Îi asculți ideile, îl încurajezi când se îndoiește de el, te bucuri de reușitele lui și accepți să faceți împreună anumite schimbări pentru ca partenerul să poată ajunge acolo unde își dorește. Dar există o diferență importantă între a susține visurile partenerului și a-ți construi viața în jurul lor. Da, la început această diferență poate fi greu de observat, căci ți se pare firesc să faci un compromis pentru omul pe care îl iubești. Apoi încă unul. Și încă unul. Până când descoperi că planurile lui au devenit prioritare, iar ale tale au fost amânate atât de mult, încât aproape că nu mai știi ce-ți dorești.
E în regulă să existe diferențe
Cine spune că partenerii trebuie să aibă identic aceleași obiective? Unul poate visa să-și deschidă propria afacere, celălalt poate fi perfect mulțumit de cariera pe care o are. Unul poate dori să facă anumite cursuri de specializare, celălalt să investească în activități legate de relaxare, hobby-uri, dezvoltare personală. Susținerea înseamnă să poți spune că știi cât de important este x lucru pentru partener și vrei să reușească, fără ca această afirmație să presupună că automat vei renunța la ceea ce este important pentru tine. Poți fi partenera care sprijină, fără un job suplimentar de manager al visului partenerului. Poți să-l încurajezi fără să-i rezolvi problemele. Poți să-i fii aproape fără să preiei responsabilitatea pentru succesul lui.
Compromisul unilateral
Îți ajustezi programul pentru ca partenerul să aibă mai mult timp. Accepți să cheltuiți mai puțini bani pentru lucrurile de care ai nevoie pentru ca el să investească în proiectul personal. Renunți la o oportunitate profesională pentru că ce are de făcut partenerul e mai important. Îți amâni propriile planuri, spunându-ți că vei avea timp și pentru ele. Problema nu este un compromis izolat, ori care este făcut pe rând de către fiecare dintre voi. Relațiile presupun compromisuri care vin din negocieri conștiente și asumate, în care aveți amândoi loc și se ține cont de nevoile ambilor. Problema e atunci când compromisul devine unilateral și permanent.
Atenție la ce validezi
Susținerea nu este același lucru cu validarea tuturor deciziilor partenerului tău. Dacă observi că un plan implică riscuri financiare serioase, că îi afectează sănătatea, că presupune sacrificii disproporționate pentru amândoi sau că este construit pe așteptarea ca tu să repari, să vii cu soluții în cazul unui eșec, este legitim să îi pui oglinda în față, să îți spui părerea. Nu e sănătos să validezi orice decizie doar pentru că persoana iubită își dorește foarte mult acea validare. E mult mai constructivă o conversație dificilă decât un entuziasm care îți maschează capitularea.
Te pierzi pe tine?
Ai început să renunți la hobby-uri? Nu mai ai timp pentru prieteni? Ai abandonat un obiectiv profesional? Ai tot amânat o schimbare pe care ți-o doreai? Te simți vinovată atunci când investești timp sau bani pentru tine? O relație nu ar trebui să îți ceară să dispari pentru ca celălalt să poată crește, succesul unuia nu trebuie să însemne micșorarea celuilalt. Și, sigur, poate acum partenerul are nevoie de mai mult sprijin, căci urmează o perioadă profesională intensă, începe un proiect important sau trece printr-o schimbare majoră. Important este ca această perioadă să nu devină o regulă permanentă. Reciprocitatea nu înseamnă o contabilizare la sânge, ci să existe sentimentul că amândoi contați. Iubirea pentru o persoană și compatibilitatea cu planul ei de viață nu sunt exact același lucru. Întreabă-te dacă faci ceva anume pentru că alegi să-ți susții partenerul sau pentru că simți că nu ai voie să-ți pui propriile nevoi pe primul loc? Prima variantă vine din libertate și iubire. A doua poate veni din frică, vinovăție sau din convingerea că o relație bună presupune să te adaptezi mereu, prin renunțarea de sine.
Citește și:
Partenerul tău își protejează excesiv fratele sau sora? Cum ar putea asta deveni o problemă pentru cuplul vostru
Foto: PR