Laura Cosoi, dezvăluiri despre căsnicia cu Cosmin Curticăpean. Cum o surprinde soțul ei după 11 ani de căsnicie

Laura Cosoi a vorbit deschis despre relația cu soțul ei, Cosmin Curticăpean, alături de care are cinci fiice.

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean sunt căsătoriți din 2015 și au împreună cinci fiice. Deși programul lor este încărcat, iar responsabilitățile de părinți le ocupă o mare parte din timp, cei doi încearcă să nu neglijeze relația de cuplu. Într-un interviu recent, actrița a vorbit despre sprijinul pe care îl primește din partea soțului și despre gesturile prin care acesta continuă să o surprindă.


Laura Cosoi, despre viața de familie

Pentru Laura Cosoi, implicarea lui Cosmin Curticăpean în creșterea copiilor reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale căsniciei lor. Vedeta spune că apreciază în special momentele în care partenerul său îi observă oboseala și preia responsabilitățile fără să fie nevoie să îi ceară ajutorul.


„Pentru mine contează foarte mult că responsabilitatea este împărțită. Cosmin este tatăl lor și este prezent în viața lor, inclusiv în momentele solicitante. Uneori, ajutorul de care am nevoie este foarte concret: să pot să mă odihnesc puțin sau să nu mai fiu eu cea care răspunde la toate solicitările. Sunt seri în care Nina se liniștește în brațele lui și acea schimbare simplă ne face bine tuturor. Când ești obosită, contează enorm să simți că persoana de lângă tine observă și preia. În perioada aceasta, cu un bebeluș atât de mic, timpul în doi cere mai multă organizare. Contează să ne păstrăm interesul unul pentru celălalt și să nu ajungem să vorbim doar despre ce trebuie făcut mâine. O ieșire ne face bine, dar apropierea se întreține și în conversațiile obișnuite, în atenția cu care îl asculți pe celălalt, în felul în care îi observi oboseala. Cel mai important este să ne raportăm corect la această etapă și așteptările să fie realiste', a declarat Laura Cosoi pentru revista VIVA!

Cum o surprinde Cosmin Curticăpean pe Laura Cosoi

Actrița a mărturisit că romantismul nu a dispărut din relația lor, însă felul în care îl percepe s-a schimbat odată cu trecerea anilor. În prezent, gesturile de atenție și implicarea soțului în viața de familie au pentru ea o semnificație mai mare decât surprizele spectaculoase.

„Da, pentru mine romantismul are loc și în viața aceasta foarte plină. Sunt mai atentă ca oricând la gesturile prin care simt că sunt văzută ca femeie, cu nevoile și sensibilitățile mele. Mă emoționează grija care apare fără să fie nevoie să explic totul. În perioada aceasta, faptul că este prezent, că preia, că pot să mă bazez pe el are o greutate aparte. Și umorul contează mult. Să putem râde împreună într-o zi grea ne apropie foarte tare. Nu aș face un clasament al gesturilor lui; pentru mine contează felul în care se adună în viața noastră de zi cu zi', a mai adăugat vedeta.

Laura Cosoi, declarații despre viața cu cinci copii

Laura Cosoi a vorbit deschis despre cum arată în prezent viața ei, de când familia ei s-a mărit din nou. Actrița a revenit rapid în fața telespectatorilor cu un nou sezon din emisiunea „Vacanță de vedetă', pe care o prezintă la Antena Stars. 


„Nu cred că există un secret și nici nu vreau să creez impresia că le fac pe toate cu ușurință. Am cinci copii, un bebeluș foarte mic, o casă plină și o meserie pe care o iubesc, așa că viața mea este foarte intensă în perioada asta. Dar cred că atunci când faci lucrurile care îți plac, ele îți dau energie, nu doar îți consumă energia. M-am întors pe platou pentru că mi-a fost dor, pentru că „Vacanță de vedetă' de la Antena Stars este un proiect în care cred și pentru că mă simt foarte bine în această echipă. Și, evident, pot face toate astea pentru că am sprijin acasă. Nu sunt singură în povestea asta', a spus Laura Cosoi pentru tvmania.ro.

Citește și:
Lili Sandu, despre provocările vieții de mamă. Ce reguli aplică în creșterea și educarea fiului ei, Thomas Jay: „Una dintre lecțiile cele mai dificile pentru un părinte…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people