Gabriela Prisăcariu, criticată pentru fotografiile îndrăznețe de pe Instagram. Cum le-a răspuns celor care au judecat-o

Gabriela Prisăcariu a atras atenția pe rețelele sociale după ce a publicat mai multe fotografii într-o ținută îndrăzneață.

Gabriela Prisăcariu a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale după ce a publicat o serie de fotografii în care apare într-o ținută provocatoare. Soția lui Dani Oțil a fost criticată de unii internauți, care au considerat că imaginile nu sunt potrivite pentru o femeie căsătorită. Fotomodelul nu a ignorat comentariile și a transmis un mesaj în care și-a apărat dreptul de a se exprima așa cum își dorește.


Gabriela Prisăcariu, ședință foto îndrăzneață în propria locuință

Activă pe Instagram, Gabriela Prisăcariu obișnuiește să le arate urmăritorilor atât momente din viața de familie, cât și fotografii în care își pune în valoare silueta. Recent, aceasta a realizat o ședință foto chiar în sufrageria casei sale. Pentru imaginile publicate, fotomodelul a ales un body negru, dresuri în aceeași nuanță, pantofi cu toc și ochelari de soare.


Într-una dintre fotografii, Gabriela apare așezată pe canapea, ținând în mână o farfurie cu paste. Combinația dintre ținuta elegantă și cadrul domestic a atras atenția urmăritorilor săi. Deși imaginile au fost apreciate de o parte dintre fani, au existat și persoane care au criticat-o pentru alegerea vestimentară și pentru faptul că a decis să publice fotografiile.

Unele comentarii au vizat statutul său marital, internauții sugerând că o femeie căsătorită nu ar trebui să se afișeze în astfel de ipostaze.

„Cum să postezi AȘA poze?! Ești femeie măritată!', a fost unul dintre mesajele la care Gabriela Prisăcariu a decis să răspundă.

Fotomodelul a reacționat prin intermediul unui Instagram Story, explicând că se simte bine în pielea sa și că nu vede de ce căsătoria ar trebui să îi influențeze modul în care se îmbracă sau se prezintă în mediul online.

„Adică cum? Păi eu ACUM mă simt mișto! Ce-ar trebui să fac? Să aștept să divorțez ca să mă redescopăr, să mă reinventez, să renasc, să re… re… și toate celelalte cu ‘re?' a transmis aceasta.


Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil, dialog spumos pe Instagram

Filmările pentru show-ul Power Couple s-au încheiat, iar Dani Oțil a revenit în țară la familia lui. Pe parcursul filmărilor, prezentatorul a fost surprins când a fost vizitat de soția lui, Gabriela Prisăcariu, și fiul lor, Tiago. 

La scurt timp după întoarcerea în România, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au avut un schimb de replici spumoase pe rețelele sociale.

Dani Oțil: „Aterizat.'
Gabriela Prisăcariu: „Haide mai repede. Mă dezbrac sau încălzesc sarmalele?'
Dani Oțil: „Du sarmalele în dormitor. Rezolv concomitent.


Cum a fost început povestea de dragoste dintre Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil

Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au împreună un fiu, pe nume Tiago, care le face fiecare zi mai frumoasă. Cei doi sunt foarte implicați în creșterea lui și se bucură de fiecare moment petrecut cu el. Modelul și prezentatorul TV nu intenționează să își mărească familia, cu toate că înainte să devină mamă, Gabriela Prisăcariu spunea că ar vrea să aibă doi copii.

Invitată la un eveniment monden, Gabriela Prisăcariu a vorbit despre primele luni ale relației cu prezentatorul TV și a explicat că, în acea perioadă, nu își făcea planuri de viitor și nu era interesată de o relație stabilă.


„Eram într-o perioadă a vieții mele în care nu-mi păsa. Nu aveam nimic de dovedit, nu voiam o relație serioasă, deci… nu-mi păsa! Și atunci, nu am vrut niciodată să-i demonstrez ceva. Am fost, pur și simplu eu, așa cum sunt de obicei, și probabil că asta ne-a adus aici', a declarat Gabriela Prisăcariu, pentru Spynews.ro.

Citește și:
Cabral, într-o ipostază inedită alături de cei doi copii pe care îi are cu fosta lui soție, Andreea Ibacka. Ce a dezvăluit prezentatorul: „Am râs măgărește de fiecare dată’

Foto: Arhiva ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people