Kate Middleton, Prințesa de Wales a participat luni, 9 martie, la serviciul religios dedicat Commonwealth Day, organizat la Westminster Abbey, la care au fost prezenți și Regele Charles al III-lea, Regina Camilla și alți membri seniori ai familiei regale britanice.
Kate Middleton, apariție elegantă
Evenimentul anual a reunit aproximativ 1.800 de invitați și a inclus intervenții ale ambasadoarei Royal Commonwealth Society, Geri Halliwell-Horner, ale dansatoarei și prezentatoarei Oti Mabuse, precum și un poem recitat de Selina Tusitala Marsh, prima persoană numită în funcția de Poet Laureat al Commonwealth-ului.
Regele Charles și Regina Camilla au sosit primii la ceremonie, fiind urmați de William, Prince of Wales și Catherine, Princess of Wales.
Prințesa de Wales, în vârstă de 44 de ani, a purtat o rochie-tip palton bleumarin semnată de brandul Catherine Walker, caracterizată de umeri accentuați și o fustă plisată. Ea și-a completat ținuta cu o pălărie în aceeași nuanță și cu cerceii Bahrain Pearl Drop, care au aparținut anterior Reginei Elizabeth II și au fost purtați de aceasta în ziua nunții sale din 1947.
În calitate de șef al Commonwealth of Nations, Regele Charles al III-lea a transmis și mesajul său anual către cele 56 de state membre. Acestea urmează să se reunească la summitul bianual al organizației, programat în prima săptămână din noiembrie, în capitala statului Antigua and Barbuda.
Tema reuniunii din acest an, accelerarea parteneriatelor și a investițiilor pentru un Commonwealth prosper, a stat la baza serviciului religios, care a evidențiat cooperarea dintre statele membre.
Cum gestionează discuțiile dificile cu copiii
Kate Middleton a oferit câteva declarații neașteptate despre viața de mamă și felul în care alege să poarte „conversațiile dificile' cu cei trei copii ai săi.
Prezentă pe 22 februarie la gala EE BAFTA Film Awards din Londra, alături de Prințul William, Prințesa de Wales în vârstă de 44 de ani a vorbit despre modul în care filmele au devenit un instrument neașteptat de dialog în familie.
Potrivit Hello! Magazine, președinta comitetului de film BAFTA, Emily Stillman, i-a spus lui Kate: „Ultima dată când te-am văzut erai însărcinată cu George și făceai vrăjile din Harry Potter'.
Comentariul lui Stillman făcea referire la vizita din 2013 la studiourile Warner Bros. Studios Leavesden, când Kate, William și Prințul Harry au explorat platourile filmului. Astăzi, pasiunea pentru cinema pare să fi fost transmisă mai departe.
„Spuneam cât de mult le-ar plăcea copiilor să vadă totul de aproape. Le place ideea de a merge în culise și de a afla cum se întâmplă toate lucrurile', a explicat Kate.
Mai mult, filmele au devenit pentru ea un cadru potrivit pentru teme sensibile.
„Copiii încep să fie interesați de filme și este o modalitate foarte bună de a avea unele dintre conversațiile dificile cu ei'.
Prințul și Prințesa de Wales au împreună trei copii: Prințul George, 12 ani, Prințesa Charlotte, 10 ani, și Prințul Louis, 7 ani. Interesul celor mici pentru lumea filmului nu este deloc surprinzător, având în vedere că William este președintele Academiei Britanice de Film și Televiziune, organizația din spatele premiilor BAFTA.
foto: Arhiva ELLE