Emma Heming vorbește pentru prima oară public despre cum Bruce Willis a reușit să-și mențină activitatea pe platourile de filmare chiar și atunci când simptomele demenței frontotemporale (FTD) deveneau tot mai evidente. În cartea sa, The Unexpected Journey, care va apărea pe 9 septembrie 2025, Emma descrie eforturile făcute în spatele camerelor pentru a-l ajuta pe Bruce să-și ducă la capăt rolurile, în special în filmele Assassin (2023) și trilogia Detective Knight (2022–2023).
Emma, în vârstă de 46 de ani, relatează că regizorii îi reduceau replicile, iar un prieten apropiat îi șoptea textele prin cască, pentru ca actorul să nu atragă atenția asupra stării sale. În ciuda problemelor, Bruce a continuat să joace discret, fără ca publicul să știe despre suferința sa. Inițial diagnosticat cu afazie în 2022, boala s-a agravat, iar în 2023 familia a confirmat că este vorba despre demență frontotemporală – o boală neurodegenerativă care afectează vorbirea, comportamentul și gândirea.
Bruce Willis își continua cariera de actor, în ciuda diagnosticului de demență
Willis, acum în vârstă de 70 de ani, s-a retras complet din lumina reflectoarelor. El are cinci fiice: două cu Emma – Mabel (12) și Evelyn (10) – și trei cu fosta soție Demi Moore – Rumer (36), Scout (32) și Tallulah (30). Rumer a declarat recent că tatăl ei „se simte bine', în ciuda diagnosticului.
Emma Heming spune că a scris cartea pentru a-i ajuta pe cei care trec prin experiențe similare.
„Am scris cartea pe care mi-aș fi dorit să o primesc când am aflat diagnosticul. Nu aveam speranță, nici direcție. Astăzi, viața noastră arată diferit pentru că am reușit să construim sprijinul necesar', explică ea. The Unexpected Journey nu este o carte de memorii, ci un ghid pentru îngrijitorii celor care suferă de boli neurodegenerative.
Un articol publicat în 2022 de Los Angeles Times relata cum Bruce Willis devenise confuz pe platourile de filmare, uita de ce era acolo și avea nevoie constant de cască pentru replici. Într-un caz, în timpul filmărilor la Hard Kill, ar fi tras accidental cu o armă cu gloanțe oarbe, punând colegii în pericol. Deși unele surse au negat aceste incidente, zeci de colegi de platou și-au exprimat îngrijorarea.
Pentru a-i proteja sănătatea, echipa lui Bruce Willis a limitat durata filmărilor la patru ore pe zi și două zile pe săptămână. Dialogurile au fost simplificate, iar cascadorii au preluat multe dintre scenele de acțiune. Deși în unele proiecte, precum Paradise City, regizorii au lăudat dedicarea actorului, alții l-au descris ca fiind „pierdut', dar întotdeauna dornic să-și facă datoria.
De-a lungul carierei sale, începută în anii 70, Bruce Willis a adunat peste 70 de roluri în filme. A devenit celebru cu serialul Moonlighting și a cunoscut faima internațională ca John McClane în Die Hard. A mai jucat în filme celebre precum Pulp Fiction, The Sixth Sense, Unbreakable, 12 Monkeys și altele, devenind unul dintre cei mai apreciați actori de acțiune de la Hollywood.
Astăzi, Bruce Willis este retras din actorie, iar familia sa oferă din când în când informații despre evoluția bolii.
Foto: Arhiva ELLE