Mircea Radu, apariție rară în public alături de fiica lui. Cum arată Clara și cum au fost surprinși chiar de băiatul prezentatorului

Prezentatorul și-a surprins fanii cu o fotografie în care apare alături de fiica lui, Clara.

Mircea Radu este unul dintre prezentatorii emblematici din televiziunea românească. Are o carieră de mai bine de trei decenii, dar faima a cunoscut-o după ce s-a lansat emisiunea „Din dragoste’ pe Antena 1, fiind prezentatorul acesteia vreme de nouă ani.


Mircea Radu, apariție rară alături de fiica lui

Mircea Radu este cunoscut pentru discreția pe care o are în ceea ce privește viața sa personală, însă de această dată prezentatorul și-a surprins fanii cu o fotografie în care apare alături de fiica lui, Clara.

Imaginea este cu atât mai specială cu cât a fost realizată de Tudor, fiul lui Mircea Radu. În imagine, prezentatorul și fiica lui apar ținându-se de mână, în timpul unei plimbări prin oraș, bucurându-se de timpul petrecut împreună.


„Eu şi Ea. Fotografiați de El', a notat Mircea Radu.

Mircea Radu a divorțat în secret în urmă cu un an

Mircea Radu și fosta lui soție, Raluca, s-au cunoscut într-o librărie din Iași. S-au căsătorit în noiembrie 2012, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în comuna Ștefănești, județul Botoșani, acasă la părinții Ralucăi, iar de-a lungul timpului au fost discreți în ceea ce privește povestea lor de dragoste. Sunt părinții a doi copii, un fiu, pe nume Tudor și o fiică, Clara Elena. În timp ce Mircea Radu este cunoscut prin prisma profesiei sale de prezentator TV, fosta lui soție, Raluca, este medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice.


Mircea Radu și fosta lui soție, Raluca, au divorțat în mare discreție în urmă cu mai bine de un an. Cei doi au dorit ca despărțirea să se producă departe de ochii curioșilor. Potrivit VIVA!, divorțul dintre Mircea Radu și fosta parteneră a avut loc la notar, într-o manieră civilizată și fără conflicte. Cei doi au ales să păstreze o relație armonioasă și se preocupă în continuare împreună de copiii lor.

„Ce părere să am despre asta? Este adevărat. Da, așa este!', a spus Mircea Radu pentru VIVA!


Ce dezvăluia în trecut Mircea Radu despre căsnicia sa

În cadrul unui interviu din 2023, Mircea Radu a oferit mai multe detalii despre căsnicia cu soția lui, Raluca. Prezentatorul TV a surprins cu mărturisirile făcute despre mariajul lor. 

„Timpul a trecut (și trece) fără să-mi dau seama – John Lennon zicea că ‘viața e ceva ce ți se întâmplă în timp ce tu îți faci alte planuri. Dar nu asta e frumusețea, să lași lucrurile să curgă și să se așeze în firescul și rostul lor pe care, poate, la început nu le înțelegeai? Da, am câteodată momente când zic că în cutare perioadă am făcut prea puțin, dar alung rapid gândurile astea fiindcă-s inutile, oricum nu mai pot face nimic. Și-apoi, știu eu dacă aș fi ajuns aici, în punctul ăsta, dacă aș fi luat-o pe un alt drum?', a declarat Mircea Radu pentru viva.ro.

La vremea respectivă, Mircea Radu povestea că el și soția lui, Raluca, continuă să se descopere unul pe celălalt.


„Cred că o căsnicie e ca navigarea pe un ocean. Zic ocean și nu lac pentru că nu e nimic lin într-o călătorie în care la început sunt doi, apoi trei, în fine, câți copii are fiecare. Sunt tot felul de probleme, de unele auziseși, de altele nici nu-ți trecea prin cap că pot exista, atenția trebuie să fie distribuită, nimeni nu mai e de capul lui, toți sunt pentru unul și unul pentru toți. E o camaraderie frumoasă și tandră de la care copiii trebuie să ia exemplu, pentru a da mai departe copiilor lor. Cei 11 ani? Au trecut cu bine, navigăm, nu ne am pierdut busola.

Atunci când pe stradă sau oriunde cineva îmi cere un autograf sau să facem o fotografie împreună, Raluca iese din cadru, este o femeie atentă și discretă. Respectă și înțelege lumea din care eu vin și toate regulile cu care aceasta vine la pachet.'

Raluca, fosta soție a lui Mircea Radu, a explicat într-un interviu motivele mutării familiei din București în Piatra Neamț. Ea a declarat că principalul scop al mutării a fost dorința de a crea un mediu mai sănătos și mai calm pentru cei doi copii, dar și de a petrece mai mult timp împreună ca familie. Raluca Radu a descris această schimbare ca pe un pas natural, subliniind faptul că Mircea Radu a susținut în totalitate această decizie, prioritizând armonia și bunăstarea familiei.


„Ne-am retras într-un context din viața noastră într-un oraș de munte unde ne-am dorit noi să ne creștem copiii, care pe atunci erau mici. Fetița mea avea doi ani când ne-am mutat în Piatra Neamț. Mi se părea că e așa idilic, că e desprins dintr-un film de la Hallmark, cu mâncare de calitate bună, aer proaspăt și am simțit nevoia să ieșim din viața noastră împreună, toți 4 și să ne mutăm într-un loc în care să avem un alt stil de viață. A fost o alegere curioasă pentru toată lumea în momentul în care am decis împreună să venim aici. Este adevărat că ne-am dorit să plecăm din București, fiind amândoi în diferite contexte profesionale, în care eram atât de obosiți, dar și pentru că și aici mie mi se oferise un post undeva la o clinică. Aveam șansele să îmi așez lucrurile și viața astfel încât să pot să stau mai mult cu familia mea și cu copiii. Am avut de ales între Piatra Neamț și Brașov și, desigur, București, pentru că ușa Bucureștiului nu este închisă și niciodată nu va fi închisă în familia noastră, și am venit aici. Ne-am acomodat și ne este deocamdată bine aici', a declarat Raluca Radu, în podcastul Ceahlăul.

Raluca Radu a vorbit deschis despre relația lor de cuplu, evidențiind faptul că dragostea și respectul reciproc au fost pilonii principali ai familiei lor, mai ales în momentele de schimbare semnificativă. Ea a subliniat că mutarea la Piatra Neamț le-a oferit ocazia de a găsi un echilibru între carieră și viața personală, lucru care a întărit legătura dintre ei.


„Este normal între doi oameni care se iubesc și care sunt împreună. La un moment dat, eu am venit către Mircea. De data asta, Mircea a venit către mine. Data viitoare, probabil că eu voi merge către București și tot așa. Important e să fim împreună și să rămânem împreună', a spus Raluca Radu.

Citește și:
Doina Teodoru a dezvăluit motivul despărțirii de Cătălin Scărlătescu. Ce a recunoscut despre diferența de vârstă de 17 ani dintre ei: „A fost riscant’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people