Lidia Buble, mesaj după ce s-a afișat nemachiată pe social media: „Suntem cu toții diferiți”

Lidia Buble a dezvăluit de ce a apărut cu semne și umflături pe față.

Lidia Buble a atras atenția fanilor după ce a apărut în mediul online fără machiaj, la scurt timp după un tratament cosmetic. Artista le-a arătat urmăritorilor aspectul tenului imediat după procedură, când chipul era vizibil inflamat, alegând să fie transparentă în privința procesului prin care a trecut.


Lidia Buble, despre semnele de pe față

Reacțiile nu au întârziat să apară. Mulți dintre cei care o urmăresc au apreciat sinceritatea și curajul de a se arăta într-un moment mai puțin „perfect', însă au existat și comentarii critice la adresa aspectului ei fizic. Unele reacții au fost dure, iar artista a decis să răspundă public, explicând că nu își propune să corespundă unor standarde superficiale, ci să fie autentică.


„Eu nu sunt aici ca să arăt ‘corect. Sunt aici ca să fiu reală. Preocuparea mea numărul unu nu e să fiu frumoasă, ci să fiu reală, autentică, deșteaptă, să cresc, să creez și să las ceva în urmă. Așa cum spunea Coco Chanel: ‘Frumusețea începe în momentul în care decizi să fii tu însăți', a scris Lidia Buble, pe Instagram.

Artista a subliniat că experiența ei nu este singulară și că multe persoane se confruntă cu presiunea standardelor de frumusețe impuse de societate. Ea spune că își dorește să promoveze o imagine sinceră a realității și să încurajeze acceptarea naturalului.

„De-a lungul anilor, am observat cât de mult standardele impuse de societate continuă să dicteze ce e ‘frumos și ce nu. E trist, pentru că adevărata frumusețe nu stă în cum arătăm, ci în cum trăim, cum ne purtăm cu ceilalți și ce valori lăsăm în urmă. Sunt sigură că nu doar eu primesc mesaje sau critici legate de modul în care arăt. De aceea, vreau să încurajez normalizarea a ceea ce este real, natural și frumos cu adevărat și să ne concentrăm pe ceea ce contează în viață: pasiunea, curajul, autenticitatea și bunătatea. Suntem cu toții diferiți și exact asta ne face unici', a mai scris cântăreața, pe Instagram.

Lidia Buble, adevărul despre bullying

Debutul în muzică a venit la pachet cu observații legate de kilograme sau trăsături, însă Lidia spune că nu a lăsat aceste voci să o definească sau să îi umbrească parcursul.


„De mică am fost foarte mulțumită de felul în care arăt și cum m-a creat Dumnezeu. Și cred că lucrul acesta a făcut diferența, poți să fii frumoasă, dar dacă nu ai încredere în tine, lucrul acesta se reflectă și oamenii te simt. La debutul în muzică, m-am izbit de tot felul de comentarii legate de nas, kilograme etc., însă eu cred că exact aceste diferențe ne fac unici și frumoși.', a spus Lidia Buble într-un interviu pentru revista VIVA!

Un alt pilon important în viața Lidiei Buble a fost sportul, care a însoțit-o încă din anii de liceu și i-a modelat nu doar corpul, ci și mentalitatea. Artista spune că mișcarea a învățat-o ce înseamnă disciplina, consecvența și acceptarea eșecurilor, lecții care s-au dovedit esențiale într-o carieră artistică plină de provocări.


„Sportul a jucat și joacă în continuare un rol foarte important în viața mea. M-a învățat disciplina, de la alimentație și programul de somn, până la organizarea timpului și mișcare. De fapt, pot spune că am un as în mânecă, pentru că încă din școală am învățat cum să am grijă atât de corpul meu, cât și de mintea mea. Sportul mi-a format un spirit competitiv sănătos și m-a învățat și să pierd, lucruri care m-au ajutat enorm în cariera mea de artist, unde perseverența și echilibrul sunt esențiale.', a mai spus ea.

Citește și:
Familia lui Gisele Bündchen, îngrijorată de căsătoria modelului cu Joaquim Valente: „Este o greșeală’

Foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people