reduce tendința de a transforma o experiență emoțională într-un verdict despre partener sau relație.

Atenție la scop

Scopul nu este să ajungi rapid la nu mai fi supărată sau hai să nu mai simt asta și să-mi bag emoțiile sub preș. Emoția are o funcție specifică, de transmite că ceva este important pentru tine. Dar contează și cum transmiți acea informație, ce faci cu ea. Poți să fii furioasă și să vorbești fără să ataci. Poți să te simți rănită fără să pedepsești. Poți fi vizitată de anxietate fără să cedezi impulsului de a controla tot. Poți simți dezamăgire fără să o transformi într-o acuzație.