Olga Barcari, noi dezvăluiri despre relația cu Cătălin Bordea. Cum se înțeleg acum cei doi foști parteneri: „Noi am ajuns la așa un stadiu de…”

Într-un interviu acordat recent, Olga Barcari a vorbit despre relația pe care o are în prezent cu Cătălin Bordea.

După despărțirea lui Cătălin Bordea de fosta lui soție, Livia, comendiantul a avut o relație cu Olga Barcari.


Cum se înțeleg acum Olga Barcari și Cătălin Bordea

La începutul lui 2024, presa mondenă a dezvăluit că prezentatorul emisiunii The Ticket a avut o relație cu hairstilista Olga Barcari, concurentă la Asia Express 2025. Inițial, Bordea a negat relația cu Olga, însă, ulterior, cei doi au recunoscut că între ei a existat mai mult decât o prietenie.


Mai mult decât atât, în timpul filmărilor la show-ul Asia Express, odată cu revenirea lui Bordea și Cordea, s-a putut observa interacțiunea din cei doi, dar și numeroasele atacuri finuțe dintre ei.

Într-un interviu acordat recent, Olga Barcari a vorbit despre relația pe care o are în prezent cu Cătălin Bordea. Ea a mărturisit că acum sunt amici și chiar vorbesc ocazional, amuzându-se pe seama unor zvonuri care apar ocazional despre relația lor.

„Eu după aceea mă și amuz, îl sun pe Cătălin și-i spun: Băi, vezi că ți-am zis că, dacă aș da timpul înapoi, ți-aș pune o pernă pe față. Și i-am zis că ești un nu știu cum. Adică noi mai și facem mișto. Vezi că apare nu știu ce și-i trimit exact ce am vorbit eu. Adică ne amuză deja subiectul ăsta, noi nu avem nicio treabă, nu… Cătălin a zis că mă calcă cu mașina, cu din astea… Râde continuu! Avem tot felul de apelative mai nou. Adică noi am ajuns la așa un stadiu de prietenie, să spun, că nu ne vedem în toate stările… Poate din cauză că nu mai este pericolul de a fi cu mine neapărat și nu mai sunt eu… nu mai sunt și nu mai există șanse de a ne mai împăca, suntem relaxați unul cu celălalt. Eu pot să-l sun în orice moment al zilei, îmi răspunde de data aceasta. Pentru că nu mai este… știe că nu o să mai fim împreună. Nu că nu ar fi vrut sau nu sunt o femeie… Da! Dar este mult mai simplu să ținem legătura asta de prietenie așa și ne amuzăm', a spus aceasta pentru Spynews.ro.

Olga Barcari a ținut să sublinieze faptul că relația lor aparține de domeniul trecutului și nu mai poate fi vorba despre nimic romantic între ei.

„Da, sunt vreo 3 ani și am obosit, clar. E la trecut, e poveste, e… n-a mai rămas absolut nimic, să zic așa. Mai bine ar vorbi despre prietenie… Că am zis că suntem foarte ok. Eu m-am ridicat, atunci a fost un alt subiect, eu nu eram atât de cunoscută. Acum suntem la fel de populari, sunt chemată peste tot în emisiuni, adică cumva suntem la același rang. Nu mai are rost, adică acum nu mai este care pe cine ridică. Adică, cumva, suntem la aceeași popularitate, suntem la același nivel, să spun așa. Nu mai are cum, nu cred că mai prinde lucrul ăsta. Niciodată nu mi-a reproșat. Nu. Eu am senzația că el se și uită la toate podcasturile cu mine. Și la emisiuni și așa, da. El se… îi place și îi și povestesc: Vezi că am vorbit, am fost întrebată de tine, am zis chestia asta, am zis că ești un animal, că nu știu ce. Și el tot râde, îmi spune: Mamă, ce vorbești frumos de mine tu de fiecare dată. Dar da, nu mi-a reproșat nimic', a mai declarat ea pentru sursa citată.


Olga Barcari, despre schimbările din viața ei după participarea la Asia Express

Într-un interviu acordat recent, Olga Barcari a vorbit despre cum a fost percepută de cei din jur după ce a participat la Asia Express alături de buna ei prietenă, Karmen.

„Lucrul cel mai important care s-a schimbat după Asia Express este că am început să fiu mai bună și cu mine și cu oamenii din jurul meu. Mi-am schimbat povestea vieții. M-am întors mai puternică, mai bine așezată. Am văzut că lumea acum mă iubește foarte mult. Dar muncesc în continuare. Lucrez cu clienții, nu mă pot da în spectacol. În rest, la fel de leneșă sunt. Iar mă trezesc târziu. Acolo la 6 eram în picioare. Acum ma trezesc pe la 9, dar mă culc înapoi, dacă încep munca pe la 11.30. Am revenit la normal. Mă oprește lumea, mai ales pe aeroport. La Alicante, în Spania, de exemplu. Toată lumea mă știe. Oamenii au o altă gândire acum despre mine. Iar cei care m-au jignit, și-au cerut iertare. Sunt fericită că am mulți oameni de calitate lângă mine acum'. a mărturisit Olga Barcari pentru CANCAN.RO.


Olga a precizat că uneori are senzația că a fost mai ușor în Asia Express, în ciuda condițiilor din emisiune, decât viața în București

„Nu mi-a lipsit nimic. Eram foarte fericită. Eram cu Karmen. Acolo am fost dădăcită. În București e mai greu de trăit decât în Asia Express. Acolo te duci, faci una, alta. Atât. În rest, oamenii au grijă de tine. Aici trebuie să te descurci singură. Abia acum realizez ce am făcut în Asia Express. Când mă văd, îmi dau lacrimile', a mai spus ea pentru sursa citată.

Citește și:
Theo Rose, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din relația cu Anghel Damian: „Nu l-am văzut niciodată mai obosit, mai irascibil’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people