Emil Rengle și partenerul său, Alejandro Fernandez, continuă să vorbească deschis despre planurile lor de viitor și despre momentul în care își vor oficializa relația. Cei doi au confirmat încă de la finalul anului 2025 că își doresc o dublă ceremonie de nuntă, programată pentru anul 2027.
Cuprins
Cuprins
Două nunți, două destinații diferite
Planul lor de căsătorie nu s-a schimbat, ba chiar a fost detaliat în continuare. Emil Rengle a explicat că își doresc să organizeze un eveniment în România și încă unul în afara țării, alegând ca posibile destinații Italia, Spania sau Grecia.
„În 2027 va fi nunta, da, exact, la anul. Am început… Știi care-i faza? Noi am aruncat cu datele astea, dar eu n-am știut nebunia asta, că trebuie cu un an înainte să-ți rezervi… Acum începem să dăm de realitatea asta! Vom face un eveniment aici și unul în străinătate', a declarat Emil Rengle pentru Libertatea.
Alejandro Fernandez a completat discuția, precizând că evenimentul din străinătate ar putea avea loc într-o zonă caldă, menționând Spania, Italia sau Grecia. În același timp, acesta a stârnit amuzamentul printr-o mică eroare de exprimare în limba română.
„În Spania sau Italia. Sau în Grecia! Undeva la cald. Așa, aia o să fie… Cu măr… Măr? Nu! Cu mare. (n.r. – râde)', a spus Alejandro.
Replica lui Emil Rengle a venit imediat, pe un ton glumeț:
„Măr? Punem un măr pe masă la nuntă? Mere, dacă aia vrei la nuntă, aia o să facem! (n.r. – râde) Ideea este că vrem una în România, pentru că avem foarte mulți prieteni aici, îi avem pe toți pe care îi iubim. Și după aceea, cea din străinătate, cu familia. Una mai restrânsă, cu familia de suflet. Mai puțină lume. Iar până atunci devenim și noi prieteni cu designerii ăștia mari. Să facem barter…. (n.r. – râde) O să fim prieteni, adică eu nu-mi fac griji… Așa o să fie la nunta noastră.'
Viața între România, Dubai și proiecte internaționale
Cei doi au vorbit și despre modul în care își împart viața profesională și personală, întrucât activează în mai multe țări. Atât Emil Rengle, cât și Alejandro Fernandez își desfășoară activitatea între România și Dubai, unde au proiecte constante.
„Ne împărțim între România și Dubai! Adică noi amândoi lucrăm în Dubai. Pentru mine e foarte fain, pentru că mă relaxez mult. Pentru Alejandro e mai multă muncă. Eu fac show-uri pentru artiști, pentru festivaluri', a explicat Emil Rengle.
La rândul său, Alejandro a descris un stil de viață împărțit între business și pasiune:
„În realitate, mie îmi place mai mult în România decât în Dubai. Trăim jumătate aici și jumătate acolo. Cea mai mare parte din familie este aici. Dar familia mea este în Anglia. E dificil să mergem în Spania… Eu fac business, finanțe și investiții. Ziua mă ocup de business, am întâlniri, noaptea mă ocup de muzică, zona de creație, pasiunea, ce vrea sufletul. Businessul pentru mine e structura, dar muzica pentru mine este de suflet.'
Foto: Arhiva ELLE