Aflată la cârma unuia dintre cele mai ambițioase reality-show-uri din România, Mona Segall recunoaște că viața ei se desfășoară în ritmul alert al platourilor de filmare. Asia Express intră în grila Antenei 1 din toamnă, cu sezonul 8 – „Drumul Eroilor' – o cursă intensă care a traversat Filipinele, Vietnamul și Coreea de Sud.
Mona Segall, despre Asia Express
Producătoarea vorbește, într-un interviu recent, despre provocările din spatele camerelor, într-un sezon în care vremea și birocrația au fost obstacole majore.
„Se întâmplă tot felul de lucruri, dar în Asia Express noi nu suntem singuri, avem niște parteneri care se numesc Ecoline și care sunt deținătorii formatului și care se ocupă de tot ce înseamnă logistică și format și traseu și cu ajutorul lor rezolvăm lucrurile. Acum nici nu mai știu dacă suntem două echipe sau suntem aceeași echipă, pentru că suntem și noi deja la sezonul 8 și lucrăm cam cu aceiași oameni. Sigur că în America Latină am întâmpinat probleme de securitate și atunci acolo a fost mai grav și cu un pic de panică, dar totuși există o echipă de securitate înarmată până în dinți care merge cu noi în țările în care este nevoie.', a spus ea pentru CANCAN.RO.
Deși echipa s-a mai confruntat cu situații tensionate în America Latină, sezonul filmat acum în Asia a venit cu alte dificultăți.
„Cred că anul ăsta nu am văzut soarele de două ori în două luni de zile și sunt multe mici probleme. Dar în sezonul 8 nu știu dacă am avut o problemă care să-mi vină acum în minte și care să fie greu de rezolvat. Ca peripeții la filmări o să vedeți. S-au întâmplat mai ales din cauza timpului și din cauza vremii și se mai întâmplă în Coreea. A fost mai complicat de filmat pentru că îți trebuie foarte multe aprobări, ei sunt foarte stricți, au cu totul și cu totul altfel de viziune asupra lucrărilor decât noi, dar exact de asta e totul mult mai interesant.', a mai declarat Mona Segall.
Selecția echipelor este, la rândul său, o muncă de echipă. Deși Mona Segall primește constant propuneri din partea vedetelor, doar unele ajung să prindă loc în show:
„Se întâmplă tot timpul. Dacă vă arăt telefonul meu e plin. Nu, acolo nu le aleg singură, sigur că eu până la urmă aleg din ceea ce mi se propune, dar sunt doi colegi care se ocupă de casting: Dan Haiducu și Cătălin Prini, care merg și stau ore și ore și ore întregi de vorbă cu fiecare posibilă echipă în parte ca să-și dea seama dacă ar funcționa sau nu.'
Un nou sezon plin de adrenalină se pregătește să cucerească micile ecrane. „Asia Express' revine în toamna lui 2025 la Antena 1, cu aventuri ce promit să depășească așteptările publicului. Al optulea sezon al emisiunii deja mult îndrăgite de public aduce un traseu de peste 4.000 de kilometri, desfășurat prin peisajele fascinante ale Vietnamului, Filipinelor și, în premieră, Coreea de Sud.
Irina Fodor, detalii despre noul sezon
Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii, a oferit recent câteva dezvăluiri inedite despre experiențele trăite de concurenți, în cadrul unui eveniment monden. Prezentă la petrecerea care a marcat finalul sezonului „Chefi la cuțite', ea a vorbit cu entuziasm despre producția care se află acum în plin proces de editare și care urmează să fie difuzată curând.
„Am terminat Asia Express de filmat, show-ul se editează acum și intră în toamnă pe tv. S-a terminat Chefi la cuțite pe tv, dar noi am început deja filmările la sezonul 16. Asia Express sezonul acesta va fi cu siguranță ceva wow! Și eu aștept tot cu sufletul la gură Asia Express, pentru că nu văd ce fac ei practic pe teren. Mi-au povestit o grămadă de pățanii de pe drum și vreau să le văd cu ochii mei. Ei au niște sarcini de îndeplinit până să ajungă la mine și pe mine asta mă interesează. Știu că lumea este curioasă, dar pot să vă garantez că merită așteptarea. Este un sezon atipic, nu seamănă cu celelalte din punct de vedere al stării pe care concurenții au avut-o acolo, al vibe-ului pe care ei l-au avut, dar și al glumelor pe care le-au făcut', a spus Irina Fodor pentru Click!
Foto: PR, Instagram