Leonardo DiCaprio a avut parte de o situație neobișnuită în Ibiza. De ce actorul a fost oprit și controlat de poliție

Leonardo DiCaprio a fost controlat de poliție înainte de a participa la o petrecere exclusivistă din Ibiza.

Leonardo DiCaprio a trăit un moment neașteptat în Ibiza, fiind oprit și controlat de poliție înainte de a intra la o petrecere exclusivistă.


Actorul, în vârstă de 50 de ani, a sosit la eveniment alături de prietenii săi, însă agenții nu l-au recunoscut imediat. Potrivit imaginilor publicate de Daily Mail, Leonardo DiCaprio a așteptat calm, privind telefonul, în timp ce polițiștii efectuau verificările.

În fundal, o femeie putea fi auzită spunând: „Mă caută din cap până-n picioare acum.'

Nu este clar dacă această remarcă a fost făcută de iubita sa, Vittoria Ceretti, care se afla alături de el.

O sursă a declarat pentru Page Six că actorul nu a fost vizat în mod special.


„Fiecare persoană a fost controlată și i s-a verificat identitatea', a explicat aceasta, menționând că la petrecere se aflau numeroase persoane cunoscute. „E amuzant, s-au uitat de două ori și apoi l-au lăsat să intre'.

Evenimentul, organizat într-o vilă privată de brand-ul de tequila Patron și actorul și cântărețul spaniol Aron Piper, a atras numeroase vedete internaționale. Travis Scott nu a reușit să treacă de filtrul de securitate, însă printre invitații acceptați s-au numărat Kendall Jenner și Tobey Maguire, prieten apropiat al lui DiCaprio.

Ibiza este o destinație familiară pentru starul din Titanic, care a petrecut frecvent vacanțe aici în ultimii ani. Recent, el și Ceretti au fost surprinși la bordul iahtului de lux al lui Jeff Bezos și Lauren Sánchez, iar în iunie au participat la nunta acestora, în Veneția.

Vittoria Ceretti, detalii rare despre relația cu Leonardo DiCaprio

Într-un interviu acordat publicației Vogue France, Vittoria Ceretti a vorbit despre frustrarea pe care o simte atunci când este redusă la statutul de „iubita lui' DiCaprio, în loc să fie recunoscută pentru propria carieră.


„De îndată ce ești într-o relație cu cineva mai cunoscut decât tine, devii ‘iubita lui sau, după caz, ‘iubitul lui’', a declarat modelul italian, în vârstă de 26 de ani. „Și asta poate fi extrem de enervant. Dintr-o dată, oamenii vorbesc despre tine ca fiind iubita cuiva, fosta cuiva. Nu e plăcut să simți că nu poți iubi pe cine vrei, doar pentru că alții simt nevoia să îți lipească o etichetă.'

Modelul a vorbit deschis despre relația sa cu actorul Leonardo DiCaprio, pe care revista l-a descris drept „una dintre cele mai dorite persoane din lume.'

„Dacă știi că vă iubiți, nu ai de ce să fii alarmat. Dragostea protejează și îți dă încredere', a spus Ceretti.


Deși nu a vrut să intre în detalii, ea a dezvăluit că l-a cunoscut pe DiCaprio în Milano, Italia. A fost însă mai entuziasmată să vorbească despre celebrul film Titanic, în care actorul a jucat rolul principal.

„Cine nu l-a văzut? Sau cui nu i-a plăcut? Este un film iconic.'

Povestea de dragoste dintre Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti a început în mai 2023, când cei doi au fost observați împreună la Festivalul de Film de la Cannes. Până în august 2023, relația lor devenise mai evidentă, fiind surprinși în ipostaze tandre într-un club din Ibiza, Spania. Câteva săptămâni mai târziu, au fost fotografiați pentru prima dată în Santa Barbara, California, în timp ce se bucurau de o înghețată.


Cum a evoluat relația lor

La acea vreme, o sursă a confirmat pentru Page Six că cei doi „se cunoșteau la un nivel mai profund' și că relația lor s-a consolidat în timp. De atunci, au fost văzuți împreună în mai multe rânduri, petrecând timp în New York și sărbătorile împreună.

Chiar dacă relația lor pare solidă, o sursă apropiată actorului a declarat că Leonardo DiCaprio „nu se vede niciodată căsătorindu-se' cu Vittoria Ceretti și este mulțumit de dinamica actuală.


„Leo nu simte nevoia să se căsătorească pentru ca relația să fie oficială în ochii săi', a adăugat sursa, subliniind că actorul este cunoscut pentru stilul său de viață de burlac convins.

Citește și:
Jennifer Aniston, mărturisiri rare despre divorțul de Brad Pitt: „A fost o perioadă atât de vulnerabilă’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people