Nadia Comăneci se pregătește pentru o nouă experiență profesională, după ce a acceptat să facă parte din juriul emisiunii „Românii au talent'. Fosta campioană olimpică o va înlocui pe Carmen Tănase în sezonul din 2027 și a mărturisit că propunerea primită din partea PRO TV a luat-o prin surprindere.
Cuprins
Cuprins
Ce a pățit Nadia Comăneci după ce a acceptat oferta PRO TV
Fosta campioană, care a împlinit recent 64 de ani, a vorbit și despre condiția sa fizică și despre importanța antrenamentelor, chiar și pentru persoanele care au practicat sport de performanță. Nadia Comăneci a dezvăluit că a suferit recent un mic accident, după ce a încercat să execute o mișcare laterală în timp ce purta pantofi cu toc. În urma incidentului, a fost nevoită să își bandajeze genunchiul.
„Ai ceva dexteritate la orice vârstă, dar și pe asta trebuie să o antrenezi. Adică se duce… Totul se duce! Dar simțul, adică anumite lucruri prin care ai trecut și știi că le poți să le faci, le ai, dar nu trebuie să te arunci în ele până nu te pregătești! Aseară am călcat greșit și acum am un bandaj la genunchi. Am încercat să fac o chestie așa pe lateral și m-am dus cu tot cu toc…', a spus fosta campioană pentru Libertatea.
Nadia Comăneci, experiență inedită în rolul de jurată
Nadia Comăneci a vorbit despre emoțiile primelor filmări, întâlnirile cu participanții și provocările noului său rol. Deși este obișnuită cu competițiile și cu evaluarea performanțelor sportive, fosta gimnastă recunoaște că formatul emisiunii reprezintă o experiență diferită.
„Este o oportunitate enormă pentru mine să fiu aici, prezentă la un show de acest nivel. Bineînțeles că urmărim toți, urmăresc și eu în SUA, toată lumea are acest show… Faptul că am fost invitată să-mi dau cu părerea ca jurat mi-a făcut o mare onoare! Pentru că lumea mă știe cu ce am făcut eu în gimnastică cu ‘Zecele Perfect acum 50 de ani, iar acum pentru mine este o posibilitate de a mă deschide spre o zonă pe care nu am ‘gustat-o până acum. Și m-am gândit cu ce pot să vin eu aici, într-un show, ca participare. Nu m-am așteptat să primesc propunerea! Să fiu sinceră, am făcut cu ani în urmă, am fost jurat într-un show în Anglia care se numea ‘Tumble. Era un fel de ‘Dansez pentru tine, dar în loc să dansezi cu vedetele, făceai gimnastică cu vedetele. Și veneau vedete din muzică, din alte domenii și se antrenau… Îți dai seama că nu este ușor să înveți gimnastică peste noapte. Și au fost foarte multe accidentări. Deci trebuia să dau note la asemenea show… Dar în acest format, nu. Și uite ce frumos e', a spus Nadia Comăneci pentru Libertatea.
Nadia Comăneci și-a adus mama la filmările „Românii au talent'
Pentru Nadia Comăneci, participarea la „Românii au talent' reprezintă o experiență specială, pe care a ales să o împărtășească și cu familia. Campioana olimpică a publicat pe Instagram fotografii realizate alături de mama sa, Ștefania Comăneci, în culisele audițiilor.
Mama fostei gimnaste a avut astfel ocazia să descopere îndeaproape atmosfera emisiunii, să urmărească desfășurarea filmărilor și să se bucure de experiența din platou. Din cele povestite de Nadia, aceasta a fost încântată de atmosfera concursului.
Vizita nu a fost una întâmplătoare. În urmă cu câteva zile, Nadia Comăneci dezvăluise că își dorește să o aducă pe mama sa la înregistrările emisiunii.
„Mama este plecată la Olănești și va veni în weekend acasă. Am s-o aduc la toate filmările pe care le avem', declara fosta gimnastă pentru Click!.
Foto: Profimedia