Mădălina Ghenea, imagine adorabilă cu fiica sa, Charlotte. Cât de mult a crescut și ce frumoasă este fetița actriței

Mădălina Ghenea a publicat o imagine adorabilă cu fiica ei, Charlotte.

Mădălina Ghenea este una dintre vedetele discrete și nu obișnuiește să facă des mărturisiri despre viața ei personală, încercând până acum să o păstreze cât mai departe de lumina reflectoarelor. Recent, actrița a publicat o serie de cadre inedite cu fiica ei, Charlotte, pe care o are din relația cu fostul ei partener de viață, Matei Stratan.


Mădălina Ghenea, imagine adorabilă cu Charlotte

Mădălina Ghenea adoră să își petreacă timpul cu fiica ei. Actrița și Charlotte obișnuiesc să călătorească și să facă diverse activități împreună. Vedeta a împărtășit recent o fotografie cu fetița ei, din intimitatea casei lor.

Charlotte, în vârstă de 8 ani, a fost surprinsă de mama ei în timp ce dormea alături de o păpușă adorabilă.


Despărțirea dintre Matei Stratan și Mădălina Ghenea a avut loc acum mai mulți ani, însă nu s-ar fi ajuns încă la un acord care să mulțumească ambele părți, inclusiv familia tatălui, în ceea ce privește programul de petrecere a timpului cu fiica lor. Din cauza unor circumstanțe, Matei Stratan nu poate aduce fetița în România și trebuie să meargă în Italia pentru a o vedea. Apropiații omului de afaceri și-ar dori ca micuța să petreacă timp și în România, pentru a fi aproape de ei. La fel și tatăl copilei, care este nevoit să călătorească în Italia pentru a-și vedea fiica.

Astfel, singura soluție, pe care Matei Stratan a amânat-o în repetate rânduri în speranța unei înțelegeri pașnice cu Mădălina Ghenea, fosta lui parteneră, este să recurgă la o cale legală și să înainteze un proces în instanță, o opțiune pe care acesta nu o exclude.

„Situația a rămas aceeași, merg în Italia să o văd. Si părinții mei la fel, mama a fost recent. Sunt de acord că poate ar trebui să fac demersuri legale, atâta timp cât nu se ajunge la o înțelegere amiabilă. Dacă altceva nu se poate face, vom ajunge și la asta. Dar sper că totul va fi bine, că în viitorul apropiat ne vom pune de acord', a declarat Matei Stratan, pentru CANCAN.RO.


Mădălina Ghenea, operată de urgență

Mădălina Ghenea a dezvăluit fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare că, în urmă cu ceva timp a fost nevoită să apeleze de urgență la ajutorul medicilor din cauza unei grave probleme de sănătate.

Actrița a povestit că a fost diagnosticată cu o zgârietură gravă pe cornee, o afecțiune care i-a transformat ziua de nume într-un coșmar și a ajuns de urgență la spital.

„Nu cred că am simțit în viața mea atât de multă durere. Mi-am sărbătorit ziua de nume la Urgențe, cu o cornee zgâriată și cu tipul ăla de durere care te face să te îndoiești de absolut orice', a scris vedeta în mediul online.


Situația a fost foarte serioasă, încât Mădălina Ghenea nu își putea deschide ochiul, dar nici nu-l putea închide complet și a fost nevoie de intervenția rapidă a medicilor.

„Nici măcar nu-mi puteam deschide ochiul, dar nici nu-l puteam închide complet. Durerea era insuportabilă (…). Fără flori, fără tort, doar un salon din spital, lumină fluorescentă și ideea că, uneori, o mare realizare este doar să închei cu bine ziua', a povestit ea.

Citește și:
Nadia Comăneci și Bart Conner au aniversat 29 de ani de căsătorie. Ce imagini de colecție a dezvăluit fosta gimnastă cu această ocazie

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people