Justin Timberlake, apariție rară alături de cei doi fii ai săi, Silas și Phineas. Cei trei au urcat împreună pe podium

Justin Timberlake a participat alături de fiii săi, Silas și Phineas, la o prezentare de modă organizată pentru susținerea persoanelor cu sindrom Down.

Justin Timberlake a avut o apariție rară alături de cei doi fii ai săi, Silas și Phineas, la un eveniment caritabil organizat în Denver. Artistul, în vârstă de 45 de ani, a participat sâmbătă la prezentarea de modă Be Beautiful Be Yourself, organizată anual de Global Down Syndrome Foundation, pentru a o susține pe nepoata sa, Zaya, în vârstă de șapte ani, care are sindrom Down.


Potrivit Page Six, cântărețul a pozat pe covorul roșu alături de Zaya, pe care a ținut-o în brațe, și de părinții acesteia, Rose și Justin Biel, fratele mai mic al soției sale, Jessica Biel. Ulterior, Justin Timberlake a urcat pe podiumul prezentării de modă, unde i s-au alăturat și cei doi fii ai săi.

Într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, artistul apare dansând cu Zaya în brațe, în timp ce Silas, în vârstă de 11 ani, dansează și el. Fratele său mai mic, Phineas, în vârstă de șase ani, a fost mai rezervat și a preferat să rămână aproape de tatăl său. Zaya s-a bucurat de atenția publicului pe parcursul prezentării, salutând spectatorii și trimițând sărutări în timp ce aceștia o aplaudau.


Duminică, Justin Timberlake a publicat pe Instagram o fotografie de pe podium, în care apare ținându-i de mână pe Phineas și pe Zaya, în timp ce Silas o ajută pe verișoara sa să își ridice celălalt braț. Pentru această ocazie, Phineas a purtat un costum negru, asemănător cu cel al tatălui său, în timp ce Silas a ales o jachetă din piele, pantaloni negri și ochelari de soare.

„Aseară am defilat alături de frumoasa mea nepoată, Zaya, pe podiumul @globaldownsyndrome', a scris artistul în dreptul imaginii, adăugând un emoji în formă de inimă roșie.

Cântărețul a distribuit apoi și o fotografie în care apare zâmbind alături de nepoata sa pe covorul roșu, însoțită de mesajul: „Un unchi mândru!'.


Jessica Biel, în vârstă de 44 de ani, nu a putut participa la ediția din acest an a evenimentului din cauza angajamentelor profesionale, după cum au precizat reprezentanții Global Down Syndrome Foundation într-un comunicat de presă. În schimb, Beverley Mitchell, colega sa din serialul „7th Heaven' și una dintre prietenele sale apropiate, a fost prezentă pentru a susține familia Biel.


Evenimentul a reușit să strângă suma record de 2,7 milioane de dolari, fonduri care vor fi folosite pentru cercetare, îngrijire medicală și susținerea drepturilor persoanelor cu sindrom Down.

Familia Timberlake se numără printre susținătorii de lungă durată ai evenimentului Be Beautiful Be Yourself. În octombrie 2025, Jessica Biel a urcat pe podium alături de nepoata sa, Zaya. Actrița a participat și la ediția din noiembrie 2024, când a defilat împreună cu cei doi fii ai săi, Silas și Phineas. În acel an, Zaya a fost desemnată ambasadoare a Global Down Syndrome Foundation, potrivit E! News.


Ce decizie au luat Justin Timberlake și Jessica Biel în privința viitorului copiilor lor

Invitată în podcastul „The Great Chat', Jessica Biel a făcut o serie de dezvăluiri despre cei doi copii ai săi și ai lui Justin Timberlake. Actrița a explicat că nu este dispusă să le ofere fiilor săi, Silas și Phineas, avantaje profesionale doar pentru că provin dintr-o familie celebră. Ea a abordat inclusiv subiectul controversat al așa-numiților „nepo babies', termen folosit pentru copiii personalităților cunoscute care beneficiază de relațiile și influența părinților pentru a-și construi o carieră.


„I-am spus că există copii care muncesc foarte mult, care merg la cursuri de actorie, participă la cursuri de teatru și depun toate eforturile necesare', a povestit Jessica Biel despre discuția pe care a avut-o cu fiul său cel mare.

„Nu poți pur și simplu să iei rolul unei alte persoane doar pentru că ești fiul meu. Nu este corect. Nu vom face asta', a adăugat actrița.

Jessica Biel a mărturisit că ea și Justin Timberlake au încercat să își țină copiii „departe de toate acestea', făcând referire la industria divertismentului, însă nu își doresc nici să le „înăbușe visurile'. Din acest motiv, cei doi încearcă să găsească un echilibru între protejarea vieții private a băieților și susținerea pasiunilor acestora.


De altfel, Silas a avut deja ocazia să participe la filmările unei producții cinematografice. Băiatul a primit un rol minor în „Matchbox: The Movie', film în care Jessica Biel joacă alături de John Cena. Propunerea a venit din partea producătoarei Jules Daly, iar actrița și soțul său au acceptat-o tocmai pentru că personajul avea foarte puține replici.

„Aceasta este o oportunitate specială, pentru că rolul este foarte, foarte mic. Dacă ar fi trebuit să ai un monolog lung, nu te-aș fi lăsat să îl accepți', i-a explicat Jessica Biel fiului său.


„Ar fi trebuit să muncești pentru a obține acel rol, pentru că nu vrem să începem cu ideea că: ‘Oh, primești o mulțime de oportunități doar pentru că faci parte din această familie. Nu vom face asta', a continuat vedeta cunoscută pentru rolul său din serialul „7th Heaven'.

Participarea lui Silas la filmări a fost una scurtă. În scena în care apare, băiatul se află într-o mașină, iar personajul interpretat de mama sa îi cere să coboare.

Jessica Biel a vorbit și în trecut despre provocările pe care le presupune creșterea celor doi copii, în condițiile în care atât ea, cât și Justin Timberlake au cariere solicitante. Într-un interviu acordat publicației InStyle în mai 2025, actrița și-a exprimat aprecierea față de soțul său, pe care îl consideră „cel mai bun prieten', și a subliniat cât de important este sprijinul acestuia în gestionarea responsabilităților familiale și profesionale.

Citește și:
Matt Damon, dezvăluiri emoționante despre problemele de sănătate ale soției sale, Luciana Barroso. Prin ce momente dificile au trecut cei doi

Foto: Getty

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people