Pe 14 octombrie, Mihai Morar a împlinit 44 de ani. Într-un text amplu, realizatorul de radio și televiziune a făcut o listă care a atras atenția urmăritorilor săi din social media.
Mihai Morar a împlinit 44 de ani
Mihai Morar a scris un text prin care a făcut o listă cu 44 de doruri pe care le resimte acum, odată cu ziua sa de naștere. Realizatorul de radio a menționat faptul că nu își dorește un cadou anume pentru aniversarea lui, însă a vrut să împărtășească și cu cei care îl urmăresc pe rețelele de socializare gândurile din ziua în care a împlinit 44 de ani.
„Astăzi împlinesc 44 de ani. Și nu îmi doresc nimic special. Tânjesc după normal. Iar aceasta este lista cu cele 44 de doruri pe care le am la 44 de ani:
1. Să ne ascultăm.
2. Să nu facem pentru că trebuie, ci dacă „are rost'.
3. Să nu mai alergăm după dezvoltare personală, ci să ne oprim la esența umană.
4. Părinți sănătoși. Și copii care cresc frumos, nu doar repede.
5. Orice melodie a lui Sade pe vinil.
6. Să ne vedem unii pe alții și să ne vedem fiecare de treabă.
7. Doruri în piept și goluri în stomac.
8. Mai multă cafea râșnită proaspăt, mai puține capsule.
9. Un carnețel în care fiecare să-și scrie în liniște gândurile înainte de a le țipa pe tiktok.
10. Mai multe NU-uri fără să te simți vinovat.
11. Mai multe DA-uri fără să te simți rușinat.
12. Încă un podcast cu Gabor Maté.
13. Să iasă lumea mai devreme la cafea și să meargă mai devreme la somn.
14. Îmbrățișarea unui adult de un copil.
15. „Mama' și „Tata' pe ecranul telefonului.
16. Liniștea din preajma femeii tale.
17. Siguranța din preajma bărbatului tău.
18. Încrederea din preajma unui prieten bun.
19. Încredințarea, rară și frumoasă, într-un străin.
20. Încredințarea că va fi bine.
21. În credință are sens viața.'
Mihai Morar și-a continuat lista bogată de doruri, acesta menționând incluzând faptul că ar vrea să facă radio toată viața lui.
„22. Crezul citit cu voce tare într-o biserică.
23. Patapievici care îmi șoptește în continuu: „Omul care are idealuri – asta e cheia vieții!'
24. Orice concert cu fetele mele.
25. „A fi' să cântărească mai mult decât „a părea'.
26. Să scriu măcar un eseu în viața asta ca Joan Didion.
27. Să fac radio toată viața.
28. Să îmi fac un chioșc de ziare, reviste și cafea
29. Liniștea interioară și pacea exterioară
30. Grăsimile sănătoase din slănină și uleiul de măsline.
31. Să ne temem mai mult de stres decât de grăsimi și intoleranțe
32. Să nu ne mai judecăm pentru un colț de pâine, pentru o masă târzie…
33. Să nu nu ne mai judecăm unii pe alții când nu știm mai nimic unii despre alții.
34. Să ne dăm dreptate unii altora mai des decât ne dă ChatGPT-ul la orice prostie.
35. Să ne bucurăm de o carte, chiar dacă o citim un an întreg.
36. Să nu căutam validare, ci valoare.
37. Să spui „mi-e bine' și să fie adevărat.
38. Să spui „nu mi-e bine' și să fii ajutat.
39. Să merg desculț prin rouă. Să mă joc desculț cu Roua.
40. Să devenim ceea suntem, nu ceea ce vrem să părem.
41. Să avem timp pentru nimic și pentru toți cei dragi.
42. Să avem răbdare.
43. La 45 de ani, să scot o revistă. Măcar un număr.
44. Să nu ne credem speciali. Suntem oameni normali.Știu că regula e ca la împlinirea unei vârste să faci o listă aniversară, ușor didactică: „44 de lecții pe care le-am învățat până la…' Dar până la vârsta asta, viața mi-a dat atâtea lecții încât nu mai vreau să dau lecții. Și m-a lăsat cu atâtea doruri încât mi-ar trebui mai mulți ani ca să le pot cuprinde', a scris Mihai Morar pe Substack.
Foto: Instagram