În urmă cu un an, Daciana Sârbu și Victor Ponta au confirmat că au divorțat. Cei doi s-au despărțit după 19 ani de căsnicie. Au împreună două fete, pe Irina și Maria, micuța pe care au adoptat-o în 2020. Politicianul mai are un băiat, pe nume Andrei, din căsnicia anterioară cu Roxana Ponta.
Cuprins
Cuprins
Daciana Sârbu, confesiuni emoționante despre relația cu cele două fiice ale ei
După divorțul de Victor Ponta, cele două fete ale cuplului au rămas în custodia Dacianei Sârbu. Antreprenoarea are numai cuvinte de laudă la adresa fiicelor sale și nu de puține ori a mărturisit că Irina i-a fost un real sprijin în momentele mai dificile din ultimii ani.
Daciana Sârbu a vorbit într-un interviu recent despre modul în care își crește cele două fiice, recunoscând că este o mamă exigentă atunci când este nevoie.
„Celei mici i-am impus reguli mai stricte. Ea nici nu are de altfel telefon, de exemplu și am constatat că îi este mult mai bine fără. În ultima perioadă, ei îndeosebi i-am impus niște reguli mai stricte legate de tabletă. Nu poate sta decât o oră pe zi, pentru că am observat că îi creează probleme și chiar îi influențează starea, și nu în bine. Devine foarte agitată.
Fiica cea mare, însă, a fost mereu responsabilă și este foarte apropiată de mine. Dar, și ea petrece prea mult timp pe telefon, după părerea mea', a dezvăluit Daciana Sârbu pentru Click!.
Antreprenoarea a vorbit și despre regulile pe care le impune în speciale micuței Maria și despre restricțiile pe care le aplică atunci când cele două fetițe nu fac lucrurile pe care le-au agreat împreună.
„Eu cred că fiecare copil și fiecare situație trebuie luată din timp. Ca părinte, trebuie să fii mereu atent ca să prinzi momentul acela. Copilul trebuie să simtă mereu că ești alături de el și că faci și tu eforturi alături de el. Trebuie să respecți și tu regulile pe care i le impui. Și eu am fost crescută așa, cu reguli și a fost foarte bine.
Eu întotdeauna am discutat cu ele. La Maria e nevoie de mai multă structură acum și mai multe reguli. Ea știe că vor fi niște restricții în momentul în care se întâmplă niște lucruri pe care am agreat că nu le va face.
Nu le pot numi pedepse neapărat, dar sunt niște restricții de tipul: le iau lucrurile care le fac plăcere! Cum ar fi tableta, în cazul Mariei. Reparăm lucrurile împreună, dar până atunci îi spun că nu mai are voie să facă ceva ce-i place! Cam asta este pedeapsa!', a mai spus ea pentru sursa citată.
Daciana Sârbu, ajutată profesional de fiica ei, Irina
În ultimii ani, Daciana Sârbu și-a construit o afacere de succes în domeniul HORECA, ea detinând un lanț de cofetării.
Succesul se datorează atât implicării constante în dezvoltarea afacerii, cât și ideilor cu care i-a cucerit pe pasionații de dulciuri. Se pare că Daciana Sârbu are un ajutor de nădejde în persoana fiicei sale, Irina, care i-a dat o idee ce s-a dovedit extrem de inspirată și foarte apreciată.
Daciana Sârbu a povestit că, la insistențele fiicei sale, a creat primul meniu complet de matcha din București, cu mult înainte ca această băutură verde să devină un adevărat fenomen.
„Am fost prima locație din București care a avut un meniu complet de matcha. Erau în cafenele matcha latte, nu foarte populare, acum un an și ceva. Noi am făcut acest meniu, cumva puțin înaintea trendului european și internațional. Irina a simțit asta, ea fiind băutoare de matcha (..). Mi-a tot spus, o să vezi că o să ajungă și aici și o să fie așa o nebunie cu matcha. Trebuie să faci, mă bucur că am ascultat-o. Ea a făcut meniul de matcha. (..) M-a ajutat Irina la partea cu matcha și m-ajută în continuare', a declarat Daciana Sârbu pentru emisiunea „Puterea unui lider„.
După ce a pierdut o parte din clienți ca urmare a măririi prețurilor, antreprenoarea a decis să includă în meniu și băuturi și înghețată, ca să atragă publicul mai tânăr.
„Celebra matcha și celebra ciocolată caldă cu bezea. Și așa am adus și un public nou, un public mai tânăr. Am acceptat să mărim prețurile și, sigur, să pierdem o parte din clienți. (…) Doare mai ales că întotdeauna am privit business-ul ca pe ceva ce, în primul rând, doream să aducă bucurie. Să fie așa nu doar despre prăjitură, să fie despre atmosferă, despre cum te simți și cum îți dorești să pleci de acolo încărcat și mult mai bine. Și a fost un moment în care nu m-am împăcat cu ideea că oamenii nu își mai pot permite să vină să se simtă bine la noi. Și atunci am inventat băuturile și am avut succes', a dezvăluit Daciana Sârbu în același interviu.
Foto: Arhiva ELLE