Teona Stavarachi, imagini emoționante de familie. Cum i-a surprins actrița pe partenerul ei și fiica lor

Actrița Teona Stavarachi a publicat imagini adorabile cu fiica ei în timp ce se distrau la zăpadă.

Actrița Teona Stavarachi, cunoscută pentru rolul Alma din serialul Groapa, și-a încântat fanii cu imagini inedite alături de familia ei. Proaspăt devenită mamă, ea a profitat de zilele cu zăpadă pentru a ieși afară și a petrece timp de calitate cu partenerul ei, Silviu Pașca, și fetița lor.


Teona Stavarachi, imagini cu fiica ei

Pe contul său de socializare, Teona Stavarachi a împărtășit momentele fericite într-o postare simplă, dar plină de emoție:

„Toată familia la zăpadă', a transmis Teona Stavarachi pe Instagram, alături de fotografii adorabile din ieșirea lor în aer liber.


Decembrie 2025 a fost o lună specială pentru Teona Stavarachi și Silviu Pașca, care au devenit părinți pentru prima dată. Într-o postare anterioară, Silviu le-a făcut cunoscut fanilor vestea:

„Sunt tătic de fetiță… Vă mulțumim pentru gândurile bune'. La scurt timp după naștere, actrița a publicat prima imagine cu chipul fetiței lor.

În vara anului 2025, Teona Stavarachi a anunțat că așteaptă primul lor copil. Într-unul dintre videoclipuri, filmat în timpul unei ecografii, medicul le oferă confirmarea clară: „100% fetiță.'

„O colaborare de succes pe perioadă nelimitată & gender reveal la final', au scrisTeona Stavarachi și partenerul ei, Silviu Pașca în descrierea postării, care a inclus o poză cu ei îmbrățișați, imaginea ecografiei și clipuri video cu reacțiile prietenilor și familiei la vestea sarcinii.

Relația dintre cei doi a început discret, însă în mai 2025, la Gala Premiilor Gopo, au apărut împreună, confirmând public legătura lor. Diferența de vârstă dintre ei este de 14 ani: Teona s-a născut în 1999, iar Silviu în 1985.


O carieră remarcabilă

Teona Stavarachi și-a construit o carieră solidă în film și teatru. Printre proiectele ei se numără filmul Ramon, produs de Pavel Bartoș și regizat de Jesús del Cerro, dar și colaborările cu teatre din București și alte orașe ale țării.

Serialul Groapa, în care Teona Stavarachi o interpretează pe Alma Coman, poate fi urmărit pe platforma Voyo, unde sunt disponibile sezoanele 1 și 2. Daniel Nuță revine în rolul lui Sasha Vlahu, prins între justiție, loialitate și umbrele trecutului, iar Alma începe să dezvăluie secrete care schimbă cursul poveștii.


Acțiunea are loc în orașul Giurgiu, iar tensiunea continuă să crească, personajele fiind nevoite să ia decizii care le vor marca viețile. Loialități fragile, relații de familie complicate și mistere din trecut conturează o lume în care dreptatea nu este niciodată simplă, iar fiecare alegere are consecințe puternice.

Teona Stavarachi, pasionată și de muzică

Pe lângă actorie, Teona Stavarachi cochetează și cu muzica, astfel că împărtășește această pasiune cu partenerul ei, Silviu Pașca. De mai bine de un an scrie muzică și este un alt mediu artistic în care se exprimă. În ediția de pe 26 septembrie de la Vocea României, actrița a pășit pe scenă și și-a îndeplinit visul de a cânta. Cu toate că nu a reușit să întoarcă niciun scaun, Teona Stavarachi se simte recunoscătoare pentru experiența trăită pe scena de la Vocea României.


„Această experiență mi-a reamintit de câteva lecții pe care le-am primit de-a lungul timpului și pe care le împărtășeam și eu mai departe cu mare încredere, dar de care nu mai țineam cont. Urât din partea mea! Drumul e mai important decât succesul şi fiecare experiență e acolo să te formeze. Ne grăbim prin viață cu teoria în brațe și când vine vorba de noi, uităm', a spus Teona Stavarachi pentru Libertatea.

Citește și:
Andreea Esca, despre cei doi copii ai ei și avantajele și dezavantajele pe care le-au avut crescând în lumina reflectoarelor: „I-am învățat valoarea banilor…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people