Brooklyn Beckham se află în mijlocul unui val uriaș de critici, după ce și-a atacat public părinții într-un mesaj dur, în care a vorbit deschis pentru prima dată despre conflictul care mocnește în familia sa.
Brooklyn Beckham a publicat pe Instagram un mesaj amplu, întins pe șase pagini, în care a declarat că nu își dorește o împăcare cu familia și că, „pentru prima dată în viața mea', a ales să se apere și să își spună propria versiune.
Fără să se menajeze, Brooklyn Beckham a afirmat că a fost „controlat de părinți care pun promovarea publică mai presus de orice' și că, după ce s-a căsătorit cu Nicola Peltz, în vârstă de 31 de ani, a găsit în sfârșit „liniște și ușurare', după ani în care s-a confruntat cu anxietate severă. El a susținut că Victoria și David Beckham ar fi încercat fără încetare să-i distrugă relația cu moștenitoarea miliardară, acuzând-o pe mama sa că a renunțat în ultimul moment la realizarea rochiei de mireasă și că i-ar fi „deturnat' chiar și dansul mirilor.
Brooklyn Beckham, aspru criticat pe internet
În ciuda acuzațiilor explozive, reacțiile din mediul online nu au întârziat să apară, iar mulți l-au catalogat drept „un copil răsfățat' care „nu a muncit nicio zi în viața lui' și care își datorează totul numelui Beckham.
Pe platforma X, comentariile au fost extrem de dure: „Brooklyn Beckham n-a muncit o zi din viața lui. Un copil răsfățat, faimos doar pentru nume, care pozează acum în victimă. Dacă nu era numele, erai irelevant.' Alții au scris: „Singurul motiv pentru care cineva a auzit de Brooklyn Beckham este faima lui David și Victoria. Nu poți folosi celebritatea primită de la ei ca să îi ataci public. Fă-o în privat.' Un alt comentariu ironiza situația: „Brooklyn Beckham se însoară cu fiica unui miliardar și se ceartă cu familia din cauza unei rochii la o nuntă de milioane… niveluri absurde de deconectare de la realitate.'
În mesajul său, Brooklyn a lansat acuzații și la adresa tatălui său, afirmând că s-a aflat în Marea Britanie pentru aniversarea de 50 de ani a lui David Beckham, dar că încercările repetate de a-l vedea înainte de eveniment au fost ignorate. Potrivit lui, când întâlnirea a fost acceptată, condiția a fost ca Nicola Peltz să nu participe.
„Am tăcut ani de zile și am făcut tot posibilul ca aceste lucruri să rămână private', a scris Brooklyn. „Din păcate, părinții mei și echipa lor au continuat să meargă la presă, lăsându-mi doar opțiunea de a vorbi singur și de a spune adevărul despre o parte dintre minciunile publicate.'
El a mai spus:
„Nu vreau să mă împac cu familia mea. Nu sunt controlat, ci mă apăr pentru prima dată în viața mea. Toată viața, părinții mei au controlat narațiunea din presă despre familia noastră. Postările de fațadă, evenimentele de familie și relațiile neautentice au fost o constantă a lumii în care m-am născut. Recent, am văzut cu ochii mei până unde sunt dispuși să meargă pentru a planta minciuni în presă, de multe ori pe seama unor oameni nevinovați, doar pentru a-și păstra imaginea. Dar eu cred că adevărul iese întotdeauna la iveală.'
Brooklyn Beckham a revenit apoi asupra nunții sale cu Nicola, susținând că părinții lui ar fi încercat în repetate rânduri să le saboteze relația. El a afirmat că Victoria Beckham ar fi renunțat „în ultimul moment' la rochia de mireasă, deși Nicola Peltz era entuziasmată să îi poarte creația, obligând-o să caute urgent o alternativă.
De asemenea, Brooklyn Beckham a spus că, în săptămânile dinaintea nunții, ar fi fost presat și chiar „mituit' să cedeze drepturile asupra propriului nume, lucru care i-ar fi afectat pe el, pe soția lui și eventualii copii. Potrivit lui, refuzul de a semna înainte de nuntă ar fi tensionat definitiv relația cu părinții săi.
El a mai povestit că, în timpul organizării nunții, mama sa l-ar fi numit „malefic' pentru că el și Nicola au ales să își așeze bunicile la masa lor. În plus, în seara de dinaintea ceremoniei, membri ai familiei i-ar fi spus că Nicola „nu este sânge' și „nu este familie'.
Brooklyn Beckham susține că, din momentul în care a început să se apere, a fost ținta unor atacuri constante, atât în privat, cât și în public, și că inclusiv frații lui ar fi fost încurajați să îl atace online, înainte de a-l bloca pe rețelele sociale.
Anterior, fratele său, Cruz, afirmase că nu familia l-a blocat pe Brooklyn, ci invers: „Părinții mei nu și-ar șterge niciodată fiul (de pe Instagram n.red.). Să spunem lucrurilor pe nume. Ne-am trezit blocați… și eu la fel.'
Brooklyn Beckham a vorbit și despre dansul mirilor, despre care spune că i-a fost „furat' de mama sa. El a mărturisit că s-a simțit „extrem de incomod și umilit', motiv pentru care el și Nicola au decis să își reînnoiască jurămintele la trei ani de la nuntă.
La ceremonia de reînnoire a jurămintelor, organizată pe 2 august, în Westchester County, New York, nu a fost prezent niciun membru al familiei Beckham.
Citește și:
Bella Hadid critică public casa Dolce & Gabbana pentru „ani de rasism, sexism, intoleranță și xenofobie’
Foto: Arhiva ELLE