Prințul Louis a împlinit 8 ani! Prințul William și Kate Middleton au dezvăluit un portret special cu fiul lor de ziua lui de naștere

Prințul Louis sărbătorește aniversarea sa de opt ani.

Prințul Louis își va petrece ziua de naștere în cadru restrâns, alături de Prințul William și Kate Middleton, dar și de frații săi mai mari, Prințul George și Prințesa Charlotte.


Cu ocazia împlinirii vârstei de opt ani, pe data de 23 aprilie, familia regală a publicat și portretul oficial anual al Prințului Louis. Fotografia, realizată într-un cadru relaxat, îl surprinde pe micuțul prinț într-o ipostază naturală și zâmbitoare, continuând tradiția prin care fiecare aniversare importantă este marcată printr-o imagine oficială distribuită publicului.

Micul membru al familiei regale împlinește opt ani, însă agenda oficială nu este complet oprită nici în astfel de momente. Prințul William va face o deplasare scurtă în Oxfordshire, unde va vizita sediul echipei britanice de Formula E Jaguar TCS Racing, chiar în timpul aniversării fiului său cel mic.


Acolo, el va afla mai multe despre modul în care echipa dezvoltă tehnologii inovatoare în domeniul electrificării și sustenabilității, precum și despre cursele cu mașini electrice.

Prințul de Wales, în vârstă de 43 de ani, este cunoscut pentru pasiunea sa pentru mașini și motorsport. În 2016, în timpul unei vizite în India, a încercat un simulator de Formula E, iar ulterior a fost lăudat pentru „un timp bun pe tur'.

Prințul Louis Arthur Charles s-a născut pe 23 aprilie 2018, la Lindo Wing din Spitalul St Mary din Londra. De-a lungul anilor, a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți copii regali, fiind cunoscut pentru energia sa, gesturile haioase și aparițiile memorabile la evenimente importante, precum Jubileul de Platină și încoronarea Regelui.

Seara, familia va sărbători ziua Prințului Louis în mod privat la reședința din Windsor.

Având în vedere declarațiile anterioare ale Prințesei de Wales, Kate Middleton continuă tradiția de a pregăti personal torturile copiilor săi. Ea a spus: „Îmi place să fac tortul.' și a adăugat: „A devenit un fel de tradiție să stau trează până la miezul nopții cu cantități uriașe de amestec pentru tort și cremă și fac mult prea mult. Dar îmi place.'


O perioadă plină de aniversări pentru familia Wales

Ziua lui Louis deschide o perioadă aglomerată de sărbători pentru familie. La doar câteva zile după aniversarea sa, Prințul William și Prințesa Kate vor marca 15 ani de căsnicie pe 29 aprilie, iar pe 2 mai urmează ziua de naștere a Prințesei Charlotte.

Copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton încep să conștientizeze că au o copilărie diferită de cea obișnuită, susține fotograful regal Chris Jackson. Potrivit Page Six, acesta a vorbit despre relația sa cu familia regală și momentele surprinse în timp, cu ocazia lansării noii sale cărți.


Referindu-se la Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, Jackson a explicat că, deși apar rar în spațiul public, fiecare apariție oferă ocazia de a observa evoluția lor.

„Nu îi vezi foarte des, dar atunci când îi vezi, e minunat să îi privești cum cresc', a spus acesta.

Dincolo de aceste momente, fotograful consideră că cei trei copii încep să înțeleagă diferențele față de o copilărie obișnuită.


„Presupun că își dau seama că nu este ceva normal să fie în aceste situații', a declarat el, făcând referire la aparițiile oficiale, precum Trooping the Colour.

În același timp, Jackson a subliniat dinamica dintre frați, pe care o surprinde frecvent în imagini.

„E minunat să îi vezi interacționând între ei', a adăugat el.


Citește și:
Charlize Theron, mărturisiri tulburătoare despre noaptea în care mama sa l-a împușcat mortal pe tatăl ei în legitimă apărare: „Sunt lucruri pe care nu le poți explica'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people