Hailey Bieber a vorbit deschis despre una dintre cele mai sensibile perioade din viața sa, într-un interviu recent acordat revistei Vogue Italia, publicat pe 23 iulie. Fondatoarea brand-ului de skincare Rhode în vârstă de 28 de ani a discutat despre perioada postnatală și despre modul în care gestionează zvonurile legate de mariajul său cu Justin Bieber.
Hailey Bieber a devenit mamă pentru prima oară în august 2024, odată cu nașterea fiului ei, Jack Blues. Ea a descris perioada de după naștere ca fiind extrem de fragilă din punct de vedere emoțional:
„A fost cea mai delicată perioadă prin care am trecut vreodată în viața mea. Să învăț să trăiesc cu o nouă versiune a mea a fost foarte dificil.„
Această tranziție a fost cu atât mai complicată cu cât a fost umbrită de zvonurile care circulă frecvent în spațiul public, în special cele legate de un posibil divorț.
„Să faci toate astea în timp ce citești constant minciuni pe internet, de genul ‘Se despart sau ‘Nu mai sunt fericiți împreună, e ceva care chiar te poate scoate din minți. Nici nu sunt sigură că pot explica. Este o viață nebună', a mărturisit ea.
În ciuda expunerii constante și a comentariilor negative, Hailey Bieber subliniază că realitatea din spatele imaginii publice este una profund diferită:
„Majoritatea lucrurilor scrise despre mine online nu sunt adevărate. Eu am o viață reală. Este cea pe care o trăiesc alături de familia mea minunată, de prietenii mei, de oamenii care mă cunosc și mă iubesc.'
Modelul Kendall Jenner, una dintre prietenele apropiate ale lui Hailey, a descris-o, într-o declarație pentru Vogue Italia, ca fiind „protectoare.'
„Sunt puțin ipohondră, iar dacă am un atac de panică, vine imediat la mine și are grijă de mine', a adăugat Kendall.
Într-un alt interviu acordat revistei Vogue în luna mai, Hailey Bieber a vorbit despre reacțiile din mediul online și despre cât de puțin s-au schimbat acestea, în ciuda maturizării relației sale.
„Ei bine, m-am gândit că după șapte ani ar fi încetat deja, dar nu s-a întâmplat’, a spus ea. „Ai crede că după ce ai un copil, oamenii s-ar mai liniști, dar nu.'
Tot în cadrul interviului, Hailey Bieber a menționat că a învățat multe de la artist despre cum să facă față atenției publice și criticilor. „Mi-a spus: ‘Draga mea, am mai fost aici de nenumărate ori. Nu poți să câștigi. Nu există câștig în fața lor.'
Justin Bieber, la rândul său, a oferit o declarație pentru Vogue, în care și-a exprimat admirația față de soția sa:
„Este în centrul atenției și atrage privirile datorită stilului său natural, instinctului pentru afaceri, artă și modă. Și felului în care face să pară atât de ușor să fii mamă și soție. Am făcut multe lucruri prostești în viață, dar cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată a fost să mă căsătoresc cu Hailey.'
Hailey și Justin Bieber s-au căsătorit civil în New York, în septembrie 2018, într-o ceremonie discretă. Un an mai târziu, în septembrie 2019, au organizat o nuntă religioasă la un resort de lux, în prezența familiei, a prietenilor apropiați și a numeroase vedete, printre care Kendall Jenner, Ed Sheeran și Usher. Hailey a purtat atunci o rochie semnată Virgil Abloh pentru Off-White, cu broderia „Till Death Do Us Part.'
Citește și:
Shia LaBeouf a ajuns la o înțelegere în procesul de agresiune sexuală față de fosta sa iubită, FKA Twigs
Foto: Hepta