Răsturnare de situație în dosarul lui Toto Dumitrescu. Judecătorii modifică măsura preventivă

Instanța a decis schimbarea măsurii preventive în cazul lui Toto Dumitrescu, după incidentul rutier din București.

Instanța a decis schimbarea măsurii preventive în cazul lui Toto Dumitrescu, după incidentul rutier soldat cu fugă de la locul faptei și testarea pozitivă pentru substanțe interzise. Actorul, care fusese arestat preventiv pe 17 septembrie pentru 30 de zile, a obținut înlocuirea detenției cu arest la domiciliu, în urma cererii depuse de avocatul său. Hotărârea este definitivă, notează tvrinfo.ro.


Instanța a decis modificarea măsurii preventive

Decizia vine după ce anchetatorii au reîncadrat dosarul, iar cercetările continuă sub noile condiții. Potrivit mediafax.ro, Toto Dumitrescu le-ar fi spus judecătorilor că a consumat cocaină după accident, nu înainte, încercând astfel să explice rezultatul testului antidrog.

Evenimentul a avut loc pe 14 septembrie, pe bulevardul Mircea Eliade din București. Mașina condusă de Toto Dumitrescu, care circula cu viteză ridicată, a fost lovită de un alt autoturism venit dinspre bulevardul Primăverii, provocând o coliziune în lanț în care au fost implicate trei vehicule. După impact, tânărul a părăsit locul faptei.


Acesta a fost găsit de polițiști două zile mai târziu, pe 16 septembrie, și reținut pentru 24 de ore. Testul rapid efectuat atunci a indicat prezența cocainei. A doua zi, pe 17 septembrie, judecătorii dispuseseră arestarea preventivă pentru 30 de zile – măsură care a fost revocată.

„În motivarea instanței se precizează: „S-a reținut că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 223 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., întrucât din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a fugit și s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, respectiv, ulterior accidentului din data de 14.09.2025, s-a deplasat la altă adresă decât cea la care locuiește în fapt și, deși cunoștea că este căutat de organele de poliție – astfel cum rezultă din declarația concubinei sale – inculpatul s-a ascuns, inclusiv în momentul în care agenții de poliție s-au prezentat la apartamentul în care se afla, refuzând să răspundă, fiind necesară emiterea unui mandat de aducere cu pătrunderea fără consimțământ în imobil. Iar pe baza evaluării gravității faptei (infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice, comisă prin părăsirea locului accidentului până la sosirea organelor de constatare), a modului și circumstanțelor de comitere a acesteia (există indicii că inculpatul, deși a observat că persoana vătămată era blocată în autovehicul, a ales să părăsească zona pentru a evita testarea pentru prezența substanțelor psihoactive în organism), precum și a antecedentelor penale (inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, dispunându-se față de acesta amânarea aplicării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor), instanța a apreciat că măsura arestării preventive este justificată', se arată în motivarea instanței.


Toto Dumitrescu a părăsit locul accidentului

Accidentul a lăsat-o pe Ilinca Amariei, cunoscută tenismenă, rănită grav, iar mai multe mașini au fost avariate. Martorii l-au identificat pe Toto Dumitrescu la volan, însă acesta a părăsit imediat locul evenimentului, fără a acorda ajutor victimei.

Dacă ancheta va demonstra că Toto Dumitrescu a condus sub influența substanțelor interzise și a părăsit scena accidentului, pedeapsa poate include o condamnare cu închisoare, conform Codului Penal. Pentru a dovedi infracțiunea de conducere sub influența drogurilor, legea cere nu doar confirmarea substanței în probele biologice, ci și demonstrarea faptului că aceasta a afectat capacitatea de a conduce.


Citește și:
Ana Bodea și Valentin Butnaru, declarații rare despre povestea lor de dragoste și diferența de vârstă dintre ei: „Avem un limbaj propriu’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people