Ramona Olaru, la limita epuizării. Ce a mărturisit vedeta despre problemele ei de sănătate: „Pur și simplu n-am mai știut cum să…”

Ramona Olaru a făcut dezvăluiri neașteptate despre starea sa din ultima perioadă. Vedeta a recunoscut că s-a confruntat cu o epuizare psihică puternică.

Ramona Olaru a vorbit deschis despre o perioadă complicată din viața sa, recunoscând că programul încărcat și responsabilitățile acumulate au făcut-o să se simtă copleșită. Asistenta TV a povestit pe Instagram că a avut nevoie de câteva zile în care să se îndepărteze complet de telefon și de rețelele sociale, după ce a simțit că nu mai poate gestiona totul ca înainte.


Ramona Olaru, despre epuizarea prin care trece

Obișnuită să aibă un program bine stabilit și să își organizeze atent activitățile, Ramona Olaru a recunoscut că ultimele săptămâni au fost mai solicitante decât se aștepta. Vedeta a explicat că oboseala acumulată nu a fost una fizică, ci mai degrabă psihică, motiv pentru care a decis să își acorde un weekend de odihnă.

„Am obosit. Și nu fizic, am obosit în cap atât de rău încât în weekend am luat o pauză de la tot ce înseamnă telefon. L-am închis vineri seara și l-am deschis abia luni dimineață', a povestit aceasta pe Instagram.


Vedeta a mărturisit că momentul în care și-a dat seama că are nevoie de o pauză a fost acela în care a simțit că nu mai deține controlul asupra lucrurilor pe care le avea de făcut.

„Am simțit pentru prima dată că pierd controlul. Eu sunt super organizată și super în control cu tot ce am de făcut și am pierdut treaba asta. Pur și simplu n-am mai știut cum să le gestionez', a explicat Ramona Olaru.

După un weekend în care a ales să se odihnească și să stea departe de mediul online, asistenta TV a revenit la programul obișnuit, spunând că pauza a ajutat-o să își recapete energia.

Ramona Olaru va apărea într-un film

De ceva timp, Ramona Olaru urmează cursurile unei școli de actorie și este foarte încântată să își dezvolte și această latură artistică. Prezentatoarea rubricii meteo de la „Neatza cu Răzvan și Dani' a dezvăluit că în prezent filmează pentru o comedie, unde va avea un rol principal. Vedeta este mândră de noua latură pe care și-o descoperă cu ajutorul actoriei și e determină să exploreze și mai mult acest domeniu. 


„O să joc într-un film. Filmăm într-un film, o comedie românească, evident, și o să fiu protagonista acesteia. Să știi că nu sunt nici rea, nici bună. Sunt o persoană care se aseamănă foarte mult cu mine, pentru că trebuie să fac glume din multe situații. Deci o să fie amuzant, o să fiu eu, în mare parte. Mie mi-a plăcut dintotdeauna partea asta. Am fost conștientă că nu pot să o accesez dacă nu învăț niște lucruri înainte. Mi se pare fascinant și e o diferență. E o diferență pentru că la televizor trebuie să stau numai cu ochii în cameră, iar când filmezi pentru un film sau o parte dintr-un proiect de genul, nu trebuie să stau deloc cu ochii pe cameră sau în cameră. La cursuri am făcut treaba asta de foarte multe ori, dar profesorii au fost atât de buni încât am înțeles cum stau lucrurile și acum pot să fac diferența între televiziune și, iată, filmări pentru un film', a spus Ramona Olaru pentru spynews.ro. 

Citește și:
Ce părere are Smiley despre plecarea Irinei Rimes din juriul emisiunii Vocea României: „Ne înțelegem bine, vă dați seama, de atâția ani… Dar…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people