Meghan Markle revine cu un nou proiect în zona de lifestyle, de data aceasta în Australia, unde este invitată principală a unui retreat exclusivist. Potrivit Page Six, evenimentul, intitulat „Her Best Life', urmează să aibă loc în perioada 17–19 aprilie, la InterContinental Coogee Beach.
Vizita lui Meghan Markle și a Prințului Harry în Australia are o legătură specială cu Prințesa Diana. Cei doi și-au început agenda pe 14 aprilie, la scurt timp după aterizarea la Melbourne, cu o oprire la celebrul Royal Childrens Hospital.
Întâlnirea a atras sute de pacienți, familii și membri ai personalului medical, care s-au adunat în curtea spitalului, pe balcoane și chiar la ferestre, pentru a-i întâmpina. Instituția, cunoscută pentru îngrijirea copiilor de peste 150 de ani, deservește nu doar regiunea statului Victoria, ci și alte zone din Australia și chiar pacienți din străinătate.
Vizita are o semnificație aparte, deoarece același spital a fost vizitat în trecut și de Regele Charles al III-lea și Prințesa Diana, în 1985, în timpul unui turneu oficial în Australia. Imaginile de atunci au rămas memorabile, surprinzând-o pe Diana la căpătâiul copiilor bolnavi, implicată activ și empatică, exact așa cum Harry încearcă să fie astăzi.
Page Six mai dezvăluie că biletele standard pentru retreat costă 2.699 de dolari, în timp ce accesul VIP implică un cost suplimentar de 500 de dolari, ajungând la un total de 3.199 de dolari. Acest pachet include, printre altele, o fotografie de grup alături de Ducesa de Sussex, un goodie bag și cazare în cadrul resortului.
Toți participanții beneficiază de două nopți de cazare la malul mării și acces complet la programul retreat-ului, care include o conversație cu Meghan Markle, dar și un program construit în jurul ideii de wellbeing. Conform detaliilor publicate de Page Six, agenda cuprinde o cină de gală, o sesiune susținută de terapeuta Dr. Justine Corry, o sesiune de meditație și manifestare alături de Gemma ONeill, precum și o sesiune de yoga, o experiență de sound healing, mic dejun zilnic, prânz sâmbătă și o cină urmată de o petrecere, cu alcool inclus.
„Aceasta este șansa ta de a te desprinde de rutina zilnică și de a petrece un weekend concentrat pe conexiune, dezvoltare, bucurie și celebrare', se arată pe site-ul evenimentului, citat de Page Six.
Grant Harrold, fostul majordom al Regelui Charles al III-lea, a vorbit în exclusivitate cu Page Six despre inițiativa lui Meghan Markle.
„Nu m-a surprins să aud că Meghan explorează această direcție ca o nouă modalitate de a genera venituri', a afirmat acesta. Tot el a adăugat că prezența Ducesei în centrul evenimentului contribuie semnificativ la potențialul financiar al proiectului: „Oamenii plătesc sume considerabile pentru a participa la astfel de retreat-uri, iar cu Meghan ca imagine a evenimentului, cu siguranță vor genera un profit consistent'.
Potrivit aceluiași expert, citat de Page Six, alegerea unui astfel de format se aliniază cu direcția publică pe care Meghan Markle și-a construit-o în ultimii ani.
„Această inițiativă pare să se potrivească cu brand-ul ei', a spus Harrold, făcând referire la proiectele dezvoltate de ducesă, de la blogul The Tig, lansat înainte de relația cu Prințul Harry, până la brand-ul de lifestyle As Ever și emisiunea culinară „With Love, Meghan', difuzată de Netflix și ulterior anulată.
În același context, Harrold a făcut o paralelă cu Prințesa Diana, subliniind diferențele de abordare: „Dacă ne gândim la Prințesa Diana, era foarte implicată în zona de wellness, dar își păstra această latură a vieții destul de privată. Familia regală este interesată de sănătate și wellness, dar întotdeauna în spatele ușilor închise. Nu este ceva în care un membru al familiei regale s-ar implica public'.
Referitor la reacția familiei regale britanice, expertul consideră că nu vor exista tensiuni în urma acestui demers.
„Nu cred că Regele sau alți membri ai familiei regale vor avea vreo problemă cu acest lucru', a declarat acesta pentru Page Six. „Cred că sunt mulțumiți ca Meghan să se concentreze pe lifestyle și wellness ca direcție de viitor. Și, sincer, sunt convins că preferă să câștige bani astfel decât dintr-o carte-confesiune sau încă un interviu televizat'.
Harrold a subliniat, de asemenea, că alți membri ai familiei regale, precum Zara Tindall, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie, au ales să își construiască surse de venit independente de îndatoririle regale.
„Personal, nu văd asta ca pe o problemă. Trăim într-o lume modernă, iar familia trebuie să se adapteze. Dacă Prințul William își dorește o familie regală mai puțin rigidă, va trebui acceptat faptul că membrii extinși ai familiei vor găsi alte modalități de a câștiga bani', a explicat acesta.
În ceea ce privește implicarea Prințului Harry, Grant Harrold consideră că acesta ar fi discutat în prealabil inițiativa cu tatăl său.
„Deși Meghan nu are nevoie, din punct de vedere tehnic, de aprobarea familiei regale pentru acest tip de eveniment, cred că Harry a discutat probabil cu tatăl său. În această perioadă încearcă să îmbunătățească relația cu el și, din câte înțeleg, sunt în contact în mod constant. Așa că este posibil ca Harry să-i fi menționat ideea înainte de anunțul public', a declarat Harrold pentru Page Six.
Citește și:
O serie de mesaje îndrăznețe trimise de Prințul Harry către o jurnalistă ies la iveală într-un proces: „Aș fi vrut să fiu acolo, dulceață, dar…'
Foto: Profimedia