Angelina Jolie a participat pe 14 septembrie, alături de fiica ei, Zahara, la proiecția filmului „Without Blood', organizată la Village East. Cele două și-au asortat aparițiile vestimentare pentru această ocazie, alegând ținute monocrome cu accente îndrăznețe.
Actrița a arătat impecabil într-un costum negru cu croială masculină, format dintr-un sacou oversized și pantaloni drepți asortați. Sub sacou, Angelina a purtat o bustieră din mătase ivoire, pusă în evidență de decolteul adânc în V. Ținuta a fost completată cu pantofi negri cu vârf ascuțit, iar vedeta a renunțat la bijuterii, păstrând estetica minimalistă a look-ului. Părul blond al Angelinei a fost coafat în bucle lejere, iar machiajul a avut un aer glam, cu ten luminos și buze lucioase.
La rândul ei, Zahara a fost elegantă într-o rochie neagră cu decolteu halter și spatele complet gol. Modelul, cu drapaje delicate în zona taliei, a fost accesorizat cu pantofi negri cu vârf ascuțit și cercei fini, lungi. Zahara și-a purtat părul desfăcut, în bucle, și a ales un machiaj natural.
Relația dintre Zahara și Angelina Jolie
În luna iunie, Zahara a depus oficial documentele necesare pentru a elimina „Pitt' din numele său de familie. Potrivit actelor obținute de People pe 9 iunie, tânăra de 21 de ani a înaintat cererea către Curtea Superioară din California pe 28 aprilie. La ceremonia de absolvire a Spelman College, din luna mai, numele ei a fost anunțat drept „Zahara Marley Jolie'. Zahara a absolvit cu o diplomă de licență în Psihologie.
În aprilie, Zahara a vorbit despre legătura pe care o are cu mama ei, în cadrul unui brunch dedicat mamelor și fiicelor, organizat de Pearl of Purpose Foundation în Atlanta, la care a participat și Angelina.
„Nu este dificil pentru că nu aș aprecia-o, ci pentru că eu și mama mea avem o relație unică, aproape ca între două suflete-pereche, care poate fi greu de descris în cuvinte', a mărturisit ea.
Vorbind despre relația cu ceilalți membri ai familiei sale, Zahara a continuat: „Iubirea dintre noi este una pe care am găsit-o. Am fost adoptată la vârsta de șase luni și am primit unii dintre cei mai speciali și iubitori oameni drept frați și surori, alături de o mamă care ne-a crescut insuflându-ne valorile de a-i ajuta pe ceilalți, de a fi buni și de a încerca mereu să evoluăm ca oameni. Aceste valori pot părea simple, dar într-o lume în care bunătatea este trecută cu vederea, iar ajutorarea celorlalți vine cu un preț, sunt recunoscătoare că am avut un model care mi-a arătat ce înseamnă să fii un om decent.„
Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit în 2014 și s-au despărțit doi ani mai târziu. Divorțul fostului cuplu a fost finalizat în decembrie 2024, după o lungă luptă juridică privind bunurile comune și acuzații de abuz. Cei doi au șase copii: Maddox, Pax, Zahara, Shiloh și gemenii Knox și Vivienne.
Angelina Jolie a vorbit despre relația apropiată pe care o are cu cei șase copii ai săi, într-un moment în care distanțarea unora dintre aceștia de tatăl lor, Brad Pitt, continuă să atragă atenția presei. Angelina Jolie și Brad Pitt au împreună șase copii: Maddox, 25 de ani, Pax, 22 de ani, Zahara, 21 de ani, Shiloh, 20 de ani, și gemenii Knox și Vivienne, în vârstă de 18 ani.
Într-un nou interviu acordat LOfficiel USA, actrița în vârstă de 51 de ani a vorbit despre viața de familie și a mărturisit că cei șase copii ai săi o cunosc foarte bine.
„Mă cunosc destul de bine și îmi cunosc toate laturile', a spus Angelina Jolie.
Actrița a avut ocazia să lucreze și alături de doi dintre fiii săi, Maddox și Pax, care au fost asistenți de regie la proiectele sale cinematografice.
„Evident, pentru mine este frumos să-i am în preajmă, dar eu sunt pur și simplu mama lor, care își dorește să fie alături de familie', a explicat ea.
Citește și:
Emmy 2026: premiile care contează și starurile care au dominat covorul roșu
foto: Getty Images