Adelina Pestrițu se numără printre cele mai cunoscute și apreciate creatoare de conținut din mediul online românesc. De-a lungul timpului, vedeta nu a fost ocolită de comentarii răutăcioase și, în cazuri mai grave, chiar de amenințări pe rețelele de socializare.
Cuprins
Cuprins
Adelina Pestrițu, experiență neplăcută la Disneyland
Adelina Pestrițu se află în această perioadă la Disneyland Paris și a dezvăluit câteva imagini pe rețelele de socializare, povestind însă și despre experiența neplăcută pe care a trăit-o.
Creatoarea de conținut a dezvăluit că s-a suit într-un lift care ajunge deasupra atracțiilor din Disneyland, însă experiența a fost traumatizantă după ce liftul a picat în gol.
„Asta sunt eu după o criză de țipete în liftul vieții. Am zis că mor și alta nu. Să-mi rup și pantalonii de pe mine cât am tras de ei. În momentul în care s-au deschis ușile la ultimul etaj și am văzut tot Disney-ul de sus, iar în următoarea secundă am picat în gol cu liftul, mi s-au resetat toate amintirile', a scris Adelina Pestrițu pe Instagram.
Cu toate acestea, Adelina Pestrițu a trecut repede peste momentul de panică și a continuat vizitarea Disneyland alături de familie.
Adelina Pestrițu, despre renunțarea la televiziune în favoarea unei cariere în online
Adelina Pestrițu se numără printre cele mai cunoscute creatoare de conținut din România. După ce a activat o lungă perioadă în televiziune, vedeta s-a orientat către partea de online, acolo unde are diverse proiecte profesionale și colaborări cu branduri. Deși uneori se confruntă cu critici din partea fanilor, Adelina Pestrițu a învățat cum să treacă peste aceste momente.
De-a lungul timpului, Adelina Pestrițu s-a bazat pe soțul ei, inclusiv atunci când a fost vorba despre proiectele din mediu online și diverse afaceri de cuplu.
Într-un interviu acordat recent, Adelina Pestrițu a vorbit despre trecerea de la televiziune la mediul online și împlinirea pe care i-a adus-o această decizie.
„Cei 11 ani petrecuți în televiziune au însemnat foarte mult pentru mine, pentru sufletul și formarea mea. Am cunoscut oameni minunați și valoroși cu care sunt prietenă și în prezent, am învățat ce înseamnă munca dincolo de ecrane și efortul pe care trebuie să-l depui ca să rămâi mereu relevant și să ții piept concurenței. Au fost 11 ani în care m-am autoeducat, am luat notițe importante și am evoluat alături de persoane publice pe care le admiram și în trecut și pentru care simt și astăzi aceeași apreciere. Dar a venit un moment când am simțit firesc că îmi doresc să schimb domeniul de activitate, și asta s-a întâmplat fix când online-ul era în creștere', a declarat ea pentru Viva.
Creatoarea de conținut a mărturisit că a trecut prin multe momente dificile și este norocoasă că s-a bucurat de sprijinul soțului ei.
„Au fost multe momente când m-am simțit poate depășită de situație, când am simțit reversul medaliei, când oameni cărora nu le-am greșit cu nimic niciodată au șters cu mine pe jos doar pentru a primi atenție și aplauze la scară largă. Evident, soțul meu m-a sprijinit și m-a ridicat în zilele în care mă comportam ca un om bolnav din cauza loviturilor pe care le primeam nejustificat și care, evident, mă afectau. Știu că nu i-a fost ușor să mă vadă așa și îi mulțumesc că mi-a fost alături. Cel mai greu este să zâmbești atunci când simți să plângi în hohote. Și chiar am trăit acest tip de momente', a mai subliniat ea.
Foto: Instagram