Mădălina Ghenea, imagine de pe patul de spital. Ce a transmis actrița: „Sunt foarte fericită că sunt în viață”

Mădălina Ghenea a atras atenția urmăritorilor după ce a publicat pe Instagram o imagine surprinzătoare, în care apare pe un pat de spital.

Mădălina Ghenea și-a îngrijorat urmăritorii după ce a publicat pe Instagram o fotografie realizată într-o unitate medicală. Actrița apare întinsă pe un pat de spital, cu o branulă la braț, iar mesajul care însoțește imaginea sugerează că a traversat o perioadă dificilă. Deși nu a dezvăluit motivul pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale, vedeta a transmis că se află pe mâini bune și că privește lucrurile cu mai mult optimism.


Mădălina Ghenea, despre problemele de sănătate

În fotografia distribuită pe Instagram Story, Mădălina Ghenea a ales să le vorbească urmăritorilor despre starea sa, dar și despre sprijinul primit în ultima perioadă.

„Nimic dramatic. Totul va fi bine. În sfârșit, văd lumina de la capătul tunelului, sunt foarte fericită că sunt în viață și că încă îmi păstrez zâmbetul, indiferent de situație', a transmis actrița.


Mădălina Ghenea a ținut să îi mulțumească în mod special lui Alessandro Riggio, despre care a spus că i-a fost alături într-un moment în care avea nevoie de ajutor. Vedeta și-a exprimat recunoștința și față de celelalte persoane care au încercat să o sprijine.

„Am cerut ajutor. Alessandro Riggio a mutat munții din loc fără să facă zgomot. Tuturor celor care au încercat, de asemenea, să mă ajute: vă mulțumesc. V-am văzut', a scris aceasta.

Mesajul s-a încheiat cu o reflecție despre experiențele recente și despre felul în care acestea i-au schimbat perspectiva asupra vieții.

„Restul mi-a adus claritate. Sănătatea: pe mâini excelente. Viața: simplificată într-un mod frumos.'

Deocamdată, Mădălina Ghenea nu a oferit detalii despre diagnosticul său, despre eventualele investigații medicale sau despre tratamentul urmat. Nici fotografia publicată nu permite stabilirea motivului internării sau a gravității situației.


Actrița, prezentă la Festivalul de Film de la Tropea 2026

Recent, Mădălina Ghenea a fost prezentă la Festivalul de Film de la Tropea 2026 în calitate de ambasadoare a festivalului, dar și de cetățeană de onoare a orașului Tropea. Patroana ediției din acest an a fost actriță braziliană Desirée Pöpper. Invitatul de onoare a fost actorul Raoul Bova, iar printre personalitățile prezente s-au mai numărat actorul și regizorul japonez Yutaka Mizutani, care și-a prezentat cel de-al patrulea film, Piccola felicità. Cinematografia italiană a fost reprezentată de mai multe nume, cum ar fi Mimmo Calopresti, Marcello Fonte, Lina Sastri, Marco Giallini, Margherita Spampinato, Aurora Quattrocchi, Antonio Catania, Antonio Gerardi, Violante Placido și Andrea Roncato.


În a treia seară a Festivalului de Film de la Tropea 2026, Mădălina Ghenea i-a acordat un interviu regizorului de film Manlio Castagna, în care a vorbit despre parcursul ei profesional și despre responsabilitatea pe care o simte cu fiecare premiu obținut pentru proiectele ei profesionale. Mădălina Ghenea s-a dezvoltat și dincolo de a fi actriță și model, pentru că este producătoare, regizoare, a creat un scurtmetraj și a pus bazele propriei ale companii de producție. 

Mădălina Ghenea va avea un rol într-o viitoare comedie romantică, fiind vorba despre Thats Amore, scrisă și regizată de Nick Vallelonga, regizorul și scenaristul filmului Green Book, care a fost răsplătit în 2019 cu un premiu Oscar pentru cel mai bun film. Pe lângă Mădălina Ghenea, din distribuția filmului care în prezent se află în post-producție, mai face parte John Travolta. În contextul acestui proiect, actrița a spus cum consideră că este văzută de către publicul american: „Americanii mă văd ca pe o italiancă, așa că mă comport ca o italiancă și încerc să fac pe cineva să se îndrăgostească.'


Orașul Tropea este cunoscut și prin prisma faptului că a reprezentat locul unde s-au filmat numeroase producții importante și cunoscute de public, precum The Marvels, serialul Sandokan, serialul TV Gente di Mare și filmul Conversazioni con altre donne.

Citește și:
Dove Cameron și Damiano David s-au căsătorit. Cum a arătat nunta de vis a celor două vedete?

Foto: Gicu Boboc, Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people